În discuțiile preliminare cu restauratorul picturii murale a Bisericii Sf. Dumitru am abordat, evident, și chestiunile ce țin de organizarea șantierului, de frontul de lucru și de obligațiile financiare ale parohiei. Atunci când mi-a spus că pentru continuitatea lucrărilor, fără să ne întrerupem activitatea și pentru a putea încheia în termenul stabilit, ar fi necesară o sumă lunară de 30.000 de lei, am rămas mut. Suma, rezultată dintr-un simplu calcul aritmetic, mi-a provocat un vertij. De unde să scoatem noi 300 de milioane de lei vechi? Dacă aș fi avut o oglindă, mă gândeam că arătam ca Grigore Vasiliu Birlic rostind obsesiv „viceversa”, în Două lozuri. O grijă în plus. Din fericire, discuția aceea a fost acum câteva luni și, cum timpul temperează izbucnirile momentului, am reușit să-mi recapăt liniștea și încrederea în reușita proiectului.

Dar a fost un moment de cumpănă, de îngrijorare. Probabil că rugăciunea în comun cu dumneavoastră, ajutorul lui Dumnezeu, invocat la fiecare Sfântă Liturghie prin frumosul text de la final, au reușit să-mi redea azuriul speranței. Mă întreb, însă, ce fac ceilalți care nu beneficiază de un astfel de suport spiritual, emoțional? Grijile lumești sunt o chestiune ce ține de cotidian. Toți avem preocupări din sfera concretului: salariu, rată, obligații, reparații, spitalizări și cazări.

Duminica pe care o respirăm azi este a III-a după Rusalii, având adnotată în calendar explicația esențializată a pericopei evanghelice: Despre grijile vieții. Fragmentul citit în cadrul Sfintei Liturghii, Matei VI, 22-33, face parte din cea mai cunoscută și mai întinsă cuvântare a Mântuitorului din Noul Testament, Predica de pe munte. De aici ne invită Biserica să ne extragem și o parte din răspunsuri la dilemele și provocările zilnice legate de bani și neliniști materiale.

Chiar primul verset al textului evocat mai sus exprimă necesitatea unei perspective corecte, luminoase, optimiste: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (v. 22). Altfel spus, optica, dincolo de a fi un capitol important în fizică, este și un prim răspuns la întreaga problematică arătată aici. Depinde cum vezi lucrurile, depinde cum te raportezi la ele, depinde care îți este ținta. Dacă vrei să te strecori prin jungla fiarelor moderne, ispititoare și fatale în același timp, ca lăcomia, comoditatea, luxul, confortul dus la nepăsare de ceilalți, chiar prin metodele născute în șerpărie, atunci, se va întâmpla ce spune Hristos în versetul 23: Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Mântuitorul evidențiază distincția între cele două perspective, finalizate, în cele din urmă, cu două atitudini. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona (v. 24). Ca și cum te-ai putea uita la lume chiorâș, cu un strabism manifest, încercând să îmbini două lumi ireconciliabile. E de preferat să rămâi chior, traducând asta printr-o lipsă de apetență în deslușirea sensurilor bănești ale existenței noastre, dar printr-o talie duhovnicească subțire. Da, e un portret al celui care nu se descurcă, celui care nu știe să dea șpaga, să fenteze, să păcălească, să deturneze, să miște ceva. E de preferat să fii chior pentru că înțelepciunea populară ne liniștește: are Dumnezeu grijă și de barza chioară. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

(v. 26) Nu suntem noi mai mult decât o pasăre, decât o barză? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? (v. 31) Cum, Doamne, să nu ducem grijă? Trebuie să o facem, cum să nu? Dar să nu fim exagerați, disperați, uitând că Dumnezeu are grijă de toate.

Poate că dacă nu am avea pâine pe masă acum, ne-am pune întrebarea unde este Dumnezeu și de ce nu intervine să ne astâmpere foamea. Dar pentru că mă adresez unor oameni care, cei mai mulți, au acest minimum, vă invit la o destindere a frunții și o privire mai caldă îndreptată spre ceilalți, spre Dumnezeu. După cum spunea Părintele Arsenie Boca, grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om, așa încât lăsându-ne luminați de el, poate soluțiile ne vor apărea mai clar. Despre grijile vieții a fost vorba aici, dar grijile lui 2015, procente, dobânzi și comisioane, sunt împinse la extremitatea orizonturilor noastre. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele (v. 32). Se nasc în fața noastră grijile veșnice: Dumnezeu, semenii, eu.

Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul existenţei mele, încât îmi substitui eul meu”. (Părintele Dumitru Stăniloae, Ascetica și Mistica).

Articol scris de Pr. Paroh Mihai Gojgar pentru numarul 77 al Revistei Dimitrios