Categorie: Noutăți
Restaurarea catapetesmei (Nr. 160/2018)
Lucrările de restaurare a catapetesmei Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă într-un ritm susținut. Doamna Sultana-Ruxandra Polizu, coordonatoarea echipei de restauratori, ne-a trimis mai multe fotografii (din care vă prezentăm și dumneavoastră câteva) ce surprind migala cu care se execută completările cu lemn ale părților care s-au deteriorat sau chiar au dispărut cu totul din elementele decorative ce împodobesc icoanele. Toate acestea au putut fi posibile și cu ajutorul primit din partea dumneavoastră, a celor ce iubesc acest locaș, ajutor de care Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” încă mai are nevoie, deoarece o finanțare constantă a operei de restaurare, care este o întreprindere de durată, este esențială.
AuGUSTeria 2018, la bilanț… și culegerea roadelor
Alexandra-Mariana NICOLAESCU
A doua ediție a târgului caritabil Augusteria (18-19 august), organizat de Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” și membrii Asociației Umanitare Tadeu, a avut ca scop pregătirea pentru școală a 50 de copii cu probleme sociale. Efortul mare al voluntarilor pentru organizarea târgului a fost răsplătit și împreună cu dumneavoastră am reușit să ne acoperim cheltuielile și să cumpărăm cele necesare pentru acești copii.
Spre deosebire de anul trecut, când am pregătit de școală 20 de copii din județul Prahova, anul acesta, am vrut să ajungem la mai mulți copii, din zone diferite. În paralel cu pregătirea târgului, cutia cu rechizite pusă în tinda bisericii ne-a ajutat mult: timp de trei săptămâni au fost donate rechizite, materiale școlare și chiar ghiozdane, haine sau cărți.
La fel ca la prima ediție a târgului, mâncarea tradițională și limonada rece au fost punctul forte și au atras în primă fază vizitatorii, români sau străini, și care odată ajunși în curtea bisericii au aflat de scopul acestui eveniment caritabil. Mini-vacanța prilejuită de ziua Adormirii Maicii Domnului din 15 august a făcut ca numărul vizitatorilor să fie ceva mai mic decât anul trecut, dar aceasta nu a avut un impact negativ asupra donațiilor, ba dimpotrivă.
Numărul (prea) mic al voluntarilor s-a simțit mai ales în prima zi a târgului, motiv pentru care în perioada următoare vom începe un program de formare și vom discuta pe larg problemele și provocările voluntarului de astăzi. Vă așteptăm să vă înscrieți pentru o primă sesiune de formare împreună cu specialiștii colaboratori ai asociației.
Pentru ediția a III-a a târgului, care sperăm să fie și mai fructuoasă, ne propunem să „ridicăm ștacheta” și să ajutăm pentru școală 100 de copii ce au nevoie de sprijin financiar, aducând împreună și mai multe zâmbete pe chipul lor, dar și pe al celor care intră în contact cu noi.
…ȘI CULEGEREA ROADELOR
La aproape două săptămâni după încheierea târgului, pe 31 august, am pornit la cumpărături, reușind să pregătim un număr chiar mai mare de ghiozdane decât cel propus inițial: 66. Cererile de ajutor fiind ceva mai multe, ne-am bucurat că avem prilejul să ajutăm mai mult de 50 de copii, cu adevărat strâmtorați financiar, din păcate. Secondată de ajutorul meu de nădejde, Anca, și împreună cu alți cinci voluntari, în aceeași seară am reușit să și „dotăm” ghiozdanele cu rechizite, dar și cu câte o mică surpriză. Nu pot spune că ce am pus în ghiozdane este suficient, pentru că acești copii meritau mult mai multe daruri, dar ne-am străduit să le oferim măcar strictul necesar pentru școală, într-o primă etapă. Spun aceasta pentru că nu îi vom abandona pe acești copii: vom continua să îi avem în vedere și le vom fi alături în continuare.
Pe 3 septembrie, în cadrul unei mici festivități ce a avut loc în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, am dăruit rechizitele copiilor veniți din afara Bucureștiului: 14 din Giurgiu și 19 din Prahova. În afară de noile cunoștințe pe care și le-au făcut, micuții s-au putut bucura și de gustările pregătite special pentru ei. Cu această ocazie, copiii sosiți din provincie au beneficiat și de un tur al orașului împreună cu preoții care i-au însoțit la eveniment.
Alte 27 de ghiozdane cu rechizite au fost oferite unor copii din București. Iar pe 9 septembrie, când veți citi, poate, aceste rânduri, ultimele șase ghiozdane vor ajunge în mâinile unor copii din județul Ilfov, încheind astfel și procesul de distribuire a darurilor noastre.
În încheiere, ținem să mulțumim tuturor celor care s-au implicat și să nu uităm că facem doar ceea ce suntem datori să facem, și anume bine aproapelui nostru. În plus, întotdeauna se poate mai mult, deci și noi putem ajuta mai mulți copii dacă suntem uniți.
Slavă Domnului pentru toate!
AuGUSTeria la Radio România
Avem bucuria să vă invităm la un eveniment răcoritor, colorat şi bine-făcător! Sâmbătă şi duminică (18-19 august), între orele 12 şi 20, în curtea Bisericii Sfântul Dumitru Poştă (Str. Franceză nr. 1), organizăm un Târg de produse româneşti. Artiştii şi voluntarii implicaţi şi-au dăruit timp şi energie pentru a vă primi ca oaspeţi de cinste. Am fi încântaţi să poposiţi alături de noi, mai ales că beneficiile evenimentului sunt dedicate sprijinirii copiilor săraci, la începutul anului şcolar.
Vă mulţumim anticipat pentru prezenţă și generozitate!
BINECUVÂNTAREA PREOTULUI-ȘAHIST. Satul cu nume de PRINȚESĂ, INCENDIUL și ZIUA 13. Reporter printre oamenii lui Dumnezeu
Într-o dimineaţă de sâmbătă, când abia se spărsese cheful la terasele din Centrul Vechi al Bucureştiului, mi-am dat întâlnire cu membrii Asociaţiei „Tadeu”, în curtea bisericii Sfântul Dumitru Poştă, pe strada Franceză.
Aveam de făcut un drum până în satul Ileana din judeţul Buzau. Voluntarii duc acolo ajutoare. În principal pentru două familii năpăstuite de foc. Sacii sunt deja pregătiţi în „cabana” din faţa locaşului. În fond o gheretă din rigips. Ce fel de ajutoare? O întreb pe Alexandra Nicolaescu, director executiv. Haine, cărţi si rechizite.
Au venit şapte oameni. Ne vom înghesui, cu tot cu bagaje, în două maşini. Pun şi eu mâna la cărat. Asociaţia s-a format din rândul enoriaşilor care vin la biserică.
Nu mulţi membri ai noii structuri umanitare, apărută cu un an în urmă. Câţi sunteţi? „Şase oameni, de bază”. Şi alţii care pun umărul, e drept, de câte ori e nevoie. Cum se întâmplă azi.
Suflete mari
Uite că într-un an au transportat, cu propriile mijloace, diverse bunuri de strictă necesitate în comuna Bălăceanca, în apropiere de Capitală. Acolo au fost de trei ori. În judeţul Prahova, la Poiana Burţii, tot în trei rânduri. La Cernica. În judeţul Brăila, în comuna Vădeni. Plus că aici, în Bucureşti, oferă masă caldă pentru nevoiaşi. Şi ceai fierbinte, iarna, trecătorilor înfriguraţi.
Restul interviului aici: http://evz.ro/ileana-sat-binecuvantarea-preot.html
Mihaela Savu, câștigătoarea concursului „Cel mai frumos costum tradițional românesc”, organizat de Asociația Tadeu: „Nu toate cămăşile care sclipesc sunt valoroase”
A consemnat Emilia Olescu
An de an, în luna iunie, la noi au loc o serie de acţiuni legate de costumul popular românesc şi de tradiţiile noastre, în virtutea faptului că în 24 iunie sărbătorim Ziua Universală a Iei. În acest context, unul dintre evenimentele desfăşurate în Capitală duminica trecută a fost cel organizat de Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica Sfântul Dumitru-Poşta („În IE la LiturghIE-Păstrăm Tradiţia Vie”). Un sfert dintre cei peste 200 de participanţi la slujbă au purtat costum popular sau un element identitar românesc.
Autenticitatea bluzei noastre feminine a fost scoasă în evidenţă de numeroase ii provenite din diverse zone ale ţării, multe dintre ele direct din lada bunicii. Iile, fotele, vâlnicele, poalele, catrinţele, ilicele, opregele, betele şi maramele purtate cu mândrie de fetele şi femeile prezente la eveniment păstrează în ele istoria poporului român aşa cum a fost ea trăită. Pe lângă frumosul dat de cromatica şi simbolistica iilor româneşti, obiceiurile străbune au mai fost înviate printr-un concurs cu tema „Tu ce ştii despre tradiţii?”, care a avut două secţiuni: „Cel mai frumos costum tradiţional românesc” şi o probă de cunoştinţe generale despre tradiţii, obiceiuri şi calendar străvechi. Pentru „Cel mai frumos costum tradiţional românesc”, juriul a ales-o pe Mihaela Savu, care a obţinut şi locul al doilea la secţiunea „Tu ce ştii despre tradiţii?”.
Posesoarea celui „mai frumos costum tradiţional românesc” a fost încântată să ne povestească despre straiele sale populare.
Reporter: Din ce zonă provine costumul tău şi ce vechime are?
Mihaela Savu: Răspunsul poate fi scurt – Glogoveanu, Dâmboviţa – sau unul foarte complex, pentru că toate schimbările istorice, comportamentale, administrative se revăd în costumul popular românesc. Costumul meu este unul muntenesc cu accente de Vlaşca, pentru că micul sătuc din Muntenia întemeiat de boierul oltean Glogoveanu a aparţinut pe rând judeţelor Argeş, Dâmboviţa, raionului Vlaşca şi de aici multe lucruri s-au contopit. În acest sat încă se mai joacă căluşul, se mai duc cocoşi albi la Denia Mare pentru sufletele plecate de la noi fără lumină sau Împărtăşanie, iar în ziua de Rusalii mai vezi femei pe la răspântii care spală picioarele trecătorilor.
Să revenim la costum – ia pe care o port astăzi, este o ie de mireasă, din borangic, ţesută în război, cu spărtură la sabac şi strajă de viaţă echilibrată. A fost ia de cununie a bunicii mele paterne, nu ştiu când a fost meşteşugită, dar a fost purtată prima dată de bunica mea prin anii ’30.
Fota muntenească cu fir datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mi-a fost dăruită de către o femeie din sat, prezintă elemente de pământ, elemnete geometrice şi spirala vieţii. Este foarte interesant cum codurile şi meşteşugul vieţuirii erau transcrise în acest obiect vestimentar, partea cu spirala vieţii este acoperită de partea cea mai frumoasă a fotei, mesaj deosebit de complex: ce-i profund nu trebuie dezvăluit decât rar şi în intimitate, partea plăcută ochiului rămâne la vedere cu uşurinţă, dar pentru lucrurile adânci trebuie să aloci timp şi să dai primul strat deoparte.
Legătoarea de cap, tipic Vlaşca, este de borangic, ţesută în război şi prezintă elemente geometrice şi florale. Ca vechime, să fie de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai puţin partea croşetată care este o adăugire ulterioară, acest obiect fiind utilizat o perioadă ca un ştergar decorativ.
Reporter: Ai folosit expresia „straja iei”. Poţi să ne spui ce semnifică?
Mihaela Savu: Din punctul meu de vedere, straja iei este elementul cel mai frumos al cămăşii populare româneşti, este intangibilul care ne dorim să ajungă tangibil. Fetele, când îşi coseau ia, spuneau anumite rugăciuni, îşi întipăreau pe cămaşă aşteptările lor de la viaţă, îşi marcau cumva ia să fie unică, iar la noi în zonă le lăsau neterminate la brâu, ca viaţa să mai curgă şi după regulile ei.
Am trei ii de la cele două bunici şi una de la moaşa fraţilor mei şi toate au straja distinctă. Cea de la bunica maternă – femeie puternică, veselă şi jovială – are o strajă de destin asumat (ia este neterminată la brâu şi are numeroase inegalităţi, semn că bunica a aşteptat ca viaţa să o surprindă şi cam aşa s-a şi întâmplat), cea de la bunica paternă este tăiată drept şi delicat, pentru că ea aşa era şi aşa a şi trăit – demnă şi discretă (din păcate, mi-o amintesc doar ca prin vis).
Reporter: În opinia ta, care sunt elementele ce stabilesc valoarea unei ii?
Mihaela Savu: Sunt doar pasionată de tradiţii străbune şi leacuri de mult timp uitate, aşa că o să răspund prin prisma omului fără atestări: în primul rând, legătura cu trecutul personal. Mulţi spun că este foarte important materialul din care este făcută bluza, mai contează multitudinea elementelor îmbinate: râuri, figuri geometrice, motive florale, cruce, floarea vieţii, coarne de cerb, apoi vechimea, dacă are sau nu îngrădea… Cert este că nu tot ce sclipeşte este valoros!
Cu siguranţă nu există ie autentică făcută dintr-o foaie (spata de război este în medie de 78 cm, rar vezi o spată de război ţărănescă de 90 cm), cele care nu au pe spate elemente ţesute sau cusute sunt simple – cămăşi şi nu ii (femeile coseau/ţeseau pe spatele iei elemente ca nişte mandale, pentru ca femeia care o poartă să fie ferită de ochiul invidios. Ia mea de la mamaie Rada (bunica paternă) are pe spate multe şiruri din trandafirul heraldic geto-dac).
Reporter: Când te-ai prezentat ai spus că eşti Mihaela Savu, nepoata Chiosnacilor…
Mihaela Savu: Aşa era cunoscut bunicul meu patern (pe care nu l-am cunoscut) şi care era căluşar cu legământ. Prin sat mai sunt încă oameni care îl mai văd cu ochii minţii. Îmi amintesc că, acum trei ani, de Rusalii, când m-am aşezat într-o răspântie să spăl picioarele trecătorilor, a venit la mine o femeie bătrână care îşi pierduse vederea, mi-a pus mâna pe faţă şi mi-a spus: „Satul nostru nu moare atâta timp cât mai sunt oameni ca tine şi cred că tu numai nepoata Chiosnacului poţi să fii!”
Reporter: Au apărut în piaţa din România tot felul de „ii” fabricate în ţări ca India sau China. Ce părere ai despre acest trend?
Mihaela Savu: Acelea nu sunt ii, sunt cămăşi cu elemente prelucrate din etnografie. Este bine ca omul să intre în contact cu noţiunile, dar să nu uităm că iile se meşteşugesc, nu se fabrică, şi mai ales că ele aparţin României şi că trebuie lucrate în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Reporter: Ce transmite ia, în viziunea ta?
Mihaela Savu: Ia este un obiect vestimentar şi rămâne un obiect dacă nu ne preocupăm să înţelegem simbolistica ei şi mai ales să o purtăm cu mândrie şi demnitate. Dincolo de toate, oamenilor trebuie să li se lase moştenire educaţie şi apoi obiecte. Omul umple haina cu personalitatea sa şi nu haina dă trăsăturile lui de caracter.
Reporter: Ce simţi când porţi costumul tradiţional românesc?
Mihaela Savu: Că mă apropii tot mai mult de mine, de morţii şi de vii mei.
Reporter: Mulţumesc!
(Material preluat de pe adresa: http://www.bursa.ro/mihaela-savu-castigatoarea-concursului-cel-mai-frumos-costum-traditional-romanesc-organizat-de-as…&s=cultura&articol=349256.html, postat pe 29 iunie 2018; Foto: Laura Dobre)
„Doamne, iubit-am frumusețea casei Tale și locul unde sălășluiește slava Ta” (Psalmi 25, 8) (Nr.153/2018)
Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Întrebarea arată că nu roadele pământului în ele însele din care a luat pentru a i le oferi lui Dumnezeu au reprezentat motivul pentru care nu a fost primită jertfa sa, ci faptele și intențiile rele cu care le-a închinat. Ideea pe care o putem desprinde ar fi aceea că lui Dumnezeu trebuie să-i aducem darul nostru din tot sufletul, cu alte cuvinte, Lui trebuie să-I oferim întotdeauna ce avem mai bun cu gând de recunoștință. Reînnoirea catapetesmei până în prezent s-a realizat prin contribuțiile benevole ale enoriașilor, iar cu acest prilej, adresăm mulțumiri celor care au contribuit. Totodată, rugăm pe cei care ar putea și ar dori să susțină în continuare lucrarea de reîmprospătare a icoanelor de pe catapeteasmă care, în prezent, trece printr-o perioadă mai grea din cauza lipsei fondurilor.
Ziua Internațională a copilului în parcul Carol (Nr. 153/2018)
Iuliana OANCEA
Pe 2 iunie 2018, Asociația Umanitară Tadeu a organizat un eveniment pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, marcând Ziua Internațională a Copilului, printr-o vizită la Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida”, un tur pietonal al parcului Carol I, cadouri pentru cei mici și distracție.Pe 2 iunie 2018, Asociația Umanitară Tadeu a organizat un eveniment pentru copiii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă”, marcând Ziua Internațională a Copilului, printr-o vizită la Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida”, un tur pietonal al parcului Carol I, cadouri pentru cei mici și distracție. Cei mai curajoși dintre copii au participat la experimentele ghidului muzeului, căruia îi mulțumim pentru răbdarea cu care ne-a povestit despre fiecare obiect reprezentativ pentru descoperirile ce s-au făcut de-a lungul timpului, ținându-i pe micuți atenți și activi. În turul prezentat de ghidul nostru de nădejde, Iulian Soca, am descoperit din tainele parcului Carol I, acesta fiind inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. În continuare, am aflat despre Fântâna Cantacuzino, un monument construit în anul 1870, din inițiativa primarului Bucureștiului, Gheorghe G. Cantacuzino; Mormântul Ostașului Necunoscut, ce a fost inaugurat în anul 1923, devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial pentru întregirea României; Castelul Vlad Țepeș, construit în 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Carol I al României, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Mulțumim donatorilor, participanților și voluntarilor, fără de care nu ar fi avut loc acest eveniment!
Vă prezentăm mai jos câteva impresii ale părinților prezenți la evenimentul nostru: „Evenimentul din 2 iunie a avut multe caracteristici de succes, întrucât a îmbinat jocul, istoria orașului nostru și cultura tehnică, prin vizita la Muzeul Tehnic, cu buna dispoziție. Toate aceste lucruri l-au făcut să fie captivant atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Copiii au fost extrem de încântați și așteaptă cu bucurie un nou eveniment asemănător. În special, vizita la muzeu ne-a descoperit multe lucruri interesante și a trezit apetitul copiilor pentru marile descoperiri tehnice din lumea înconjurătoare. Felicitări pentru efortul depus celor implicați în organizare!”(Gabi Ivașcu) „Ne-am simțit foarte bine cu voi în parc. Anastasia s-a bucurat tare mult de baloanele primite!” (Loredana Brahă)
Sufletul României Mari (Nr.152/2018)
Pr.Dr.Paroh Mihai GOJGAR
Pe 20 august 1916, Pimen, Mitropolitul Moldovei din acea vreme, rostea o cuvântare impresionantă către preoți cu ocazia intrării României în Primul Război Mondial. Textul merită oferit integral și poate că îl vom pune la dispoziția tuturor cât de curând. Cuvintele folosite, tonul, emoția care depășesc filele și timpul nu te pot lăsa indiferent. Abundența de metafore împletite cu îndemnuri la luptă, caracterizările duioase și fermitatea ierarhului de la Iași crează o simbioză splendidă, literar și oratoric.
La muncă până la jertfă, fiecare dintre noi: cei tineri îmbrăcați cu haina ostășească și cu arma în mână, să lupte cu vitejie pentru țara lor; cei în vârstă, bărbați ori femei, să muncească fără preget, dând țării cele trebuincioase în vreme de război și îngrijind cu bunăvoință de cei rămași acasă, în urma ostașilor plecați; cei bătrâni și în neputință, adunați prin biserici, la orașe și la sate, să ceară ajutor lui Dumnezeu, pentru desăvârșita biruință a oștirii noastre asupra vrăjmașilor. Până și copiii să simtă însemnătatea acestor zile mari, de care să-și aducă aminte în viața lor. Să ne dăm seama că noi avem fericirea să dobândim și să vedem cu ochii noștri aceea ce bătrânii doreau să vadă ca printr-un vis dulce, dintr-o noapte lungă. Acum, orice român, în toată ființa sa, se cuvine să simtă măreția zilei pentru întregirea neamului și să fie gata până la jertfa de sine, pentru închegarea României Mari.
Citind și recitind acest fragment, în imposibilitate de a simți ce au simțit înaintașii noștri, îmi treceau prin minte alte imagini și gânduri. Fuga de muncă și de responsabilitate a multor contemporani. Considerarea ideii de jertfă ca o noțiune desuetă. Exodul a milioane de români după un trai mai bun. Uitarea lui Dumnezeu la marginea societății și înlocuirea Lui cu idoli moderni. Splendida cugetare că acela ce primește ocazia de a se jertfi este un om binecuvântat. Că unii fac istorie, iar alții scriu despre ea. Nu cumva vorbele marelui mitropolit moldovean pot fi actualizate fără probleme? Și nu cumva aceasta ar fi soluția întregirii sufletului României Mari?
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 