Alexandra Mariana Nicolaescu

Nu am avut zăpadă și nici reni în curte în ziua de 23 decembrie, dar Moș Crăciun tot a ajuns și în parohia noastră cu multe daruri pentru cei 24 de copii ajutați de noi în ultimul an. Orașul era deja pregătit cu luminițe, iar mirosul de cozonac și vin fiert era peste tot. Este un sentiment aparte în preajma Nașterii Domnului, toți așteaptă un cadou, ceva să le aducă aminte de sărbătoarea dăruirii. Colindele se aud peste tot și se cere mai multă milostenie și dăruire din partea fiecăruia. Nu am avut zăpadă și nici reni în curte în ziua de 23 decembrie, dar Moș Crăciun tot a ajuns și în parohia noastră cu multe daruri pentru cei 24 de copii ajutați de noi în ultimul an. Orașul era deja pregătit cu luminițe, iar mirosul de cozonac și vin fiert era peste tot. Este un sentiment aparte în preajma Nașterii Domnului, toți așteaptă un cadou, ceva să le aducă aminte de sărbătoarea dăruirii. Colindele se aud peste tot și se cere mai multă milostenie și dăruire din partea fiecăruia.  La sosire, copiii noștri au așteptat cu emoție în pridvor până am terminat ultimele aranjamente. Nu a fost foarte ușor pentru ei: pe chipurile lor se așternuse curiozitatea și nerăbdarea. Nu a fost ușor nici pentru noi la strângerea cadourilor, pentru că nevoile lor sunt multe, dar a trebuit să ținem cont și de faptul că este, totuși, o sărbătoare și copiii vor dori și niște jucării. Dumnezeu însă, vine întotdeauna în întâmpinarea acțiunilor noastre și ne trimite oameni buni care să ne ajute. De data aceasta, am primit sprijin în oferirea de încălțăminte copiilor prin Asociația Fluens, apoi cadouri prin proiectul ShoeBox, precum și alte daruri și dulciuri donate la pangarul bisericii pentru acești copii. Înainte de a da cadourile, Moș Crăciun, cu barba albă și multă veselie în glas, le-a cerut copiilor poezii și cântecele. Îngeri și copii s-au bucurat laolaltă în ziua de 23 decembrie. Noi am fost doar mesagerii acestor îngeri ce mereu sunt alături de copii.

Cristiana Elena Zdrafcu

Cine ar fi crezut că eroii noştri ne vor ajuta şi de „dincolo“? Animată de această credinţă, Asociaţia Neamunit a demarat proiectul  „Fii ai Romaniei Nemuritori“, pentru că încă există oameni ai căror eroi nu sunt personaje ficţionale, ci eroii neamului românesc. Banii obţinuţi din vânzarea de tricouri cu aceştia sunt folosiţi pentru a ajuta copiii cu o situaţie materială precară, dar care au nevoie de „aripi“ pentru a-şi continua studiile şi pasiunile.

            Astfel, a apărut şi colaborarea dintre Asociaţia Umanitară Tadeu şi Asociaţia Neamunit. De Asociaţia Umanitară Tadeu aflasem de ceva vreme de la biserică, însă nu îndrăznisem să le propun o colaborare, gândindu-mă că şi ei sunt ocupaţi cu propriile acţiuni. Părintele Mihai m-a îndemnat însă să mă adresez Cameliei Buricea („unul dintre oamenii de bază ai Asociaţiei“ ) pentru a cunoaşte trei copii din evidenţa Asociaţiei care merită şi au nevoie de bursele „Fii ai României“.

            Astfel, le-am cunoscut pe Maria Grigore, Maria Istrate şi Carla. Una mai frumoasă şi mai talentată ca alta.

            Mariei Grigore îi place teatrul şi poezia (nu doar citeşte, ci şi compune poezii).

            Maria Istrate face gimnastică şi cântă la vioară.

            Carlei îi place să citească şi să coasă.

            Însă, dincolo de pasiunile pe care le au fiecare dintre cele trei fete, am descoperit trei poveşti de viaţă care mi-au confirmat faptul că nu avem dreptul să ne plângem şi nici să căutăm justificări, ci să ne purtăm demni crucea. Iar în ochii lor am descoperit o maturitate pe care mulţi nu o posedă nici măcar la vârste înaintate. M-a schimbat şi m-a marcat profund interacţiunea cu aceste trei suflete… şi nu mi-e ruşine să recunosc. Dimpotrivă, și Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Asociaţiei Umanitare Tadeu pentru ocazia de a le fi cunoscut şi pentru onoarea de a le fi putut ajuta.

            Ajutorul financiar al Asociaţiei Neamunit nu a reprezentat decât o cărămidă aşezată la baza evoluţiei lor. Sperăm ca, prin această colaborare, să putem „lucra“ în continuare la construcţia viitorului acestor copii. Ne-a murit deja o elită (în perioada comunistă), aşa încât este datoria noastră să susţinem astfel de oameni. Dacă nu putem fi noi unii dintre ei, măcar să ajutăm la devenirea celor care posedă calităţile necesare.

            Jertfa înaintaşilor noştri ne obligă.

 

 

 

Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Acţiunile pe care le facem sau nu le facem sunt produsul alegerilor. Există în spatele scenei vieţii noastre un mecanism, pe care nici nu îl înţelegem întru totul, care dictează după un algoritm complex, după date pe care le ignorăm, drumul nostru în existenţă, felul în care selectăm lucruri, oameni, cuvinte.
Aşa se întâmplă şi cu tema numărului de faţă al Revistei Dimitrios. Mă întreb: când am propus redacţiei un subiect ce priveşte dobândirea liniştii, oare, ce am intenţionat? Câştigarea tihnii inimii, căutarea păcii între semeni sau reguli de bune maniere care vizează oprirea telefoanelor mobile în timpul slujbelor? Cine ştie? Poate că toate, împreună.
Tind să cred că, precum în dobândirea tuturor virtuţilor, şi aici vorbim de o scară, de o creştere, de o dinamică. Liniştea nu se sălăşluieşte în sufletele noastre de pe o zi pe alta ori ca urmare a unui fapt. Graniţa dintre furtună şi seninătate nu înseamnă un punct, ci un tărâm; este ca în lumea fizică. Iată, mergi pe un drum, traversezi o zonă cu precipitaţii, dar până la un soare blând, mai treci prin tot felul de nuanţe de gri-albastru care îţi dau curaj să mergi mai departe. Oricum, degrade-ul pe care vi-l înfăţişez poate fi o comparaţie pentru timpul pe care îl trăim acum. Ce fel de cer e peste noi acum? Ce cromatică ne acoperă? Şi, esenţial, ştim ce să facem pentru a călători spre Soarele vieţii? Sperăm să descoperim, împreună, indicii în prezentul număr al Revistei Dimitrios.