A apărut numărul 91 al Revistei Dimitrios. Nu este un număr aniversar, dar noi ne-am gândit să aniversăm anul 2015 – să ne reamintim momente frumoase, să retrăim emoțiile întâlnirii cu Dumnezeu și să ne bucurăm că, deși suntem o comunitate mică, suntem uniți. Uniți în rugăciune, dar uniți și în fapte de milostenie și atenți la cei din jur. De ce este specială această ediție (are opt pagini și aproape 100 de fotografii) explică Părintele Mihai Gojgar în editorialul revistei.

Început de an

Pregătind acest număr sărbătoresc, ne gândeam că va fi uşor să îl alcătuim. Ce ar putea fi greu în a alege poze şi selecta câteva momente din viaţa parohiei noastre? Imediat ce am trecut la treabă, ne-am dat seama că nu este uşor să surprinzi un an în câteva pagini. Că deşi unele fotografii vorbesc de la sine, poate mai mult decât o mie de cuvinte, totuşi, procesul de selecţie este dificil. Care sunt cele mai importante momente? Restaurarea bisericii sau restaurarea sufletului unui om, poate anonim, care şi-a găsit liniştea şi şi-a regăsit drumul în viaţă? Care au fost cele mai luminoase clipe? Bucuria Sfintelor Liturghii de sărbătoare, cu toate candelabrele aprinse, ori ceasurile tainice şi, uneori, cu temperaturi scăzute, ale Liturghiei de la șase dimineaţa? Când am învăţat mai mult? Atunci când ne-au vorbit oameni cu o pregătire înaltă în cadrul Serilor Catehetice, ori, tăcut, prin gesturile înţelepte ale semenilor noştri? Am fost mai milostivi când am împărţit pachete alimentare la hramuri şi sărbători, sau când am căutat pe străzi pe cei nevoiaşi, flămânzi şi goi, oferindu-le un pahar cu lapte şi câteva sarmale calde? Cine sunt cei care ne-au ajutat cel mai mult? Donatorii cu sume mari, care au primit spor şi dărnicie de la Dumnezeu, ori pensionarii, văduvele, tinerii care îşi drămuiesc cu multă atenţie fiecare leu? Care or fi fost cele mai frumoase gustări servite? Plăcintele oferite de vreun aniversat după o slujbă de duminică sau sanvişurile cu ton de la vreo Seară Catehetică?

Vedeţi câte întrebări am avut în minte? De aceea, departe de noi gândul că în paginile următoare se găsesc cele mai relevante ipostaze din familia comunităţii noastre. Pe lângă neputinţa izvorâtă din capacitatea de discernere s-au adăugat şi subiectivitatea şi lipsurile din arhiva foto. Fiecare dintre noi avem în minte adieri ale Duhului Sfânt şi ale căldurii liturgice pe care nu le regăsim sugerate în nici o fotografie, probabil. Vă cerem iertare şi promitem să ne străduim să fim mai buni anul acesta. Cercetând sutele de poze (apropo, mulțumiri pline de recunoștință Laurei Dobre, o prezență constantă în mijlocul nostru, cu sau fără aparatul de fotografiat) am zâmbit de multe ori, am rememorat zile superbe şi chipuri familiare. În acelaşi timp, însă, cu maximă exigenţă, ne-am dat seama că mai este multă treabă, că totul este perfectibil.

La cursurile de Pastorală din Facultatea de Teologie am învăţat că o parohie vie, dinamică poate fi recunoscută după trei criterii: lăcaşul de cult trebuie să fie îngrijit, curat, păstrat în condiţii bune, cimitirul parohial trebuie să fie în ordine desăvârşită, exprimând grija pentru cele viitoare, iar slujbele să fie frecventate de mulţi oameni. Neavând cimitir parohial, din start am rămas cu două criterii. La primul, cred că luăm notă acceptabilă, notând aici, cu laude, activitatea doamnelor care se ocupă de curăţenie, îngrijirea bisericii şi a curţii, de cei care aduc flori şi înfrumuseţează la momente festive sfântul lăcaş. În plus, restaurarea bisericii ne dă încredere că lucrurile vor sta şi mai bine în viitor. La rugăciunea publică stăm şi mai bine, aş zice. Deşi suntem o comunitate redusă numeric, disciplina, evlavia, cuminţenia şi amabilitatea descriu foarte bine cultul nostru public. În concluzie, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut anul trecut, pentru că ne-aţi fost alături, dăruinde-ne timp, suflet, energie, mijloace materiale, bucurie şi încredere. Ne cerem iertare pentru posibilele greşeli pe care le-am făcut, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă. Împreună, ne dorim să facem din Parohia “Sfântul Dumitru” un loc al dialogului cu Dumnezeu şi cu semenii, într-o biserică restaurată, o prinţesă a Centrului Vechi.

La mulţi şi binecuvântaţi ani!