Doboi, județul Harghita. Clopoțelul sună, încă românește, în școala sătească din Casa Parohială

ASTAAm senzația, deloc întâmplătoare, că mă întâlnesc cu spiritul de renaștere prin învățătură al lui Andrei Șaguna, în rândul românilor transilvăneni. Urcăm dealul unde am văzut chiar pe culme o cruce, deasupra turlei, în satul Doboi din județul Harghita. 

Sublimul peisajului și realitatea de sub tălpile noastre

Pitorescul acestui peisaj, în care zarea se joacă cu privirile noastre, ademenindu-ne spre contururile încărcate cu un neasemuit verde, nu poate fi dat la o parte din povestea noastră. Ne încărcăm plămânii cu liniștea aerului curat, după ce am lăsat în urmă casele frumos aranjate, de gospodari, din mica localitate.

Poate doar motoarele mașinilor noastre să aibă ceva de comentat, și nu de bine, pentru că după ce am venit până aici bine-mersi, pe asfalt, de cum indicatorul ne arată pe unde s-o luăm spre Doboi suntem întâmpinați de drumul de căruță. Că n-a plouat este esențial în întreprinderea pe care vrem s-o ducem cu bine până la capăt în acest septembrie împăcat cu vara.

Profesoara și cei șapte elevi ai săi

Însă părintele Ioan Lupu, un bărbat între două vârste, înalt, spătos, cu un zâmbet ca mierea, care slujește în parohia aceasta încă de acum 14 ani, ne introduce repede în sfera preocupărilor sale de căpătâi, școala.

În Casa Parohială, unde vom ajunge, este și școala pentru cei șase copilași. Într-un sat care se încăpățânează să își păstreze filonul românesc.

Deși pe harta județului, dând căutare pe Internet, veți găsi denumirea de Imper, în componența comunei Plăieșii de Jos, totuși denumirea seculară, de Doboi, rămâne ca o amprentă în conștiința localnicilor.

Aud rostirea unui procent, ”sub 1%”, în privința românilor. Câți mai viețuiesc în acest colț de Românie.

– Deci șase elevi, părinte, în școala din Doboi?

Îl întreb pe cel care ne e gazdă.

– Din noiembrie ne va mai veni încă unul, de vârsta grădiniței, îmi răspunde. Îmi dau seama de amaru-i zâmbet.

Să facem deci mica statistică. A elevilor. Doi sunt de clasa a V-a, unul la clasa zero, încă unul de clasa I și doi prichindei de grădiniță. Uite că la grădiniță vor fi cei mai mulți, în total trei, cu acela așteptat cât de curând.

– Și profesoară cine e aici, părinte?

Aveam s-o cunosc pe domnișoara Anca, absolventă de studii universitare, o fată care te umple cu optimism, de cum o vezi. Tânără, mlădioasă ca o salcie, și totodată îmbujorată de vigoarea dimineților reci, ale muntelui.

– Fiică a satului!

Așa o prezintă părintele, Putea să meargă oriunde să predea în lumea asta, dar alegerea ei se leagă de copilașii locului, care îi sunt cei mai dragi.

Ea însăși locuiește la bunici, în Doboi. Până anul trecut a fost altă profesoară, tot de pe aceste meleaguri, numai că acum e în concediu de naștere, încât Anca preferă, iată, să lase orice alte priorități la o parte, asigurând continuitatea la catedră pentru prichindeii din clasa aceasta sătească.

Dorohoi2Ziduri care ar putea, ele însele, să scrie istorie

Am început acest material amintind de mitropolitul Andrei Șaguna, unul dintre cei care au pus piatra de temelie renașterii naționale pentru românii de dincolo de munți, prin Asociația Transilvană pentru Cultura Poporului Român ”Astra”.

În bisericile din toate satele românilor s-au deschis școli. Cărțile în Limba Română erau aduse din Vechiul Regat, pe cele mai diferite căi, adesea tainice. Prin cultură s-a întețit flacăra care avea să izbucnească odată cu Marea Unire de la 1918.

Astrăzi ne întâmpină steagul tricolor deasupra intrării în Casa Parohială din Doboi, iar părintele Ioan Lupu spune că zidurile acestea au în fibra lor o întreagă istorie care se leagă de învățătura pentru cei considerați talpa țării.

Puii de țăran au deprins alfabetul în acest loc încă de la 1910. Cel puțin de atunci sunt datele oficiale. Dacă nu cumva și de mai demult.

Se știe deci că în 1910 învățau în Casa Parohială 111 elevi. În aceeași clădire, precum cea pe care o vedem azi.

– Toți preoții care au slujit în acest loc, de-a lungul timpului, s-au îngrijit ca școala din Casa Parohială a satului Doboi să aibă tot ce este necesar pentru elevi. Așa am găsit-o și eu, la rândul meu, și o duc mai departe.

Îndrăznesc o întrebare care, poate, nu și-ar avea rostul, dar aștept totuși un înțeles al credinței omului din fața mea.

– De ce?

Și mă înțelege.

– Ne facem datoria!

Conform descrierii gazdei, în Doboi mai sunt 26 de familii de români. Acum, în anul de grație 2019.

În cazul în care nu ar fi școala românească din acest loc, copiii românilor ar fi nevoiți să meargă să învețe tocmai la Târgu Secuiesc, unde sunt clase cu predare în Limba Română. Să parcurgă așadar o distanță de 25 de kilometri.

Un efort foarte mare. Nu doar sub aspectul fizic. Dar mai mult ca sigur nici părinții lor nu ar putea susține, financiar, deplasarea zilnică. Sunt oameni care își câștigă existența din roadele pământului sau de pe urma animalelor din propria bătătură. Altceva de lucru e greu să găsești.

Frumos peisajul, revin asupra acestui aspect. Dar ”peisajul nu e de mâncare”, după cum spunea cineva. Într-o zonă caracterizată prin slaba dezvoltare economică nu e de mirare să auzi un asemenea oftat.

Înainte de toate, școala!

În biserică văd locuri pe unde se scurg picăturile de apă. Atunci când plouă. Efectele infiltrațiilor din acoperiș. E și un fel de a spune că sfinții lăcrimează. Deși numai cu un ochi. Celălalt zâmbește. Are de ce…

Spațiul destinat învățăturii strălucește. Descopăr o minunată bibliotecă. În care mirosul dulceag al lemnului e amestecat cu descrierea orelor de lectură pe care elevii le parcurg în compania profesoarei lor.

Sute de cărți în Limba Română. Pe care gazda le-a obținut de-a lungul anilor. Datorită celor care au venit în sprijinul neodihnitelor sale chemări. Cel mai adesea, au răspuns anonimi cu suflet mare.

Uite că și azi, de peste tot, chiar și de dincolo de munți, întâlnim povestea cărților pe care le putem considera călătoare. Ca odinioară…

S-a făcut și o toaletă pentru elevi, cu tot ce este necesar unei instalații moderne. Fapt ieșit din comun, judecând după situația jalnică pe care o au majoritatea școlilor sătești din România.

În cazul de față, școala din Plăieșii de Jos, entitate de care aparține clasa din Doboi, a susținut financiar cele necesare pentru emanciparea tehnologică.

Despre instalația electrică ce să mai spun? Adusă la zi. Cu îmbunătățirile. Să vină și iarna, nu-i bai, căci va fi asigurată căldura în încăperea dominată de litere, de cifre și de explicațiile dascălului.

Uite și o tablă, pe care să poți scrie cu creta, iată și băncile, micuțe, delicate în unghiurile lor. S-au adunat apele, pentru că fiecare ajutor material, de oriunde a venit, a conturat zestrea acestui spațiu.

Pereții interiori, într-o suavă culoare, strălucesc prin impecabil, invitându-te să mai rămâi, măcar pentru câteva respirații, în ritmul cărora se aud bătăile unui ceas, măsurând secolele.

DorohoiPrecum cel mai important premiu

La fel și cu rechizitele. În acest an, voluntarii Asociației ”Tadeu”, din București, au plecat cu mașinile lor spre Harghita, să ducă elevilor din Doboi câte un ghiozdan. Nu gol, ci încărcat cu toate cele trebuitoare. Caiete, stilouri, creioane de colorat. Și câte și mai câte!

Asociația ”Tadeu” e formată din enoriașii Bisericii Sfântul Dumitru Poștă-Paraclis Universitar.

Îi sunt recunoscător Julianei Chetrone. S-a transformat, de această dată, în fotoreporter al clipelor încărcate cu lumini. Din ochii celor pe care i-am întâlnit în această oază românească.

Mai trebuie să vă spun, în încheiere, că deplasarea spre Doboi s-a făcut cu puțin înainte de începerea noului an an școlar. Ca atare, clasa era încă în zilele de pregătire, sub zodia curățeniei.

Până și mânzul, despre care v-am zis că o să vină din noiembrie, la grădiniță, și-a făcut apariția, plin de vigoare, șă-și ia în primire ghiozdanul. Asemeni celui dintâi premiu din viața sa.

(Material preluat de pe adresa: https://evz.ro/doboi-judetul-harghita-clopotelul-suna-inca-romaneste-in-scoala-sateasca-din-casa-parohiala.html?fbclid=IwAR3ct0CmIhB3bLibqVebYdeEm5JRBmOCVdpvepqcRbAEn3bPUj-tXzhJI5Q Postat pe 16 septembrie 2019 de către Dan Gheorghe)