Invitație la atelier de creație (Nr. 162/2018)

TRICOU ASOCIATIA TADEUMaria-Camelia BURICEA

În fiecare marți, de la ora 18:30, vom lucra la confecţionarea produselor pentru evenimentul caritabil din 10-11 noiembrie, „Arte pentru carte” – ediția a II-a.
Tricotăm, croșetăm, pictăm și dăruim speranță pentru patru copii pe care îi vom sprijini cu burse lunare în anul școlar 2018-2019.
Fii și tu alături de ei!

Participarea la atelierul de creație poate fi confirmată la numărul de telefon 0726564156 – Alexandra Nicolaescu.

Adresa: Splaiul Independenței nr. 2k, sc. B, et. 2, camera 6, sector 3, București (sediul Asociației Umanitare Tadeu)

49-category_default

Veste mare! (Nr.161/2018)

racla cu moaste 3 (2)

Nu sunt bucuriile mai mari când sunt nesperate, negândite, neimaginate? Nu așa s-a întâmplat în Duminica Învierii? Ei bine, este imposibil a descrie sentimentul de fericire simțit când am fost anunțat că Patriarhul României a oferit un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie parohiei noastre. Recunosc că nu am îndrăznit vreodată să cred că sfintele moaște ale ocrotitorului lăcașului din strada Franceză nr. 1 vor fi spre închinare aici. Nu aveam un plan sau vreo intenție în această privință; era ceva de domeniul iluzoriului, o ecuație ce implica atât de mulți factori și prea puține cunoștințe de dezlegare a ei.
Dumnezeu S-a milositivit de noi și ne-a arătat puterea Lui. Încă o dată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat grijă față de comunitatea noastră și a îndreptat fragmentul din trupul sfântului mare martir, sărbătorit pe 26 octombrie, către lăcașul din strada Franceză nr. 1. Sfintele moaște provin din tezaurul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Mediolanum (Milano), așa cum se poate constata din sigiliul metalic și documentul aferent, și au fost aduse de doamna Eliana Petria, căreia îi mulțumim foarte mult, gestul rămânând înscris în Cartea de Aur a parohiei noastre. Odorul a fost depus în racla de argint care adăpostește și părți din trupurile Sfinților Haralambie, Pantelimon, Nicanor și Antipa. Curând, vom începe demersurile confecționării unei racle dedicată Sfântului Dimitrie. Dacă vor fi sprijinitori ai acestui proiect, vom fi recunoscători.
Așadar, 2018 va însemna primul hram istoric în care vom putea să ne închinăm moaștelor patronului Tesalonicului, izbăvitorul de groaza cutremurului. Sperăm să fim într-un număr cât mai mare și să ne împărtășim bucuria unii altora.
Iubirea este bucuria de a face altora bucurie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

PROGRESE ÎN LUCRĂRILE DE RESTAURARE (Nr.161/2018)

IMG_5210Bogdan NICOLAESCU

Cu ajutorul dumneavoastră, cititorii revistei noastre, cele două fronturi paralele pe care înaintează lucrările de restaurare ale Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” realizează progrese din ce în ce mai vizibile. Refacerea picturii interioare, intrată într-o ultimă fază, cea a restaurării picturii turlei bisericii, se realizează cu rapiditate – dar nu cu mai puțină grijă – pentru a fi gata înainte de 1 decembrie, ziua în care se va celebra Centenarul Marii Uniri. Ceva mai departe – dar nu departe de ochii lumii, grație fotografiilor primite din partea doamnei Sultana Ruxandra Polizu, căreia îi mulțumim pe această cale –, la laboratorul Iorux Restorations, restaurarea catapetesmei este și ea în plină desfășurare. Astfel, ornamentele a două dintre poalele iconostasului au fost finalizate de către sculptor și aduse înapoi la laborator, unde vor fi „supuse” următoarelor etape de restaurare: curățarea picturii și vernisarea (acoperirea cu un strat protector pe bază de rășini cu rol în protejarea și potențarea culorilor). Mulțumind încă o dată celor ce au contribuit la aceste realizări importante pentru Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” și comunitatea din jurul ei, reamintim că ajutorul oamenilor este în continuare esențial pentru ducerea la bun sfârșit a muncii începute.

P1000877poale icoane imparatestiP1000897IMG_5264IMG_5226IMG_5210IMG_5196

 

 

Părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

   racla cu moaste 3 (2)

     Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Parohia „Sfântul Dumitru-Poștă”, Paraclis Universitar, a primit o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Prețiosul dar a fost așezat spre închinare credincioșilor și reprezintă o imensă bucurie venită cu puțin înainte de hramul nostru istoric de pe 26 octombrie. Slavă lui Dumnezeu!

Vom mulțumi prin rugăciune vineri, 5 octombrie, de la 21.30, la Privegherea dedicată tuturor studenților, masteranzilor, doctoranzilor și dascălilor lor, pentru un an universitar luminos.

Să ne revedem cu bine!

Pace și bucurii!

Restaurarea catapetesmei (Nr. 160/2018)

5Lucrările de restaurare a catapetesmei Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă într-un ritm susținut. Doamna Sultana-Ruxandra Polizu, coordonatoarea echipei de restauratori, ne-a trimis mai multe fotografii (din care vă prezentăm și dumneavoastră câteva) ce surprind migala cu care se execută completările cu lemn ale părților care s-au deteriorat sau chiar au dispărut cu totul din elementele decorative ce împodobesc icoanele. Toate acestea au putut fi posibile și cu ajutorul primit din partea dumneavoastră, a celor ce iubesc acest locaș, ajutor de care Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” încă mai are nevoie, deoarece o finanțare constantă a operei de restaurare, care este o întreprindere de durată, este esențială.

1 - element decorativ sculptat, in timpul integrarii cromatice2346789

Ca-n cer (Nr. 159/2018)

logo

Pr. Paroh Mihai GOJGAR

Eram preot la Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din București când am aflat că fiul unui venerabil slujitor al altarului suferă de cancer. Întâlnindu-l, l-am întrebat cum se simte copilul. Păi, tu nu știi cum se simt ei? Ca-n cer! Jocul de cuvinte m-a impresionat și, depășind uimirea de a vedea un om atât de puternic în fața propriei drame, m-am gândit în ce măsură cuvintele Sfinției sale exprimă starea reală.
Începând preoția într-un loc avid de moarte, acolo unde fiecare zi înseamnă o victorie, am surprins reacții diverse în fața bolii, căutări, frici, liniște, speranță. Peste toate, însă, o tăcută unanimitate, era dorința de a mai trăi. O oră, o zi, oricât. Nicio lecție nu a fost mai mare acolo, decât că toți oamenii ne dorim să stăm pe acest pământ cât mai mult. Pare un loc comun, un fapt știut de toți, nicidecum o descoperire. În contextul în care fiecare aniversare și onomastică presupune și un La mulți ani!, longevitatea se strecoară pe locul de frunte între țelurile noastre.
Și, atunci, de ce CA-N CER? Poate pentru că simțind în fiecare clipă ascuțișul sabiei deasupra noastră, timpul se valorifică altfel, se prețuiește diferit. Poate pentru că cerul nu permite superficialitatea și condamnabila larghețe de rătăcire a secundelor în tot felul de activități inutile, în lenevie, indecizii eterne și egoism.Și avem nevoie de o cruntă suferință să simțim cerul aproape? Trebuie să plângem ca să pricepem sensul vieții? Evident că nu. Și sperăm că alte răspunsuri folositoare veți afla și în acest număr al revistei Dimitrios.
Mai mult, ne-am bucura să fim împreună în seara Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, de la 21.30, pentru noaptea de rugăciune dedicată bolnavilor de cancer și tuturor celor care suferă cumplit. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătate, să o cerem pentru cei care pătimesc și să ne lumineze mintea pentru a ne folosi timpul cu înțelepciune.

jos

AuGUSTeria 2018, la bilanț… și culegerea roadelor

12

Alexandra-Mariana NICOLAESCU

A doua ediție a târgului caritabil Augusteria (18-19 august), organizat de Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” și membrii Asociației Umanitare Tadeu, a avut ca scop pregătirea pentru școală a 50 de copii cu probleme sociale. Efortul mare al voluntarilor pentru organizarea târgului a fost răsplătit și împreună cu dumneavoastră am reușit să ne acoperim cheltuielile și să cumpărăm cele necesare pentru acești copii.

Spre deosebire de anul trecut, când am pregătit de școală 20 de copii din județul Prahova, anul acesta, am vrut să ajungem la mai mulți copii, din zone diferite. În paralel cu pregătirea târgului, cutia cu rechizite pusă în tinda bisericii ne-a ajutat mult: timp de trei săptămâni au fost donate rechizite, materiale școlare și chiar ghiozdane, haine sau cărți.
La fel ca la prima ediție a târgului, mâncarea tradițională și limonada rece au fost punctul forte și au atras în primă fază vizitatorii, români sau străini, și care odată ajunși în curtea bisericii au aflat de scopul acestui eveniment caritabil. Mini-vacanța prilejuită de ziua Adormirii Maicii Domnului din 15 august a făcut ca numărul vizitatorilor să fie ceva mai mic decât anul trecut, dar aceasta nu a avut un impact negativ asupra donațiilor, ba dimpotrivă.
Numărul (prea) mic al voluntarilor s-a simțit mai ales în prima zi a târgului, motiv pentru care în perioada următoare vom începe un program de formare și vom discuta pe larg problemele și provocările voluntarului de astăzi. Vă așteptăm să vă înscrieți pentru o primă sesiune de formare împreună cu specialiștii colaboratori ai asociației.
Pentru ediția a III-a a târgului, care sperăm să fie și mai fructuoasă, ne propunem să „ridicăm ștacheta” și să ajutăm pentru școală 100 de copii ce au nevoie de sprijin financiar, aducând împreună și mai multe zâmbete pe chipul lor, dar și pe al celor care intră în contact cu noi.

…ȘI CULEGEREA ROADELOR

La aproape două săptămâni după încheierea târgului, pe 31 august, am pornit la cumpărături, reușind să pregătim un număr chiar mai mare de ghiozdane decât cel propus inițial: 66. Cererile de ajutor fiind ceva mai multe, ne-am bucurat că avem prilejul să ajutăm mai mult de 50 de copii, cu adevărat strâmtorați financiar, din păcate. Secondată de ajutorul meu de nădejde, Anca, și împreună cu alți cinci voluntari, în aceeași seară am reușit să și „dotăm” ghiozdanele cu rechizite, dar și cu câte o mică surpriză. Nu pot spune că ce am pus în ghiozdane este suficient, pentru că acești copii meritau mult mai multe daruri, dar ne-am străduit să le oferim măcar strictul necesar pentru școală, într-o primă etapă. Spun aceasta pentru că nu îi vom abandona pe acești copii: vom continua să îi avem în vedere și le vom fi alături în continuare.
Pe 3 septembrie, în cadrul unei mici festivități ce a avut loc în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, am dăruit rechizitele copiilor veniți din afara Bucureștiului: 14 din Giurgiu și 19 din Prahova. În afară de noile cunoștințe pe care și le-au făcut, micuții s-au putut bucura și de gustările pregătite special pentru ei. Cu această ocazie, copiii sosiți din provincie au beneficiat și de un tur al orașului împreună cu preoții care i-au însoțit la eveniment.
Alte 27 de ghiozdane cu rechizite au fost oferite unor copii din București. Iar pe 9 septembrie, când veți citi, poate, aceste rânduri, ultimele șase ghiozdane vor ajunge în mâinile unor copii din județul Ilfov, încheind astfel și procesul de distribuire a darurilor noastre.
În încheiere, ținem să mulțumim tuturor celor care s-au implicat și să nu uităm că facem doar ceea ce suntem datori să facem, și anume bine aproapelui nostru. În plus, întotdeauna se poate mai mult, deci și noi putem ajuta mai mulți copii dacă suntem uniți.
Slavă Domnului pentru toate!

8-rgbcarti

Călători în timp (Nr. 158/2018)

201716Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

La finalul anului bisericesc și după organizarea AuGUSTeriei, evenimentul caritabil al verii din Parohia „Sfântul Dumitru-Poștă”, împărtășesc cu dumneavoastră câteva gânduri, sentimente, trăiri recente.
Călătoria în timp nu reprezintă doar un deziderat al umanității, o fantezie menită să împlinească visările multora care consideră că ar fi trebuit să se nască în altă perioadă, că s-ar fi văzut prinți, cavaleri, oameni de stat. Nu includem aici pe cei care, adepți ai teoriilor despre reîncarnare, sunt siguri că au fost altceva în altă viață, în alt timp; fragilitatea acestor opinii o vom trata în alt loc, în viitor. Mai spunem și că, într-o covârșitoare majoritate, toți susținătorii metempsihozei ori ai tânjirii după alt veac în care să fi trăit își asumă doar poziții providențiale, oficiale ori importante în ierarhia socio-culturală. Nu îmi aduc aminte de nimeni care să fi spus că a fost într-o viață anterioară plugar, măcelar, măturător sau cerșetor. Și, evident, nimeni nu și-a exprimat dorința practicării unui astfel de rol în altă epocă.
Dar viața nu e o poveste în roz, bleu cu picuri de magenta și soare. Cotidianul ne oferă o cromatică diversă, pe care, de altfel, ochiul minții noastre nici nu o poate discerne cu precizie. Daltonismul sufletesc se constată când încurcăm binele și răul, valorile, lucrurile importante. Ne aflăm, uneori, când deschidem pleoapele unui nou răsărit, în fața unui tablou nedeslușit, în culori indecise. Cum putem folosi un timp care trece, indiferent de capacitatea oftalmică a inimilor noastre?
Călătoria în timp se petrece. Da, punct. Se petrece. În fiecare clipă î- naintăm. Spre ce? Asta știe fiecare. Sau..ar trebui să știe…Destinația fixată de Dumnezeu fiecăruia dintre noi este Raiul. O chemare la El, prin întâlnirea cu semenii. Viața în Biserică, comunicarea pe orizontală și pe verticală, călătoria în timp și spre sine. O călătorie cu mai mulți. Știm, oare, sau coabităm în aceleași compartimente? Mi se pare că pacea cu semenii, buna conviețuire înseamnă prima treaptă a urcușului nostru spre Dumnezeu. Atât de greu, însă, atât de greu….

jos

ALEXANDRA MARIANA NICOLAESCU ÎN TREI „DE CE”-URI, TREI SFINȚI ȘI TREI DORINȚE (Nr. 158/2018)

39611009_1078547305645784_3992556995126231040_oDe Alexandra Mariana Nicolaescu auzim cu toții atunci când vine vorba despre acțiunile sociale ale parohiei noastre, fiind persoana către care sunt îndrumați fie cei care au nevoie de ajutor, fie cei care vor să ofere ajutorul. După încheierea târgului de bucate tradiționale, AuGUSTeria, am stat puțin de vorbă cu Alexandra.
– Cum a fost această a doua ediție a târgului din curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”?
– Târgul a fost un test al răbdării și al rezilienței noastre, munca a fost dublă față de anul trecut și am avut momente în care am crezut că nu le pot pune pe toate cap la cap ca organizator. Nu am studii sau seminarii de organizator și a trebuit să învăț din mers ce înseamnă coordonarea. Sunt bucuroasă că eforturile celor implicați au fost în cele din urmă răsplătite și putem asigura ce ne-am propus copiilor din acest program cu rechizitele. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost aproape!
– Să vorbim puțin despre tine. De ce Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”?
– Primii pași către comunitatea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” i-am făcut în vara anului 2012. Căutam un răspuns sau mai bine zis un îndrumător, într-o perioadă mai grea a vieții mele. L-am găsit pe Părintele Mihai și m-am oprit aici.
– De ce asistență socială?
– Asistența socială pot spune că m-a ales pe mine și nu invers. E drept că întotdeauna am simțit nevoia să fac ceva bun în lumea mea și a altora din jurul meu. Dar în mintea mea de copil, jertfa pentru alții credeam că este similară misiunilor umanitare din Africa, despre care vedeam știri la televizor. În mai 2012, m-am trezit la locul de muncă cu un copil abandonat, o fată autistă de 12 ani cu mari probleme sociale și de sănătate. Am ajuns la poliție și am fost nevoită să mă trezesc la realitatea adevărată, nu cea văzută până în acel moment. Un coleg de muncă, Silviu, m-a încurajat să încerc Facultatea de Teologie Ortodoxă la specializarea „Asistență Socială”.
– În fine, de ce Asociația Umanitară Tadeu?
– Asociația Umanitară Tadeu este doar o urmare firească a dorinței de a lăsa ceva în urmă și de a ajuta, înfiripată din copilărie și întărită în cei cinci ani de facultate. De fapt, ideea a fost și este de a arăta oamenilor că împreună putem face lucruri mari, fiecare contribuind cu „puținul” lui.
– Numește trei sfinți care înseamnă mult pentru tine.
– Maica Domnului – pentru că îi port numele și pentru că mereu am simtiț-o aproape. Sfânta Filofteia – pentru că mama, deși nu era credincioasă, s-a închinat ei când era însărcinată în 3 luni cu mine. Sfântul Nectarie – pentru că ne ocrotește din 2011 și ne-a ajutat în timpul bolii mamei mele, cancer.
– Pentru final, trei dorințe: ce îți dorești pentru Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”?
– Pentru Biserica noastră dragă, „Sfântul Dumitru-Poștă”, îmi doresc mai multă dragoste și pace între membrii ei. Mai mulți voluntari ce pot învăța mult din jertfelnicia Părintelui Paroh Mihai Gojgar. Puterea unei comunități cred că stă în coeziunea ei și dragostea ce o leagă.
– Pentru Asociația Umanitară Tadeu?
– Asociația Umanitară Tadeu să devină un loc unde oamenii să-și amintească ce înseamnă cu adevărat să fii OM. Cei ajutați de noi să fie mesagerii valorilor creștine și să promoveze modul în care poți ajuta un om fără să-i scazi din valoare, scoțându-i în evidență potențialul și depășind criza împreună cu specialiști și oameni calzi.
– Iar pentru tine?
– Să-mi pot îndeplini sarcinile date de Dumnezeu atât în viața personală, cât și în asistența socială, cu răbdare și fără deznădejde din cauza piedicilor întâmpinate.

jos

AuGUSTeria – bucurii cu gust (Nr. 157/2018)

Augusteria

Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Au mai rămas câteva zile până la deschiderea Târgului caritabil din curtea Bisericii
„Sfântul Dumitru-Poștă”. Vom încerca să adunăm cât mai mult pentru micuții care sunt în pericol să își acumuleze multe frustrări, complexe de inferioritate, frici existențiale cu efecte dramatice în viitorul de adult. Sfânta Muceniță Alexandra Feodorovna spunea că oriunde ar fi educat copilul, asupra caracterului său se răsfrâng impresiile din locul unde a crescut – și însăși casa, curată, aranjată cu gust, cu ornamente simple și situată într-un loc plăcut are o înrăurire neprețuită asupra educației copiilor. Dar nu doar casa. Ci și sala de clasă, comparația cu ghiozdanele și adidașii altor copii, locurile de joacă, hainele sau pachețelele cu mâncare. Vă aduceți aminte de ele din copilăria dumneavoastră? Atunci înțelegeți cât de importante sunt. Ce modificări au adus acele senzații, acele impresii, acele cugetări în scenariul vieții noastre? Nu știm și nu o vom ști. Dar au cântărit mult.
18 și 19 august ne oferă posibilitatea să aducem un surâs pe chipurile unor copii amărâți. Mult, puțin, gestul va conta. Dinainte de a număra banii strânși, victoria este obținută. Ea constă în lupta în sine, dar și în faptul că măcar câteva inimi vor cunoaște ce înseamnă dăruirea, bucuria, efortul. Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma (Sfântul Paisie Aghioritul). Veniți să scrijeliți alături de noi! Scrieți în inimile lor că îi apreciați, că vă pasă de ei, că cineva se gândește la soarta lor. Veniți și gustați din bucatele tradiționale pregătite de voluntarii noștri, dar, mai ales, din zâmbetul evenimentului care bate la ușă!
Copilăria e taina dezvăluirii viitorului, spunea Grigore Vieru. Nu doriți să deslușim de pe acum timpul fericit al câtorva suflete nevinovate de sărăcia unei societăți?

jos