ÎNCOTRO, DOAMNE?

Daniel JORA (articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)leadershipupgrade

Am terminat liceul și mă uit în oglindă. Ce văd în ochii mei? Nimic. Ce lucru concret știu să fac? Niciunul. Cum așa, că doar am 12 ani de școală? Cine a investit în mine răbdare sau afecțiune? Cine a dorit să mă formeze? Ce profesori au dorit să rămână nemuritori în inima mea dându-mi ceva din sufletul lor? Simt că nu am rădăcini și acum: încotro, Doamne? În curând, începe anul universitar, iar eu am uitat cam tot ce am învățat. Știu că limba română m-a ajutat să mă exprim, matematica, să aprofundez lucruri sau să gândesc mai adânc, geografia mi-a arătat cât de frumoasă e România noastră, ora de religie mi-a inspirat valori, care, așa cum spunea Părintele Stăniloae, mențin sănătatea sufletului. Având toate aceste abilități, parcă nu e suficient și nu sunt pregătit să merg mai departe.

– Încotro, Doamne?

-„S-au risipit planurile tale, ai căzut cu duhul şi ai obosit, să ştii că «De la Mine a fost aceasta». Tu ţi-ai făcut planurile tale şi le-ai adus înaintea Mea, ca Eu să le binecuvîntez. Dar Eu vreau ca tu să Mă laşi pe Mine să conduc toate împrejurările vieţii tale şi atunci toată răspunderea va fi a Mea, căci e prea grea pentru tine această povară şi tu unul nu vei putea să te isprăveşti cu ea, întrucât tu eşti doar o unealtă şi nu te vei descurca singur. (Acest [fragment] reflectă o taină a rugăciunii profunde, taină, care se descoperă în convorbirea lui Dumnezeu cu sufletul omului. Părintele Serafim [de Virița] l-a adresat unui fiu duhovnicesc, episcop, aflat în detenţie)” (sursa: logos.md/2008/01/22/de-la-mine-a-fost-aceasta/)

Dacă îți place muzica, toată viața ta, toate gândurile, atitudinile și gesturile vor fi colorate de muzică, chiar dacă ajungi student la o facultate care inițial nu trezește prea mare interes și nu promite să ofere prea multe. Indiferent de decizia luată, în ceea ce privește alegerea unei facultăți, un lucru este sigur: nu îți aduce bucurie decât dezvoltarea darurilor primite de la Dumnezeu, pentru că „din puterea de jertfă iese puterea de viață” (Prof. Adrian Lemeni).

SĂRBĂTOARE ÎN FAMILIA BISERICII

Ionelia OLTEANU (articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)

dscn8295,,…așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Marcu 10, 8-9)

Dragostea este sentimentul cel mai pur pe care omul îl simte, îl trăiește și îl poartă până la sfârșitul vieții. Aceasta este caracterizată de răbdare și bunătate, nu cunoaște răul și nu așteaptă nimic în schimb. Viața însăși se naște din dragoste, ceea ce o transformă în cea mai importantă zală a lanțului existenței umane. Hristos spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Acest îndemn ce datează de peste 3000 de ani reușește să aibă ecou răsunător până în zilele noastre. Iubirea părinților pentru copii este cea mai sinceră, iubirea dintre un bărbat și o femeie este cea mai pură.

Întregirea iubirii se realizează sub cununa Sfintei Taine a Căsătoriei. Din Taina Nunții renaște viața, iar cuvintele sunt de prisos în încercarea de a găsi o definiție a acesteia. Cununia pogoară asupra bărbatului și a femeii harul Sfântului Duh care să îi călăuzească întreaga viață pe care o încep unul alături de celălalt. Cei doi devin un singur trup, un singur univers și un singur gând, împreună alcătuind umanitatea completă. Mântuitorul Însuși își începe misiunea la nunta din Cana Galileii unde preschimbă apa în vin ca semn al schimbării și înnoirii continue. Emoțiile trăirii unui astfel de eveniment nu pot fi descrise în cuvinte. Tocmai prin asta au trecut doi dintre cei mai dragi tineri ai parohiei noastre, Mădălina-Georgiana Burlacu și Andrei Buzilă. Aceștia au pășit pe un drum comun și au devenit unul întru Hristos, unindu-și destinele prin Sfânta Taină a Cununiei. andrei-madaAlături de ei am fost și noi, prietenii lor. Cu toții am parcurs un drum pe cât de lung, pe atât de frumos, până în istorica Bucovină pentru a le împărtăși celor doi cele mai frumoase gânduri și pentru a trăi alături de ei cele mai intense momente. În prezența noastră, a părinților vizibil emoționați, dar și fericiți pentru copiii lor, Mădălina și Andrei au devenit familia Buzilă. De la momentul rostirii celui mai frumos ,,Da” și până la așezarea cununiilor pe capul celor doi, totul a fost caracterizat de o fericire atât de puternică, încât în ochii tuturor celor prezenți se putea observa o strălucire aparte. Atât căsătoria, cât și cununia au fost oficiate la Biserica „Sfântul Dimitrie” din satul Neagra Șarului, acolo unde Andrei, mirele, este un pilon important al celor care cântă la strană. Slujba a fost oficiată de trei preoți care au consfinţit legătura celor doi miri. La sfârșit, aceştia au ţinut fiecare câte un cuvânt de învăţătură, făcând şi o incursiune în timp şi dezvăluind momente-cheie din creșterea și dezvoltarea tânărului mire. Faptul că aceștia i-au fost alături în cea mai importantă zi din viața sa a însemnat foarte mult pentru Andrei care, pe parcursul slujbei, a scăpat și câteva lacrimi mai mult decât firești. Prezența noastră, a părinților și a nașilor i-a întărit pe miri și i-a făcut să reziste eroic în fața tuturor sentimentelor ce îi copleșeau. În ceea ce îi privește pe nași, nici ei nu păreau a fi intangibili în fața unui astfel de eveniment și își doreau ca totul să iasă perfect, iar finii lor să se simtă speciali. Cu siguranță, drumul pe care cei doi au hotărât să pășească împreună va fi unul binecuvântat, iar preoții care le-au fost și nași vor avea grijă de acest lucru. Starea de bine s-a menținut și după ce Andrei și Mădălina s-au cununat în fața lui Dumnezeu. Avea să urmeze o seară în care să îi sărbătorim așa cum se cuvine și prin care să le arătăm cât de mult ținem la ei. Au făcut-o și ei, bineînțeles, oferindu-ne, pentru început cel mai frumos dans, ca o parafă pusă unui plic pe care scrie ,,Familie”. Fericirea a fost sentimentul definitoriu al acestor clipe frumoase, iar noi am simțit asta din plin. Cu toții am fost fericiți pentru prietenii noștri dragi, fericiți că am putut să le fim alături, fericiți pentru că am trăit împreună cu ei momente de neuitat și fericiți pentru că, pur și simplu, am fost lângă ei.

Le dorim tinerilor căsătoriți să fie sănătoși și să se iubească la fel de mult până la sfârșitul vieţii lor. Viața să le fie binecuvântată, luminată și să aibă parte de copii frumoși, sănătoși, de care să fie mândri!

,,Căsătorește-te grabnic și vei fi primul care vei intra în Împărăția Cerurilor” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

DIN BANCĂ LA CATEDRĂ…

ana-turleaAna-Cristina ŢURLEA (articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)

Pentru mulţi tineri, printre care şi enoriaşi ai Bisericii „Sfântul Dumitru-Poştă”, luna octombrie este asociată cu începutul anului universitar. Boboc sau nu, la licenţă sau master, fiecare student aşteaptă nerăbdător noul an universitar. Pentru mine, însă, lucrurile stau puţin diferit. Pe de-o parte, încep anul II ca doctorand la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar pe de altă parte, urmează un nou an ca asistent universitar în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Începând să predau încă din anul II de Master, trecerea din fața catedrei în spatele acesteia a fost destul de bruscă. Deşi am avut puține ore la început, experienţa a fost frumoasă, motivându-mă să îmi doresc să predau mai mult. Astfel, după terminarea studiilor masterale m-am înscris, fără să stau prea mult pe gânduri, la admiterea la doctorat, urmând ca în câteva luni să candidez la concursul pentru ocuparea unui post de asistent universitar. Şi aşa am ajuns să fiu simultan şi student (doctorand) şi cadru didactic (asistent universitar). Emoţiile prezentării proiectelor în calitate de student în faţa profesorului, s-au transformat în emoţiile prezentării suportului de laborator în faţa studenţilor. Diferenţa destul de mică de vârstă dintre mine şi studenţi şi atitudinea mea prietenoasă au creat un mediu plăcut, relaxant, atât pentru mine, cât şi pentru ei. Ştiind cât de importantă este comunicarea dintre student şi cadru didactic, am încercat să fiu deschisă în fața studenților şi să le vin în ajutor ori de câte ori au avut nevoie. Mereu am apreciat acei profesori dedicaţi meseriei, care, pe lângă dorinţa de a-şi împărtăşi cunoştinţele, au făcut tot posibilul să ne ajute să asimilăm cât mai multe informaţii, dar să ne şi formeze ca oameni, ei rămânând pentru mine un exemplu în cariera mea universitară. Încerc să îi încurajez pe toţi şi îi îndemn să dea tot ce pot în ceea ce fac. Până acum, am învăţat multe lucruri de la profesori, acum a venit momentul să învăţ de la studenţii mei. Am cunoscut oameni dintr-o altă perspectivă.

Pe zi ce trece îmi place tot mai mult ceea ce fac.

Bunul Dumnezeu să fie alături de toţi studenţii în noul an universitar, să îi lumineze şi să le dea spor la învăţat, iar tuturor cadrelor didactice să le dea putere de muncă şi răbdare.

CUM E SĂ FII STUDENT LA MEDICINĂ?

Teodora.jpgTeodora ŢURLEA (articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)

Să fii student la medicină, în primul rând, e un dar. Spun asta pentru că ai şansa de a cunoaşte şi înţelege fiinţa umană în toată complexitatea ei. Acesta este primul lucru pe care l-am învăţat când am intrat la facultate, că omul trebuie înţeles ca un ansamblu: trup, psihic şi suflet. Nu poţi vindeca total o persoană dacă ignori vreunul dintre aceste elemente.

Din nefericire, am observat lipsa de interes a colegilor mei şi, mai trist, a profesorilor asupra sufletului, excluzându-l complet, adesea. Cred că acesta este un mod de a se detaşa de anumite greutăţi, de anumite întrebări, dar, procedând astfel, îşi pierd darul, devin asemenea unor mecanici ce caută să mai repare, să mai aducă mici îmbunătăţiri. Ori omul nu este doar un aparat şi oricât s-ar vrea a crede că nu a existat un Creator, niciun inginer nu ar putea crea un asemenea complex de sisteme ce interacţionează între ele şi au capacitatea de a se adapta condiţiilor variate de mediu. Mi s-a părut trist să mergem la sala de disecţii şi să privim trupurile neînsufleţite ca un obiect de studiu, ca un atlas, pe care îl răsfoieşti în perioada examenelor şi apoi, îl uiţi într-un colţ.

În al doilea rând, să fii student la medicina înseamnă să fii un luptător. Trebuie să ştii de la început, când ai plecat de acasă, mai ales dacă mai vii şi din provincie, să îţi pui în bagaj şi mult curaj. Trebuie să fii înarmat cu răbdare, dăruire, prudenţă şi peste toate să pui dragoste, restul se vor adăuga pe parcurs.

Primul an a fost, iniţial, şocant şi prin asta nu mă refer la cantitatea de informaţii, la examenele ce nu mai păreau că se vor termina, la ritmul rapid în care trecea fiecare zi, fiecare săptămână. Nu. Cel mai tulburător a fost contactul direct cu moartea. Însă şi acest lucru face parte din dar pentru că îţi oferă o altă perspectivă asupra vieţii, îţi dai seama cât de firav este omul. Dar prea puţini ştim un lucru: în fiecare clipă noi murim, pentru că, practic, între două bătăi ale inimii trupul nostru este mort, suntem zero, iar Dumnezeu este acolo şi menţine mecanismul viu. Deci, dacă este aşa, cum putem avea vreo îndoială referitoare la Înviere? M-a pus pe gânduri faptul că, adesea, vedem, dar nu vrem să înţelegem.

Acum, aştept cu nerăbdare să îmi continui călătoria în noul an universitar ce abia a început pentru a descoperi tainele ființei umane.

GAUDEAMUS!

DIMITRIOS_COVER_1-4_11 (110)_0001.jpgPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

(articol apărut în nr. 110 al Revistei Dimitrios)

Au trecut mai bine de şapte ani de când Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă” a primit cinstea de a fi Paraclis Universitar (12 mai 2009). O misiune deosebit de complicată şi plină de răspunderi. Doar în aparenţă s-ar putea spune că lăcaşul a devenit o casă exclusiv a celor care studiază în instituţii superioare de învăţământ. Alături de noi i-am avut mereu pe dascăli, pe părinţii studenţilor, pe prietenii din alte medii şi preocupări ale universitarilor, pe cei care iubesc lectura şi pe cei care se simt şi se comportă precum suflete juvenile. Aşa am ajuns să avem o comunitate liturgică cu o medie de vârstă scăzută, cu satisfacţia zâmbetelor de la sfârşitul slujbelor şi seriozitatea în proiectele desfăşurate. Însă, e loc de mai mulţi tineri şi dorim să fim cât mai mulţi care să ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir. Iar prin tineri înţelegem pe oricine între 10 şi 110 ani, care simte că are dinamismul necesar pentru a se implica în existenţa semenilor aflaţi în necazuri, pentru a sprijini, cu puţin măcar, pe cel de aproape.

În ultimul timp, majoritatea energiilor noastre s-au îndreptat spre lucrările de consolidare şi restaurare. A fost un an extrem de greu din acest punct de vedere, în care am făcut slujbele în condiţii austere, pelerinii au fost mult mai puţini, iar posibilităţile noastre de comunicare s-au redus. Proiectul Serile catehetice aşteaptă să fie reluat, de îndată ce intervenţiile la interiorul sfântului lăcaş vor fi încheiate.

Cu toate acestea, spiritul tineresc a rămas mereu acelaşi, lucru care se poate verifica prin participarea la orice eveniment liturgic, social sau cultural pe care îl organizăm. Dincolo de instabilitatea emoţională şi de lipsa de experienţă, oamenii cu suflet proaspăt aduc surâsul sincer şi o putere de muncă extrem de roditoare. Îndrumate cum trebuie, aceste daruri vor aduce mulţumiri sufleteşti întreaga viaţă. „Osteneala tinereţii este odihna bătrâneţii”, spune Sfântul Isaac Sirul. Aşa că, la începutul anului universitar, să lucrăm cu spor pentru mântuirea noastră şi a celor de lângă noi, să punem în cugete învăţăturile cele folositoare şi să le întrupăm în faptele bune!

„Gaudeamus igitur

Iuvenes dum sumus.

Post iucundam iuventutem

Post molestam senectutem

Nos habebit humus”.