În continuare „înghesuiţi” din cauza lucrărilor din interiorul sfântului lăcaş, am fost uimiţi de dragostea şi entuziasmul celor care au venit din toate colţurile oraşului să participe la Sfânta Liturghie. Contează foarte mult susţinerea dumneavoastră în această perioadă. Apreciem că în trei săptămâni noua pardoseală va fi sub picioarele noastre şi vom putea desfăşura evenimentele liturgice fără improvizaţii de amplasament al mobilierului.
Lucrările continuă în ritm alert la biserica noastră. Nădăjduim că la mijlocul lui martie noua pardoseală va fi pusă în sfântul lăcaş. Acesta este motivul pentru care tot spaţiul interior este săpat până la 40 de cm. Tot acum se va instala şi sistemul de încălzire prin pardoseală, un beneficiu extraordinar în lunile reci.
Fiţi alături de noi! Contribuiţi la aceste eforturi, spiritual şi material, cu rugăciune şi donaţiile dumneavoastră! Formularul 230, participarea la slujbe, sponsorizările sau sprijinirea activităţilor noastre sunt câteva din variante.
Pentru toate, vă mulţumim foarte mult! Şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru şansa de a înfrumuseţa casa Lui!
Luni, 15 februarie, 17.00 – Program de spovedanie;
Marţi, 16 februarie, 6.00 – Sfânta Liturghie;
Miercuri, 17 februarie, 18.00 – Sfânta Taină a Maslului şi Cateheză;
Sâmbătă, 20 februarie, 9.00 – Parastase (dacă sunt anunţate din timp);
Duminică, 21 februarie, 8.00 – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
Luni, 22 februarie, 17.00 – Program de spovedanie;
Marţi, 23 februarie, 6.00 – Sfânta Liturghie;
Miercuri, 24 februarie, 18.00 – Sfânta Taină a Maslului şi Cateheză;
Vineri, 26 februarie, 18.00 – Acatistul Sf. Haralambie;
Sâmbătă, 27 februarie, 9.00 – Parastase (dacă sunt anunţate din timp);
Duminică, 28 februarie, 8.00 – Utrenia şi Sfânta Liturghie.
Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si
atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea
mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din
partea unui lider crestin. Nici macar victoriile lui Carol cel Mare,
Cid-ul, Skanderbeg sau oricare riga european din istorie nu se pot
compara ca importanta politica si dramatism cu baia de sange si noroi
in care s-a cufundat cea mai puternica armata a vremii. Nimeni altul
decat cel mai bun corp expeditionar al teribilului Mahomed al doilea,
avea sa sfarseasca drept ingrasamant pentru ogoarele Vasluiului…
Europa valahilor ! Oricat de hazardat le-ar putea parea unora, Europa
secolelor XIV si XV a apartinut din punct de vedere militar micilor
formatiuni statale romanesti care s-au opus cu succes celei mai mari
forte a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fara niciun fel de exagerare,
putem spune ca daca este sa pastram proportiile cu ceea ce eram acum
500-600 ani, Romania de azi ar trebui sa infranga in lupta armata
Statelor Unite, Rusiei sau Chinei… Nu-i asa ca va pufneste rasul?
Trecand peste neincrederea si dezamagirea provocate de situatia
Romaniei din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie sa
ne amintim macar ca eram intr-atat de neclintiti pe vremuri, incat
administram infrangeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care
nu sunt inca convinsi de forta si spiritul razboinic al stramosilor
nostri, le prezint o scurta comparatie intre proportia de forte
intalnita intre „marile” batalii ale Europei Apusene si confruntarile
militare ale voievodatelor romanesti.
Faimosul Razboi de o suta de ani, bataliile de la Azincourt, Formigny,
Castillon sunt confruntari intre osti care numarau maximum
10.000-20.000 de soldati, ultimele chiar mai putin de 5.000…
In faimoasa batalie de la Tannenberg, cand este stopata inaintarea
cavalerilor teutoni spre rasarit, s-au confruntat corpuri de armata de
10.000, respectiv 16.000 soldati. Vreti mai mult? Ei bine, in perioada
Razboiului celor Doua Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de
obicei sub 5.000 de actori angrenati in spectacolul sangeros al Zeului
Marte.
In celebra batalie de la Rimini din 1469, cand Federico da Urbino
infrange armata papala, au murit…100 de oameni si au fost raniti
circa 3.000. Si, nu uitati, cronicile contemporane o numesc „batalie
cumplita” (Atrox Dimicato)!
Cele mai mari inclestari din aceste secole par a fi luptele intre
principii elvetieni si regele Carol cel Curajos.
Trupele de soldati implicate in luptele de la Granson si Morat se
ridica la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta si gandirea militara
in Europa apuseana de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate
vorbi chiar de o decadere, comparativ cu geniul militar-tactic al
armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele in
domeniu ale Europei de Vest se inregistreaza mult mai tarziu,
impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventa a armelor de foc si
a prafului de pusca in razboaie.
In rasaritul Europei, lucrurile stateau cu totul altfel. Taratele si
cnezatele rusesti nu reprezentau (inca) o forta militara, regatul
polon era tributar manevrelor si conceptelor militare de-a dreptul
falimentare de import apusean (merita dat exemplu, impasul polon de la
Marienburg si aparitia providentiala a trupelor moldovensti care au
intors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au stralucit prea
mult pe campul de lupta.
Bulgarii, sarbii si bizantinii au cazut dupa o darza dar trista
rezistenta in fata fortei Semilunei.
Romanul (valahul ) Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor
intre anii anii 1444-1447, dar spre final este infrant de acestia.
Intr-un episod putin cunoscut al istoriei nationale, bravul razboinic
transilvan organizeaza in anul 1448 o ultima mare campanie care viza
cucerirea Salonicului. In acest proiect ambitios, il avea partener pe
insusi leul albanezilor, printul Skanderbeg. Din motive inca nestiute,
actiunile celor doi conducatori crestini nu sunt bine sincronizate.
Rezultatul este dureros. In lupta de la acelasi trist Kossovopolje,
Iancu de Hunedoara este infrant dupa o înclestare catastrofala care
durase trei zile si trei nopti…
Singurii care s-au adaptat cu succes si au pus la punct tactici
revolutionare alaturi de manevre eficiente au fost voievodatele
romanesti ale Moldovei si Tarii Romanesti. Conduse de voievozi
realisti si inspirati precum Mircea cel Batran, Vlad Tepes si marele
Stefan, valahii au fost singurii europeni care au tinut la respect
hidra otomana. Turcii erau la apogeu. Condusi de cumplitul Mahomed al
doilea, supranumit Fatih (Cuceritorul), otomanii cucerisera Bizantul,
una dintre cele doua cetati ale crestinatatii, precum si o buna parte
a Europei de rasarit. Cum turcii nu detineau o flota militara care sa
le permita invazia Apusului prin Mediterana, in drumul ordiilor spre
Roma nu mai stateau decat voievodatele romanesti…
Moldova dacilor liberi
In aceeasi perioada, asupra Moldovei pandeau nu numai otomanii, ci si
ochii lacomi ai tatarilor din Hoarda de Aur. In anul 1469, o hoarda a
tatarilor de pe Volga, condusa de Eminec, nepotul hanului cel mare,
porneste o expeditie de jaf in Moldova, atras de prosperitatea
economica datorata masurilor luate de Stefan cel Mare.
Cruzimea si tupeul nomazilor meritau pedepsite….Stefan strange in
graba o oaste de curteni si razesi din Tara de Sus (actuala Bucovina)
si porneste dupa tatari. Acestia au parte de ghinionul vietii lor,
cand sunt prinsi in ziua de 20 august langa Lipinti. Macelul este
infiorator. Hoarda tatarasca este masacrata, avand mari pierderi in
oameni, Eminec insusi este facut prizonier de Stefan. Hanul cel batran
de pe Volga, tot nu intelege cu cine are de a face, astfel incat isi
permite sa-i trimita lui Stefan o solie manioasa de 100 de oameni
(exact cati au murit la batalia din Rimini!). Solie care are tupeul
sa-i ceara lui Stefan nu doar eliberarea prizonierilor tatari ci si
…despagubiri pentru pierderile suferite!
Inconstienta si nesimtirea cererii sunt pedepsite pe loc. Stefan cel
Mare ordona tragerea in teapa a tuturor prizonierilor alaturi de 99 de
tatari din solie. Fiul hanului este taiat pe loc in bucati.
Supravietuitorului i se taie nasul si urechile si este trimis calare
inapoi la Hoarda de Aur sa povesteasca hanului ultimele noutati !
Turcii se dovedesc, la randul lor, la fel de grei de cap…
Cuceritorul Bizantului vedea in Moldova principalul obstacol in
invadarea Europei. In plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor
supunerea definitiva a Hoardei de Aur alaturi de consolidarea unei
viitoare aliante cu tatarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza
religiei comune. Nu in ultimul rand, sultanul vedea in bogatul
voievodat romanesc, o baza de operatiuni militare, un izvor de resurse
economice si de luptatori valorosi care puteau fi angajati ca
mercenari de partea Semilunei.
Precedente mai fusesera (sultanul avea exemplul contingentelor
sarbesti si bulgaresti care erau fortate sa lupte de partea turcilor
dupa caderea tarilor respective)… Un alt aspect politico-strategic
care il deranja la culme pe Mahomed, era incercarea continua a lui
Stefan cel Mare de a sustrage Tara Romaneasca de sub autoritatea
Portii. Cu peste 150 ani inainte Unirii Viteazului Mihai, geniul
militar al lui Stefan incerca de fapt o unitate a tarilor romane.
Unitate a carei valoare si importanta regionala fusesera subliniate
chiar de sultanul Murad al doilea. Toti acesti factori la care se
adauga refuzul marelui domnitor de a inchina tara turcilor sau de a le
plati tribut, alimenteaza furia lui Mahomed. El, cuceritorul
Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducatorul unei tari mici
situata la marginea Imperiului cladit prin jaf si sange de generatii
de sultani turci.
Vin Turcii! „In zilele albe ale miezului iernii inaintau multimile
negre, zecile de mii de dusmani, ieniceri, spahii si gloata, ca lupii
flamanzi ” – Nicolae Iorga
Intr-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenta lui
Stefan sa fie pedepsita cat mai repede posibil, iar Moldova cea rebela
sa ajunga pasalac unde sa domneasca legea Profetului si bunul plac al
turcilor. In acest scop, Mahomed trimite impotriva moldovenilor cele
mai bune osti ale Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane
calite in luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de
eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul sa abandoneze pe moment asediul
Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova).
Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea Rumeliei,
plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se
adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca trimis de
turci sa lupte contra voii lor cu fratii moldoveni.
Vedem, asadar, ca Mahomed al doilea nu a precupetit niciun efort
pentru a-l infrange pe Stefan Conform tuturor izvoarelor vremii
scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul expeditionar
turcesc numara circa 120.000 de razbonici, carora li se adaugau alte
zeci de mii de auxiliari.
Amenintarea era deosebit de serioasa, Stefan cel Mare, propulsat in
rol de unic aparator al intregii crestinatati se vede nevoit sa ceara
ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb… laude si
incurajari!
In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa stranga
aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent
de secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan
cel Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor,
retragerii populatiei, otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa
simta coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor.
Soliman Pasa vrea sa termine treaba repede. Strateg iscusit, el isi da
seama ca un razboi de uzura nu i-ar aduce decat probleme. Turcul vrea
o singura lupta in care sa decida soarta campaniei in favoarea sa.
Convins ca armata Semilunii va cauta orice prilej pentru a da
inclestarea finala, Stefan ordona retragerea spre Vaslui. Acolo,
Maria Sa alege o zona strategica buna, situata intr-un loc unde
dealurile care inconjoara lunca Barladului se apropiau intre ele.
Cum dealurile erau impadurite, turcii nu puteau sa surprinda oastea
Moldovei printr-un atac din flanc.
Apus de …Semiluna
In zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomana zarea pentru prima
data oastea moldoveneasca printre aburii cetosi ai luncii Barladului.
Armata dusmana era deja slabita de marsurile lungi peste care se
adauga lipsa alimentelor si a odihnei. Natura parca-i ura la randul
sau pe turci, deoarece cu cateva zile inainte de batalie, vremea s-a
incalzit, in consecinta zapezile incepusera sa se topeasca
transformand lunca intr-o mlastina vascoasa in care se putea
impotmoli si un soarece.
Conform cronicarului turc Kemal Pasa- Zade, Stefan a oprit inaintarea
turca tragand in acestia cu tunuri, bombarde si sageti. Prinsi in
valea inconjurata de paduri, otomanii nu se pot replia sa inconjoare
pozitiile moldovenesti din cauza copacilor si a terenului mlastinos.
Lupta se transforma intr-un conflict de uzura, din care moldovenii ies
avantajati datorita pozitiilor mai bune detinute de voievod.
Acelasi Kemal-Zade ne spune ca in fata neputintei strapungerii
liniilor moldovensti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasa capetenie
otomana a organizat un „buluc” compus din ieniceri de elita „pentru
al caror suflet batalia era o placere”, si s-a avantat in fruntea lor
asupra moldovenilor.
Manevra albanezului turcit pare sa reuseasca pe moment, ienicerii
patrunzand in randurile moldovenilor. Lupta se transforma intr-o
inclestare cumplita. Cum orice batalie are un moment critic, un
punct de rascruce in care totul se poate rasturna, acesta este
momentul maxim al luptei de la Podul inalt. Constient de acest lucru,
sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Stefan cel Mare
pregateste atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i
deruta si mai rau pe turci, Maria Sa ordona ca satenii plasati pe
dealurile din fata sa faca un zgomot cat mai mare din trambite, tobe
si buciume. Turcii musca momeala crezand ca vor fi atacati din flancul
stang, se regrupeaza si se pregatesc de aparare.
Atunci, Stefan cu grosul armatei cade ca un fulger in spatele turcilor
retezandu-le orice eventuala retragere.
Furia moldovenilor nu cunoaste margini, masacrarea invadatorilor
continua cu frenezie. Totul se transforma incet, incet intr-o masa
amorfa in care urmasii dacilor liberi dezlantuie asupra Semilunii un
adevarat Armagheddon mobil faurit din ghioage, securi, coase, palose
si lanci. Mandria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri scoliti
in academii militare sa devina asi ai iataganului, este zdrobita fara
drept de replica.
Pierderile sunt uriase. Nicaieri vreo armata musulmana nu mai fusese
decimata in asemenea hal. Chiar cronicile turce afirma ca atunci au
fost taiati 40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o suma enorma
pentru oamenii acelor timpuri. Socul psihologic s-a transmis intr-o
clipita.
Vazand ce soarta cruda-i macina pe cei mai buni razboinici ai
armatei, restul soldatilor turci intra in panica si fug dezordonat.
Incercarile lui Soliman de a organiza o rezistenta sunt sortite
esecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni.
„Niciodata o oaste turceasca n-a mai suferit o astfel de infangere”,
bocea intr-o cronica mama sultanului Mahomed Fatih. In timp ce
cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Stefan, scrie
la randul sau: „Foarte putini turci si-au putut gasi mantuirea prin
fuga, caci, multi s-au inecat in apa Siretului, chiar si aceia care
au scapat si auajuns pana la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni
care aveau cai mai iuti, sau au fost inecati”. Cronica lui
Kemal-Pasa-Zade este inca mai sumbra, turcul scriind despre trista
soarta a turcilor dupa incheierea bataliei. Aflam asadar, ca otomanii
au pierdut un numar de 40 de stindarde de lupta, un numar record in
istoria Turciei. Stefan cel Mare a tras in teapa toti prizonierii
turci, in afara de cateva pasale. Pentru a scapa de numarul imens de
cadavre turcesti care, daca s-ar fi descompus odata cu venirea
primaverii, ar fi dezlantuit molime asupra Moldovei,Domnitorul ordona
stangerea hoiturilor otomane in movile dupa care li s-a dat foc…
Victoria zdrobitoare are reverberatii in intreaga lume. Cei mai
fericit sunt crestinii sarbi, bulgari, greci si armeni care gemeau sub
asuprirea turcilor. Stefan primeste laude si aprecieri din Persia pana
la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios
si il numeste „Atletul lui Christos”. Cronicile se intrec intre ele in
laude si multumiri la adresa domnitorului. Asa ne- a fost dat si noua,
romanilor, sa scriem o pagina importanta din Istoria Lumii si Europei!
Doamna Florica a fost așezată în pământul din care a fost făcută în chip tainic. Printre lacrimi și rugăciuni, printre razele de soare și globurile de pământ căzute peste sicriul dânsei, s-au asezat în inimile noastre câteva gânduri de mare preț.
Am văzut toți ce înseamnă să fii om bun. În jur de 100 de persoane au participat la slujba de înmormântare din biserica noastră. O slujbă emoționantă. Aproape toți au reușit să ajungă și la cimitir, tocmai în Măgurele, luându-și zile libere sau abandonând orice altă activitate.
Nu au fost bocete pline de disperare. Chipuri triste, da, flori tremurânde, rouă amară în colțurile ochilor, dar nu deznădejde. A fost o dovadă a evlaviei și credinței în Învierea noastră, a tuturor.
Nu în ultimul rând, am fost încă o dată biruit, uimit și fericit de spiritul jertfelnic pe care l-a dovedit comunitatea. Colecta pentru familie a găsit ecou în sufletele celor apropiați, dar și în ale unora care au cunoscut-o puțin, ca timp, pe blânda doamnă Florica. Amintesc doar gestul unui tânăr (G.T.), cu probleme financiare, cu un copil mic și soție bolnavă, care a oferit aproape 100 de lei. Eu știu că aceea a fost o jertfă și îi mulțumim. Ca el au fost încă vreo 40 de persoane care au donat din dragoste.
Doamna Radu va fi în memoria noastră mult timp de aici încolo. Golul lăsat de plecarea ei doare. Dar ultimele zile au arătat că suntem aproape unii de alții. Iar acestea sunt gândurile unui preot la sfârșitul unei zile în care a sărbătorit hramul Sfântului Haralambie, a prohodit unul din oamenii foarte apropiați și a împărtășit câteva trăiri unor prieteni.
Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească!
În această dimineaţă, aproape de ora 6, doamna Florica Radu a plecat în veşnicie. Vestea ne-a tulburat profund şi a creat o emoţie puternică în comunitatea pe care a slujit-o cu devotament.
Mâine va fi depusă la capela Bisericii Naşterea Maicii Domnului – Mărgeanului (cartierul Rahova), unde va sta până miercuri. Pe 10 februarie, în chiar ziua hramului bisericii noastre, doamna Florica va fi adusă la Sf. Dumitru pentru slujba de înmormântare, de la ora 12, alături de rude, cunoscuţi şi toţi cei care au simţit sufletul ei cald. După slujbă, se va pleca spre locul de prohodire, Cimitirul din localitatea Măgurele.
Cei care doresc să fie alături de familia îndurerată într-un mod concret, pot lăsa sprijinul lor la pangarul bisericii.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!
Pe 3 februarie, la o zi după sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Biserica face pomenirea
Sfântului și dreptului Simeon. În numărul 92 al Revistei Dimitrios citim că El era unul dintre cei 70 de înțelepți din Israel, care, la porunca regelui Ptolomeu al Egiptului, au tradus Vechiul Testament din limba ebraică în limba greacă. Simeon s-a îndoit de cuvintele profetului Isaia care spunea: „Iată, fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, necrezând că o fecioară poate să aducă pe lume un prunc. În momentul în care a vrut să șteargă aceste cuvinte, îngerul Domnului i s-a arătat și l-a oprit spunându-i: „Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.
După obiceiul Legii Vechi, la 40 de zile de la naștere, Mântuitorul este adus la templul din
Ierusalim de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif. Atunci când Îl vede, la îndemnul Sfântului Duh, Sfântul Simeon Îl ia în brațe și spune „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”. Citește în continuare „Rugăciunea Dreptului Simeon”
Acoperim oglinzile din casă cu o pânză albă atunci când moare cineva? Ce este slujba stâlpilor? Este bine să spargem un vas atunci când cel trecut la Domnul este scos din casă pentru a fi dus la biserică? Dezlegăm panglica cu care sunt legate picioarele mortului atunci când preotul citește rugăciunea de dezlegare? Nu este bine să se facă înmormântări lunea pentru că astfel vor muri toți din casă? Dăm „peste groapă”, de pomană, o plapumă, perne sau o găină vie? Ce se întâmplă cu cei care mor în Săptămâna Luminată? Este diferită slujba înmormântării pentru copiii trecuți la Domnul până la vârsta de șapte ani? Ce rol joacă banii în tradiţiile populare legate de înmormântare? Ce sunt vămile văzduhului?
Cultul morților trezește sute de întrebări și nedumeriri. Ne-au dovedit-o cele două seri catehetice organizate pe această temă. Pentru a evita confuziile, dar și superstițiile care nu au legătură cu credința ortodoxă, vom aborda această temă și în cadrul întâlnirii de pe 8 februarie.
Vă așteptăm luni, de la ora 19.00!
Din anul 2009, biserica noastră îl are ocrotitor și pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. În ajunul hramului, marți, 9 februarie, de la ora 18.00, vom săvârși Vecernia cu Litie, iar apoi vom face tradiționala procesiune, în jurul bisericii, cu sfintele moaște.
În ziua de pomenire a Sfântului Haralambie vom oficia, începând cu ora 8.00, Utrenia și Sfânta Liturghie, dar și parastasul pentru ctitorii lăcașului de cult.
Vă așteptăm cu bucurie! Citește în continuare „Hramul de iarnă al Bisericii „Sfântul Dumitru””
„Însuţi, Doamne, Care ai întemeiat cu negrăită înţelepciune Biserica Ta, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta şi în orice zi Te vom chema; priveşte cu milostivire asupra noastră, a celor ce cu umilinţă şi cu stăruinţă ne închinăm Ţie şi binecuvintează dorinţa noastră sfântă de a avea, spre slava Ta şi spre mântuirea noastră, biserica întărită şi înfrumuseţată…” (fragment din Rugăciunea pentru ducerea la bun-sfârșit a lucrărilor de la Biserica „Sfântul Dumitru”)
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 