2 iulie- Sfântul Ștefan cel Mare

Binecredinciosul Ștefan a dat dovadă, de-a lungul întregii sale domnii, de o profundă credință în Dumnezeu, de smerenie și evlavie, având o deosebită evlavie față de Maica Domnului și față de sfinții mucenici militari: Sf. Gheoghe, Sf. Dimitrie și Sf. Procopie.

Preocupat din ce în ce mai mult, mai ales în a doua parte a vieții, de viața veșnică și de mântuirea sufletului său, Ștefan cel Mare își dăruiește mare parte a averilor înzestrării de biserici și mănăstiri și cere mereu rugăciunile Bisericii pentru sufletul său, familia sa, dar și pentru oștenii săi căzuți în luptă și pentru întreaga țară.

Potrivit tradiției, Ștefan ar fi ridicat câte o biserică sau mânăstire după sau în amintirea fiecărei bătălii, și într-adevăr, acesta a ridicat multe biserici pe locurile unor bătălii purtate cu ceva vreme în urmă. Mulțumind atât pentru victorii cât și pentru înfrângeri, a înzestrat cu multe daruri și beneficii o mulțime de biserici și mănăstiri din cele care existau deja în Moldova sau la Sfântul Munte, pentru care este pomenit până în ziua de astăzi, ca unul dintre marii binefăcători.Mănăstirea care s-a bucurat de cele mai mari danii din partea domnitorului, pe care o numea „mănăstirea noastră”, a fost Mănastirea Zografu, astăzi mănăstire bulgărească, care fusese mai înainte înzestrată și de Alexandru cel Bun, dar intrase în declin odată cu scăderea sprijinului moldovenesc în perioada de instabilitate politică din Moldova de după moartea lui Alexandru cel Bun.

În jurul personalității lui Ștefan cel Mare s-a construit, încă de când acesta era în viață, dar mai ales după moartea sa, aura unui personaj de legendă – de erou și sfânt în același timp, făcând obiectul venerației atât pentru calitățile sale militare și justițiare, cât și ca un personaj miraculos. I se atribuie, direct sau indirect, o serie de minuni, unele cu semnificație militară, altele nu.

Biserica Ortodoxă Română a hotărât  canonizarea sa ca Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, punând în prim plan calitățile sale de apărător al creștinătății, ctitor de sfinte lăcașuri și binefăcător al Bisericii. Hotărârea a fost adoptată în iunie 1992, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a stabilit ca dată de prăznuire ziua de 2 iulie.

Articol scris de Teodora Poptean publicat în numărul 77 al Revistei Dimitrios

Sursa foto: http://www.crestinortodox.ro/ 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s