Șarpele rușinii (Nr. 169/2019)

IMG_0162Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Săptămâna trecută, am discutat cu doi consilieri ai parohiei noastre, separat, în privința completării unor chestionare de personalitate. Evident, păstrându-se confidențialitatea față de toți, singurul care ar fi știut scorurile fiind eu. Propunerea a venit în contextul în care am constatat unele neputințe în comunicare, cu aspecte care țin atât de penitent, cât și de duhovnic. Ar putea ajuta un astfel de instrument din ramura Psihologiei? Ar transmite cu eficiență un mesaj? Pot fi utilizate achizițiile Psihologiei în Biserică?
Răspunsurile celor doi m-au ajutat, dar m-au făcut să îmi pun și întrebări. Primul mi-a spus că ar fi încântat să descopere laturi despre propria-i personalitate, să afle cât mai multe despre sine și despre modul în care se raportează la o eventuală medie. Că nu îl deranjează să i se spună unde are probleme, ba chiar l-ar sprijini în modificarea unor comportamente, ori, măcar!, conștientizarea lor.
Probabil că opinia celui de-al doilea m-a contrariat și a născut editorialul de față: Puteți să dați, părinte, dar știți că nu vor fi sinceri… O frază grea și menită să răscolească multe gânduri. Așa să fie? Oamenii sunt nesinceri, chiar cu preotul? Teamă, rușine, pudoare, neîncredere, necredință? Ce anume reprezintă frâna în calea dezvăluirii propriului suflet? Iar dacă este așa, spovedania nefiind totală, cât de mult va fi afectată terapia acelui suflet, dacă preotul confident nu știe, nu i se spun sau nu descoperă ce se ascunde în spatele măștii (măștilor) celui din fața sa? Gândiți-vă la comparația cu medicina, una clasică pentru înțelegerea sensurilor mărturisirii păcatelor. Ce ar însemna să minți sau să te ascunzi de medic? Un tratament greșit, o agravare a bolii și, poate, chiar moartea. De ce am crede că lucrurile stau diferit în privința pocăinței păcatelor?
„Dacă vei mărturisi toate păcatele tale, dar vei ascunde, de ruşine, numai unul singur, află că nu numai păcatele pe care le-ai mărturisit rămân neiertate, dar îţi mai adaugi ţie, pe deasupra, şi un alt mare păcat, al pângăririi celor sfinte, pentru această tăinuire, după cum spune, în Cartea cea pentru mărturisire, Patriarhul Hrisant al Ierusalimului. Vezi şi în Mântuirea păcătoşilor, unde se arată că o femeie, deşi şi-a mărturisit toate celelalte păcate la un cucernic duhovnic, nu şi-a mărturisit un mare păcat al ei, iar un frate slujitor al duhovnicului a văzut cum ieşea din gura ei cîte un şarpe pentru fiecare păcat mărturisit. Iar la urmă de tot, a văzut un şarpe mare cum şi-a scos de trei ori capul afară din gura femeii, apoi iarăşi l-a tras înăuntru şi nu l-a mai scos. Pentru aceasta, toţi ceilalţi şerpi care ieşiseră mai înainte s-au întors iarăşi şi au intrat în gura ei. După moartea sa, acea nenorocită s-a arătat şezând pe un înfricoşat balaur şi i-a spus duhovnicului ei şi fratelui că a fost pedepsită fiindcă nu şi-a mărturisit acel păcat. De aceea, şi un oarecare dascăl te sfătuieşte cu înţelepciune că, dacă vrei să biruieşti pe diavolul care îţi aduce ruşinea, spune, mai înainte de toate celelalte, acel păcat de care te ruşinezi mai mult.”
(Sfântul Nicodim Aghioritul)

(Foto: Laura Dobre)

Ce simbolizează cădelniţa? (Nr. 169/2019)

pond5-comDragoș – Andrei Isbășoiu

Participând la slujbele Bisericii, observăm că acestea nu pot fi săvârşite fără folosirea unor obiecte liturgice, printre care se numără şi cădelniţa. Aceasta se foloseşte la tămâiere, act liturgic ce simbolizează rugăciunile credincioşilor către Dumnezeu. Cădelniţa sau căţuia este un mic recipient de metal unde sunt puse cărbunele şi tămâia, legat de trei sau patru lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner prins cu două belciuge pentru a fi ţinut de preot la momentele prevăzute de Tipic în rânduielile sfintelor slujbe.
Cădelniţa nu a apărut într-un anumit moment din istoria Bisericii, întrebuinţarea acesteia regăsindu-se în serviciul liturgic pe care cultul creştin l-a moştenit din perioada Vechiului Testament, timp în care se foloseau tămâia şi cădirile. Acest obiect aminteşte de altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu, pe care era adusă permanent jertfa de tămâie lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 30,1-8; Evrei 9,4). În primele veacuri creştine, informaţii referitoare la cădelniţă se găsesc în Constituţiile Apostolice (în cadrul acestei scrieri, fecioarele din comunităţile bisericeşti sunt comparate cu cădelniţele), la pelerina Egeria, la Sfântul Efrem Sirul sau la Sfântul Ambrozie al Milanului.
Primele cădelniţe erau căţui din argilă, ceramică sau metal, cu sau fără mâner, folosirea acestora sub forma simplă fiind condiţionată de prigoanele împotriva creştinilor. După pacea Bisericii, au continuat să-şi păstreze vechea formă, dar au fost confecţionate din materiale mai de preţ. Astfel, în secolul al VI-lea se întâlnesc documente care menţionează existenţa unor cădelniţe făcute în întregime din aur şi împodobite cu pietre scumpe. Unele cercetări arată că forma actuală a cădelniţei datează din secolul al XII-lea.
Pe lângă toate aceste date istorice, trebuie reţinută tâlcuirea Sfântului Gherman al Constantinopolului referitoare la cădelniţă. Aceasta simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul, dumnezeirea, iar fumul de tămâie, mireasma Duhului Sfânt. De aceea, cădelniţa trebuie privită nu doar ca un obiect necesar slujirii, ci şi ca un obiect prin care I se aduce Domnului jertfă de tămâie împletită cu jertfa inimii.

„De ce să compătimești în loc să ajuți, dacă poți?” (Nr. 169/2019)

1

Oana-Maria Stavăr

A oferi timp din timpul tău este unul dintre cele mai frumoase daruri existente. Această experiență poate fi trăită de fiecare dintre noi sub aspecte diferite.
Asociația Umanitară Tadeu încearcă, pe lângă multe alte acțiuni, să-și îndrepte atenția asupra unor nevoi puternic resimțite de unii dintre semenii noștri. Astfel că, în fiecare zi, voluntarii asociației împart oamenilor străzii, greu încercați de frig și de foame, alimente și un pahar cu lapte cald. Gestul poate fi privit la suprafață precum un mod de a acoperi anumite trebuințe pur fiziologice. Însă, în esență, acest act este încărcat de semnificații profund spirituale. Scopul nostru principal este acela de a le arăta că empatizăm cu rănile lor sufletești, că suntem alături de ei și că nu mila este cea care determină acțiunile noastre.
Dragostea, recunoștința și căldura regăsite în ochii celor care au învățat cu multă vreme în urmă să primească ceva fără nicio reținere consolidează dorința voluntarilor de a continua să se implice activ în acest proiect. Satisfacția este cu atât mai mare când îți dai seama că timpul pe care l-ai alocat pentru a vindeca suferințele celor aflați în nevoi se resfrânge și asupra propriilor neputințe și te face mai puternic. Acest aspect poate fi interpretat ca o relație de reciprocitate.
Deși bunăvoința noastră rezolvă doar o mică parte dintre problemele cu care aceștia se confruntă, este necesar să fim perseverenți tocmai pentru a le întări nădăjdea și credința că lucrurile se pot schimba în bine. Astfel, vă așteptăm să luați și dumneavoastră parte la demersurile susținute de Asociația Umanitară Tadeu în vederea într-ajutorării aproapelui.

(Foto: Adriana Dragomir)