Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR
Un coleg m-a rugat să merg degrabă să împărtășesc un muribund. În mai puțin de o oră, în jurul meu se aflau o colecție impresionantă de medicamente, textile pătate cu sânge, mirosuri nedeslușite și izul acela greu și dulceag, urât și perfid de moarte. În fața mea, pe pat, un domn care își camufla abdomenul chinuit de ciroză sub pături în carouri, așa cum îmi imaginam că este și plasa bolii din care nu poate ieși, în carouri mici, dese și imposibil de sfâșiat. Căzuse cu puțin mai devreme pe hol, iar ligheanul cu apă roșie-bordo de lângă scaunul meu mărturisea prospețimea momentului. Icoane pe pereți, Maica Domnului, Sfântul Andrei, lemn, hârtie, sticlă…Obiecte decorative, senzația de înghesuială, gândul că întrebările mele îl obosesc prea mult. E ceas târziu și omul se chinuie. Cuvintele îi ies greu, mult mai greu decât îi iese sufletul prin fiecare respirație dureroasă. Mă doare și pe mine privirea încețoșată, pata de sânge întărit pe care o mângâie cu mâna dreaptă, mărturisirea resemnată. Știe ce va urma.
Vă întrebați dacă e pregătit? Hm…Suntem vreodată pregătiți? Încep rânduiala și mă însoțește epuizat cu semnul Sfintei Cruci. Zicem împreună Tatăl nostru. Când îmi apropii lingurița de buzele sale, știu că misiunea mea s-a împlinit în acea seară. Închide ochii și primește cu evlavie Sfânta Euharistie. El va afla în curând cum și-a îndeplinit misiunea vieții. Își lasă capul pe partea ficatului ros de boală și în direcția crucifixului de lemn, care îi îmbrățișează lampa de pe noptieră, și rămâne în așteptare.
Pe drumul spre casă, scurta întâlnire mi-a prilejuit multe gânduri. Cât de sinceră este spovedania unui muribund! Cât de sintetică…! Și câte ai de învățat! Cel pe care îl asculți îți oferă, în esență, tot ce e mai important, tot ceea ce e lipsit de superficialitate, de impresii de moment și de stare. Nu mai bârfește, nu spovedește pe alții, nu se scuză, nu acuză, nu minte, nu ocolește adevărurile grele. Fără să rănesc discreția spovedaniei, vă împărtășesc două idei, pe care le găsesc extrem de utile. Cred că e cazul să reflectăm la ele. Vin din gura însângerată a unui om aflat în anticamera morții. De ce ni se întâmplă greutățile? Păcatele, multe păcate. Unde greșim? Suntem dezorganizați.
Am senzația că ne regăsim, întrucâtva, în cele două avertismente deghizate. Dar nu mai sunt la fel de sigur că vom avea toți prilejul întâlnirii sincere cu Hristos, chiar și pe patul de rămas-bun.
Maria-Camelia BURICEA
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 