Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătorit la 6 decembrie, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii. Despre virtuțile acestuia, dar și despre asemănarea dintre Sfântul Nicolae și fiecare dintre noi (prin faptele noastre de milostenie și prin implicarea noastră în societatea tot mai greu încercată de boli, necazuri și suferințe), scrie părintele Mihai Gojgar în editorialul numărului 89 al Revistei Dimitrios.

Lauda Sfântului Nicolae

Pentru majoritatea dintre noi, Sfântul Nicolae este unul dintre cele mai dragi popasuri de peste an, începând din copilărie şi până azi. Şi chiar de nu ne-ar pune cineva un dar în ghete (suntem prea mari!?), rămâne amintirea portocalei, ciocolatei, jucăriei sau nuielei găsită în răcoarea holului dimineţii de decembrie, când dădeam fuga, cu ochii nespălaţi la încălţămintea curăţată după puteri pentru a ne confirma prezenţa călătoriei Sfântului Nicolae prin lumea copiilor.

Dar ştiu că printre dvs, cei care parcurgeţi aceste rânduri, Moş Nicolae era o zi amară, când vă confruntaţi cu amărăciunea cizmelor goale, cu frustrarea povestirilor entuziaste ale colegilor îmbrăcaţi şi încălţaţi cu lucruri noi, cu minciunile pe care le spuneaţi ca să nu vă faceţi de râs în faţa lor. Poate că acum bananele şi un palton nu vă sunt dorinţe imposibil de împlinit, dar ştiu că în sufletul dvs există colţişoare, camere sau spaţii mari în care îşi face loc compasiunea pentru cei nevoiaşi. V-aţi gândit, cu siguranţă, „dacă eu nu am avut, măcar copiii mei, elevii mei, copiii aceştia abandonaţi sau săraci să aibă şi să nu îşi acumuleze frustrări prin rănile adânci ale foamei şi frigului”. De aceea, v-aţi implicat mereu în acţiunile sociale iniţiate la Biserica Sf. Dumitru. Bunăoară, aţi fost urmaşi ai Sfântului Nicolae. Sfinţii sunt modele pentru noi, paradigme pe care încercăm să le urmăm după modestele noastre puteri. Am încercat o paralelă între slujba Sfântului Ierarh din Mira Lichiei şi implicarea dvs. în filantropie.

„Umpli de mireasmă fețele celor ce cu credință și cu dragoste săvârșesc pururea preamărită pomenirea ta, dezlegându-i pe aceștia din primejdii, din nevoi și din necazuri” (Stihira 1 de la Vecernie). Mirul e binefăcător şi aducător de surâs, aşa cum este şi darul din suflet. Aţi făcut asta şi o faceţi mereu, în casele celor sărmani, dezlegându-i de grelele poveri ale zilei permanent gri.

„Pretutindenea fiind chemat, degrab ești de față, înaintea celor ce cu dragoste aleargă sub acoperământul tău” (Stihira a doua). Când nu aţi răspuns cu dragoste? Sau când aţi evitat apelurile noastre? Niciodată! Sprijiniţi şi iniţiaţi multe acţiuni umanitare şi vă mulţumim pentru asta, că ne sunteţi alături, că ne sesizaţi şi vindecaţi uitările noastre.

„Sfinte mărite Nicolae, sfințite propovăduitor al lui Hristos, mare și fierbinte ocrotitor ești celor ce se găsesc în primejdii, celor de pe pământ și celor de pe mare, celor de aproape și celor de departe” (Stihira a IV-a). Nu aţi uitat nici pe cei de aproape, din parohie, dar nici pe cei de departe. Aţi făcut ca lumea întreagă să devină mică în braţele dvs şi aţi contribuit pentru creştinii din Siria, inundaţii din Argeş, Olt sau Moldova, maicile de la Schitul Bradu, copiii din Giurgiu şi Prahova, familiile împovărate cu drama cancerului pe care tocmai le-am susţinut în aceste zile şi câte şi mai câte ajutoare ştiute şi neştiute aţi oferit, aşa cum şi Sfântul Nicolae oferă fără încetare celor în suferinţă.

„Cu ce cununi de laudă vom încununa”, „cu ce cântări melodioase vom lăuda”, „cu ce cântări spirituale vom lăuda pe ierarhul, ce s-a arătat lumină lumii și luceafăr dumnezeiesc, prin care negura înșelăciunii cu totul s-a împrăștiat și credința s-a propovăduit pe față?” (Stihirile V, VI şi VIII). Nu aşteptăm mulţumirile celor sprijiniţi, pentru că binele trebuie aruncat în mare, cum spune un proverb românesc. Ne vom întâlni cu el. Dar vă rog să vă imaginaţi clipele de satisfacţie ale celor care, ocazional, gustă o mâncare mai bună, au o haină mai călduroasă ori au primit lemnele sau aragazul necesare ca să împingă întunericul, frigul şi deznădejdea din camerele lor ponosite şi din inimile obosite de eforturi cotidiene de supravieţuire. Înglodaţi în datorii şi fără perspectiva ieşirii din mocirla scârbelor zilnice, măcar pentru o zi, de Crăciun, stau la masa lor primită de la vecini acum douăzeci de ani, pe macrame-ul îngălbenit de lacrimile respinse de goliciunea farfuriilor de tablă, rupând cu evlavie şi recunoştinţă o felie de cozonac dăruită din inimile unor iubitori de semeni, înmuind-o într-o cană cu lapte cald şi privind-o în strălucirea difuză a lemnelor care trosnesc, ca de sărbătoare, în soba lor de teracotă, împrăştiind în cameră miros de brad, de omenie şi de Moş Nicolae.

„Îndreptător al credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; părinte ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului Nicolae). Modeşti, dar doritori de rai, blânzi, dar tari în greutăţi, săraci, dar milostivi, aţi demonstrat şi în această perioadă că sunteţi Biserica cea vie a lui Hristos, o familie frumoasă, tânără, entuziastă şi iubitoare de Hristos. Aţi luat haina Sfântului Nicolae şi aţi răspândit bucurie. Vă mulţumim!