O chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș. În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa).
Vă invităm să participați la această achiziție. Nu vom pune costurile aici, dar dacă cineva ar dori să le afle, poate contacta preotul paroh sau pe unul dintre consilierii parohiali. Câțiva dintre dumneavoastră au donat deja câte o sumă și suntem foarte recunoscători.
Foto: Atelierul Sihăstria Putnei
facebook.com/revistadimitrios
BCR, Agenția Libertății – RO95 RNCB 0069 1109 8613 0001
Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar




Sultana-Ruxandra POLIZU

Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar




Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Lucrările de restaurare a catapetesmei Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă într-un ritm susținut. Doamna Sultana-Ruxandra Polizu, coordonatoarea echipei de restauratori, ne-a trimis mai multe fotografii (din care vă prezentăm și dumneavoastră câteva) ce surprind migala cu care se execută completările cu lemn ale părților care s-au deteriorat sau chiar au dispărut cu totul din elementele decorative ce împodobesc icoanele. Toate acestea au putut fi posibile și cu ajutorul primit din partea dumneavoastră, a celor ce iubesc acest locaș, ajutor de care Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” încă mai are nevoie, deoarece o finanțare constantă a operei de restaurare, care este o întreprindere de durată, este esențială.







Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facere 4, 7). Această întrebare i-a fost adresată lui Cain de către Dumnezeu după ce acesta a adus jertfă înaintea Sa și nu a fost primită. Întrebarea arată că nu roadele pământului în ele însele din care a luat pentru a i le oferi lui Dumnezeu au reprezentat motivul pentru care nu a fost primită jertfa sa, ci faptele și intențiile rele cu care le-a închinat. Ideea pe care o putem desprinde ar fi aceea că lui Dumnezeu trebuie să-i aducem darul nostru din tot sufletul, cu alte cuvinte, Lui trebuie să-I oferim întotdeauna ce avem mai bun cu gând de recunoștință. Reînnoirea catapetesmei până în prezent s-a realizat prin contribuțiile benevole ale enoriașilor, iar cu acest prilej, adresăm mulțumiri celor care au contribuit. Totodată, rugăm pe cei care ar putea și ar dori să susțină în continuare lucrarea de reîmprospătare a icoanelor de pe catapeteasmă care, în prezent, trece printr-o perioadă mai grea din cauza lipsei fondurilor.


















