2% – Ultimele zile în care puteți sprijini fără niciun cost Biserica Sf. Dumitru Poștă

Până pe 25 mai, puteți alege să redirecționați 2% din impozitul pe venit aferent anului 2014 către Biserica Sf. Dumitru Poștă. Hotărârea dumneavoastră de a ajuta face diferența pentru Biserica de peste 500 de ani din centrul vechi.

Biserica Sf. Dumitru Poștă desfăşoară campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit (corespunzător anului fiscal 2014) pentru colectarea de fonduri necesare continuării acţiunilor dedicate comunității și acțiunilor de consolidare a Bisericii.

Cum redirecționați 2% din impozitul pe venit?

Pasul 1. Completați Formularul 230 (dacă în 2014 ați avut venituri numai din salarii) sau Formularul 200 (dacă în 2014 ați realizat şi alte venituri – din salarii sau activităţi independente sau numai din activităţi independente – profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii etc.).

Pasul 2. Trimiteți formularul la Administraţia Financiară de care aparţineți până la 25 mai 2015: formularul se poate depune direct sau se trimite prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire).

Precizări:

1. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu vă costă nimic. În cazul în care nu redirecţionați aceşti 2%, banii rămân statului.

2. Adresele Administraţiilor respective se pot verifica pe site-ul ANAF.

3. Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate pot însemna foarte mult pentru sprijinirea activităților Bisericii Sf. Dumitru Poștă.

4. Data limită pentru depunerea formularelor este 25 mai 2015.

Pentru mai multe informații și un model al Formularului 230 vizitați  https://sfantuldumitruposta.ro/cum-poti-ajuta/

 

Cât face un pahar cu apă?

glass of waterAu intrat de curând în curtea bisericii doi oameni între două vârste. Doamna a intrat pentru câteva clipe, să cumpere câteva lumânări, din câte mi-am dat seama în următorul minut. L-am privit pe domn, cercetând harta Bucureștilor de la mijlocul sec. XIX, agățată de schele. Duminica însorită și căutarea trăirii ospitalității avraamice m-a făcut să îi ofer un pahar cu apă rece. Erau constănțeni și ajunseseră pentru prima oară în lăcașul Sf. Dumitru aici, în Centrul Vechi. Am aflat asta după un scurt dialog în care am observat și ochii înlăcrimați ai doamnei. „E așa frumoasă, părinte…Să vă ajute Dumnezeu să o restaurați cât mai repede!” I-am mulțumit și am adăugat și câteva cuvinte despre istoricul bisericii, despre sfintele moaște, despre specificitatea locului. „Da, dar noi stăm departe…ajungem foarte rar în Capitală”. Nici asta nu este un impediment, i-am explicat; se poate ruga de la malul mării pentru noi, așa cum vom face și noi pentru dânșii. Întâlnirea noastră nu este condiționată de vederea față către față. Desigur, atunci când apare posibilitatea, ochii trebuie să se oglindească. Am început să vorbim și despre trăirea credinței, despre milostenie și câteva aspecte concrete ale vieții. La final, cu pliantul bisericii în mână, cu două căndeluțe aprinse la lumânărar și în suflet, domnul elegant și preocupat de spiritualitatea locului și-a promis să spună despre Biserica Sf. Dumitru și verișoarei lui rezidente în

Nu imediat, ci la câteva zile, mi-am adus aminte de acest episod și l-am pus în legătură cu Duminica a V-a după Pași, Duminica Samarinencei. Am realizat că acel tablou de duminică, însorită, tihnită și, parcă, nemișcată, se aseamănă cu întâlnirea în miez de zi dintre Mântuitorul Iisus Hristos și femeia samarineancă. Episodul, relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan (IV, 5 – 42), propune dialogul, remarca inteligentă, mintea ascuțită, smerenia și entuziasmul descoperirii adevărului ca valori fundamentale în creștinism.

Hristos Domnul, ignorând prejudecățile care cereau ca un iudeu să nu stea de vorbă cu „samarinenii cei spurcați”, mai ales dacă era vorba de o persoană de gen feminin, îi cere apă unei femei pe nume Fotinia, așa cum a păstrat-o Biserica în memoria ei sfântă. De aici, începe o conversație între doi sabreri pregătiți pentru această întâlnire. Viața spirituală, statutul ei matrimonial, dilemele personale sunt vehiculate, lămurite și punctate de Marele Dascăl- Iisus Hristos.

Nu putea fi alt rezultat decât victoria Mântuitorului, asta nu e o surpriză. Dar sunt și eșecuri folositoare. Cum spune Nicolae Iorga: „O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge”. Samarineanca recunoaște superioritatea Celui din fața sa. Răspunsurile Lui sunt, evident, din altă lume; comportamentul Lui este…altfel. Fericită că a desoperit o fântână a liniștii și a credinței, fuge în cetate și îi anunță pe toți că a găsit un om Care i-a spus toate câte a făcut. „Nu cumva aceasta este Hristosul?” (v. 29). Locuitorii Sihar- ului, venind degrabă la fântâna lui Iacov- strămoșul lor, au sorbit nu apă pentru trup, ci pentru suflet. „Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii i-au zis: „Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (v. 40 – 42).

Cele două relatări au multe conexiuni. În mijloc stă Hristos, Cel ce ne cheamă pe toți în unitatea plină de iubire a Sfintei Treimi. O pereche de constănțeni și o femeie samarineancă. Amiază moleșitoare în Centrul Istoric și arșiță la poarta Siharului. Dorința de a afla de ambele părți. Două candele în lumânărar și sute de lumini aprinse în sufletele samarinenilor. Plecarea din orașul de rezidență și ieșirea din case a celor din urmă. Promisiunea că și verișoara va afla de Biserica Sf. Dumitru, pe de o parte, și necesitatea împărtășirii bucuriei cu ceilalți, cazul Fotiniei, pe de altă parte. Sete în ambele locuri. Și setea rămâne: sete de Dumnezeu, de pace, de oameni.

Și când te gândești că totul a început cu un pahar cu apă.

Articol scris de Pr. Mihai Gojgar pentru numărul 74 al Revistei Dimitrios

Cum sărbătorim Înălțarea Domnului?

inaltarea DomnuluiÎnălțarea Domnului  încheie ciclul de sărbători închinate Învierii Mântuitorului Hristos. Această sărbătoare comemorează și ne îndeamnă să retrăim momentul Înălțării Domnului din mijlocul Sfinților Apostoli. Tot acum Fiul lui Dumnezeu îi încredințează pe ucenici că Îl va trimite pe Sfântul Duh, Mângâietorul, Duhul Adevărului, prin a cărui lucrare se va sfinți întreaga lume.

Sărbătorirea Înălțarii Domnului se face, în primul rând, prin participarea la Sfânta Liturghie, unde credincioșii aduc pentru ultima oară în acest an ouă roșii și pască. În unele zone ale țării, în această zi, credincioșii își pun la brâu și în case frunze și crengi de nuc sau de tei. În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi apoi a povestit alor săi cele întâmplate. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Sărbătoarea Înălțării Domnului face parte din triada celor trei mari praznice împărătești (Învierea Domnului, Înălțarea Sa și Pogorârea Duhului Sfânt) care împodobesc timpul liturgic al primăverii, când odată cu revenirea la viață – învierea naturii, retrăim momentele sfinte din viața Bisericii.

Articol scris de diac. Bogdan Bădiță pentru numărul 74 al Revistei Dimitrios