Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Preoții din București înregistrează în luna martie un vârf numeric al săvârșirii sfeștaniilor. Toată lumea vrea sfințirea casei în Mărțișor, motivele fiind diferite. Casă nouă, nevoia de binecuvântare a căminului sau argumente superstițioase oferă prilejul invitării preotului acasă. Fiind o parohie de dimensiuni teritoriale liliputane, Biserica „Sfântul Dumitru” nu se ridică la nivelul solicitărilor din marile cartiere urbane. Mă întreb dacă există vreo legătură între dispersia echilibrată pe parcursul anului și felul în care este înțeleasă sfințirea casei. Există vreo corelație între sfeștanie și modul în care ne percepem credința? Este supusă Aghiazma riscului de a fi un act formal, nepregătit, golit de implicare? Își împlinește slujba rolul chiar și în aceste condiții? Fără să vreau să vorbesc de efecte, un cuvânt chinuitor pentru spiritualitatea ortodoxă, totuși, care sunt urmările așteptate ale slujbei? E suficientă împlinirea rânduielii de către preot fără jertfa nesângeroasă a gazdei?
Iată câteva întrebări la care
ne-am propus să răspundem în paginile următoare. Iar la una să răspundem chiar aici. De ce afluența de sfeștanii în martie?
1. Martie a fost prima lună a vechiului calendar roman și, deci, creștinii
voiau să facă sfeștanie la început
de an. 2. Mărțișor este luna primelor mari lucrări agricole, așa încât cei din mediul rural rugau pe Dumnezeu să le ajute pentru o recoltă îndestulătoare. Se citeau (și se
citesc) rugăciuni pentru binecuvântarea țarinilor și ferirea de dăunători.
3. Nu lipsește martie din Post. Chiar dacă expresia este folosită pentru a arăta prezența deranjantă a cuiva, originea stă în faptul că, indiferent de data Paștelui, luna martie are o parte (de cele mai multe ori, toată) integrată în perioada Postului Mare. Iar sfeștania presupune post din partea membrilor casei și o stare de curăție.
La celelalte întrebări… poate…sperăm… în paginile următoare!