Importanța zilei de 9 martie

Sfintii_40_mucenici_Sevastia_01_f7eafae89d-500x360Ziua de 9 martie este zi de pomenire a celor patruzeci de Mucenici din Sevastia. Cei patruzeci au fost soldații creștini sacrificați de împăratul roman Licinius. În această zi, peste tot în țară, se obișnuiește să se aducă la biserică ”mucenici”, sau ”sfințișori”, acei colăcei sub forma cifrei 8. În Moldova, se coc în cuptor și se pregătesc cu miere și nucă, în zona Olteniei și în Muntenia se fierb în apă. Însă ei simbolizează același lucru, pe cei patruzeci de mucenici care și-au dat viața pentru credința creștină, o pildă de curaj și de neclintire în rugăciune.

Obștea celor patruzeci de mucenici ne arată unitatea în credință și puterea rugăciunii în comun. Rugăciunea de obște are o și mai mare putere atunci când ne rugăm împreună. Nu degeaba, la serile catehetice, în predici și la spovedanie, părintele ne îndeamnă să venim cât mai des la Sfânta Liturghie. O ultimă liturghie a fost și martiriul celor patruzeci de mucenici care împreună ne-au arătat cât de importantă este unitatea în credință, unitate la care trebuie să ajungem în urcușul nostru duhovnicesc din acest post. Să fim uniți în rugăciune, fapte și gânduri, este o stare care ne determină să pășim și mai profund în taina Învierii Domnului Iisus Hristos.

Articol de Diacon Bogdan Bădiță publicat în nr. 70 al Revistei Dimitrios

Foto: pictura de părintele Arsenie Boca. Sursă: http://rucodelia.ro