Rânduieli liturgice în perioada dintre Crăciun și Bobotează

Nasterea DomnuluiÎn perioada dintre Crăciun şi Bobotează nu se săvârşesc parastase. Această rânduială este explicată de părintele Mihai Gojgar în Numărul 89 al Revistei Dimitrios. Biserica este în sărbătoare, se cântă colinde, Fiul lui Dumnezeu se naşte în lume, Cosmosul prăznuieşte. Această bucurie generalizată nu cadrează cu sobrietatea pomenirilor pentru cei adormiţi. În cazul în care s-ar întâmpla un soroc, un termen în această perioadă, el se amână după Bobotează, ori se pregăteşte înainte de Crăciun.

Să nu uităm faptul că, de fapt, cea mai importantă pomenire a celor adormiţi este la Sfânta Liturghie. Acolo, în potirul euharistic, Biserica se adună în faţa lui Dumnezeu, viii cu cei adormiţi, şi este momentul cel mai bun să fim alături de cei pe care îi iubim şi de care ne-am despărţit temporar. Şi cum în această perioadă sunt foarte multe Sfinte Liturghii, vă aşteptăm să ne rugăm împreună, Biserica biruitoare, din ceruri, şi Biserica luptătoare, noi, cei care ne străduim să ne mântuim. Vă reamintim că parohia noastră desfășoară, în fiecare sâmbătă, un proiect social destinat oamenilor nevoiași din parohie. Astfel, cei care fac parastase le pot oferi acestora, în amintirea celor răposați, o masă caldă, alimente neperisabile sau chiar îmbrăcăminte și încălțăminte. Pentru detalii, vă rugăm să le consultați pe doamnele de la pangarul bisericii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s