Dragii noștri cititori, în pregătirea pentru sfânta noapte a Învierii Domnului, când preoții și episcopii, în sunet de sărbătoare, vor păşi printre Uşile Împărăteşti și vor chema credincioșii să primească Lumina, trebuie să trecem cu folos perioada Postului Mare. O perioadă deosebit de frumoasă, dar cu multe strâmtorări şi ispite, menită să ne ofere multe bucurii și împliniri duhovniceşti. Acum suntem chemaţi să aprindem în noi virtuțile, adevărate făclii pe calea mântuirii noastre. Acum, în inimă se nasc sau renasc sentimente nobile ca blândețea, mila, nădejdea, dreptatea etc., care prin post curat și rugăciune smerită, aprind sfințenia.

Dar, ce trebuie să facem în acest post și cum trebuie să îl parcurgem, ca la sfârșitul lui să simțim și să trăim Învierea Domnului asemenea sfinților? Trebuie să privim viața duhovnicească ca pe o salvare veșnică și să dăm întâietate, în timpul nostru, perioadei de rugăciune, dialogului cu Dumnezeu. Pentru acest lucru, intrăm în post pășind spre Cel ce ne mântuiește, urcând treaptă cu treaptă. Și primul pas în acest început bun al nostru este participarea, în primele 4 zile ale Postului, la slujba Canonului cel Mare alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul.

Când eram în primul an de seminar, am participat la această slujbă şi îmi amintesc foarte bine atmosfera de pocăință din timpul canonului. Intonarea cântărilor părintelui spiritual, vocile colegilor mai mari, lumina stinsă din paraclis, lumânările aprinse, lacrimile părinților profesori și ale unor colegi, cântarea în același timp a imnului „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, m-au responsabilizat mai mult decât sfaturile duhovnicului, părinților, bunicilor sau ale unor monahi pe care îi întâlnisem până în acele momente. Când am repetat cu toţii, în dimineața acelei zile în clasă, de mai multe ori această cântare, a sunat frumos. Dar noaptea în paraclis, după o zi de post aspru, când am cântat alături de aproximativ 400 de glasuri, a sunat dumnezeiește. Era ceva ce nu pot descrie în cuvinte. A fost un sentiment înălțător atât de puternic, încât lacrimile de pe fețele noastre erau semnul unei bucurii lăuntrice de nedescris.

A fost pentru prima dată când nu mă puteam abține de la o cântare . Nu știam exact de ce simțeam puternic nevoia să îi cer și eu lui Dumnezeu să mă ierte și să mă miluiască. De atunci, pentru mine, Canonul cel Mare este o slujbă pe care mereu o aștept cu drag. Aceste prime zile din Post trebuie să fie experiate doar în biserică. Mare este Canonul, dar mari ne va face și pe noi în lupta cu ispitele. După prima slujbă a Canonului, i-am mulțumit Domnului că a rânduit ca anul acela să mă număr și eu printre colegii care se bucură în acest mod de prima zi de post.

Canonul cel Mare este o capodoperă literară, liturgică şi spirituală scrisă de Sfântul Andrei în secolul al VII-lea. El a fost episcop în Creta și este considerat cel dintâi autor al canoanelor liturgice. Având o viață aleasă a reușit să alcătuiască slujba Canonului, imn liturgic alcătuit din 9 cântări bogate împărțite în peste 250 de stihiri. Sfântul a dorit ca noi să vedem în post o perioadă de reflecție duhovnicească. Acum postul e privit de cei mai mulți dintre credincioși ca fiind o perioadă în care „trebuie” să ne împărtășim. E acel „o dată pe an” care trebuie bifat. Sau acel cuvânt: “postesc prima săptămână și ultima și m-am împărtășit”. Și?!

În Canon ni se descoperă sensul adevărat al postului. Părintele Alexandru Schmemann afirma că „este important să vedem adevărata idee a Postului Mare. Și Canonul cel Mare ne ajută să vedem postul ca o călătorie duhovnicească al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta”. Într-adevăr, prin îndemnul la plângere și pocăință, imnele ne invită la meditație, rugăciune, smerenie, fapte bune şi alte daruri bineplăcute lui Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă toți românii ar veni la slujba Canonului, răspunzând astfel chemării preotului, Sfântului Andrei şi harului Sfântului Duh! Cum s-ar auzi, oare, în văzduh, dacă în cele 4 zile de post cele peste 20 de milioane de români ar cânta toţi deodată „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”? Am fi precum îngerii. De aceea, vă îndemnăm să veniți la cele 4 zile de canon! Atât eu, cât și Părintele Mihai, de asemenea şi cântăreții şi paracliserii. Ne vom strădui ca, prin slujirea noastră, să vă însuflăm profunzimea acestor clipe sfinte, iar dumneavoastră să puneți, astfel, început bun Sfântului și Marelui Post. Acum este momentul să ne venim în fire asemenea fiului risipitor și să ne întoarcem către Părintele Ceresc, strigând din adâncul sufletului ca vameșul: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.