Pe 3 februarie, la o zi după sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Biserica face pomenirea
Sfântului și dreptului Simeon. În numărul 92 al Revistei Dimitrios citim că El era unul dintre cei 70 de înțelepți din Israel, care, la porunca regelui Ptolomeu al Egiptului, au tradus Vechiul Testament din limba ebraică în limba greacă. Simeon s-a îndoit de cuvintele profetului Isaia care spunea: „Iată, fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, necrezând că o fecioară poate să aducă pe lume un prunc. În momentul în care a vrut să șteargă aceste cuvinte, îngerul Domnului i s-a arătat și l-a oprit spunându-i: „Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.
După obiceiul Legii Vechi, la 40 de zile de la naștere, Mântuitorul este adus la templul din
Ierusalim de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif. Atunci când Îl vede, la îndemnul Sfântului Duh, Sfântul Simeon Îl ia în brațe și spune „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”. Aceeași rugăciune este citită de fiecare dată la slujba Vecerniei. În fiecare zi, Biserica începe slujba de seară mai întâi prin rostirea Psalmului 103, evocând crearea lumii, apoi prin cântarea unor fragmente din psalmii 140 si 141, reamintindu-ne de căderea în păcat. După aceea, urmează cântarea Lumină lină, ce ni-L prezintă pe Mântuitorul Hristos urmat de pașnica Sa lumină, iar spre sfârșit este rostită rugăciunea Dreptului Simeon, care ne aduce speranța împărăției veșnice. Rugăciunea Dreptului Simeon este rostită, de asemenea, după împărtășirea cu Sfintele Daruri și mai este rostită de clerici atunci când își scot veșmintele. Cântarea acestei rugăciuni este unul dintre cele mai solemne momente din timpul Vecerniei. Ea subliniază credinţa Bisericii în cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos – dumnezeiască şi omenească. Bătrânul Simeon ne transmite, peste veacuri, că Iisus este adevăratul Mesia, Cel care va izbăvi întreg neamul omenesc de robia morții. Al doilea aspect al rugăciunii menţionate reliefează faptul că, prin Israel, Dreptul Simeon nu se referea la poporul Israel în sine, din punct de vedere etnic sau teritorial, ci se referă la noul Israel, noul mod de viață pe care Mântuitorul l-a adus prin jertfa Sa de pe Cruce. De aceea și noi spunem în loc de Israel, …pe poporul Tău binecredincios.