Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Am văzut de mult un film, o comedie, despre o pasăre rară, pe care cei care o prinseseră o țineau într-o colivie, o colivie frumoasă, de aur, dar, totuși, colivie, un loc închis pentru superbul exemplar ce deschidea nu doar ușile tuturor congreselor ornitologice sau care tratau fauna europeană din respectiva zonă geografică, ci era un bilet de intrare în orice asociație, comitet, societate, pentru că, da!, era spectaculoasă și toată lumea se mulțumea să o admire, în afară de cei care purtau cușca, pentru că ei nu aveau timp de admirat, ci de administrat colocviile de tot felul, întrunirile cu scop filantropic sau acțiunile publicitare care aveau în centru zburătoarea, care de fapt nu zbura, pentru că nu avea cum, ce ar fi fost dacă se izbăvea de grilajul de fier, pardon!, de aur, și ar fi descris în aer cercuri imprevizibile și, mai ales, ce ar fi fost dacă nu s-ar fi întors, da!, cred că asta era teama cea mai mare a îngrijitorilor ei, teama că nu se va întoarce, că va zbura așa cum își dorește și unde dorește, iar atunci nu vor mai fi acțiuni caritabile, publicitare, congrese ornitologice, dineuri, procente, șampanie, comitete, sacouri și celelalte care tindeau să fie mai colorate chiar decât penajul încarceratei, dar, de fapt, ea era doar o pasăre, ceilalți trebuie să fie mai importanți, așa că libertatea unui animal, chiar și atât de frumos, trebuie să treacă în plan secund, mai important fiind râsul celor care țin cu eleganță fermă metalul prețios care seamănă atât de mult cu imaginea unui suflet întrupat prins într-un vârtej de acțiuni și care, fără să își dea seama, ajunge în spatele unor gratii de sârmă ghimpată placată cu metale prețioase, într-o spectaculoasă sufragerie utilată cu tot ce trebuie, privit cu admirație invidioasă de nenumărați alții care s-ar vrea prinși după zăbrele măcar de argint, hrănit în cantitățile potrivite cu cea mai bună mâncare după sfatul specialiștilor, dar atât de ne-liber, atât de ne-fericit, atât de ne-putincios, atât de ne-zburător, că, până la urmă, despre asta este totul, despre zbor, indiferent dacă vorbești de o pasăre sau un suflet omenesc, adică ce ar fi ele fără mișcarea lor naturală către înălțimile naturii și ale lui Dumnezeu?
O chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș. În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa).
(Valentina Petrea, 48 ani, București, Economist)
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă 