Restaurarea bisericii

În această perioadă, sunt deschise două fronturi de lucru la Biserica Sf. Dumitru. Sus, se întăresc bolţile absidelor şi se finalizează centura de beton. Lucrarea este deosebit de amplă şi va creşte considerabil rezistenţa sfântului lăcaş. Partea de jos v-o prezentăm în următorul „episod”! Doamne, ajută-ne să facem biserica frumoasă ca la început! Mulţumim pentru…

Moşii de iarnă

Sâmbătă ne-am rugat pentru sufletele moşilor şi strămoşilor noştri, ale celor pe care îi ştim sau nu cu numele. Una dintre cele trei pomeniri generale ale celor adormiţi din cursul unui an bisericesc a fost un prilej să ne arătăm dragostea comunională pentru cei sărmani. Pachetele cu hrană au fost împărţite celor nevoiaşi, iar tradiţionala…

Cuvinte către o impostoare

De fiecare dată când intru în biserică, îi privesc pe ceilalţi, îi văd că sunt la locul lor, iar eu mă simt o impostoare”. Aceasta a fost mărturisirea pe care mi-a dăruit-o cineva din comunitatea noastră. I-am spus că, pe de o parte, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Că dreptatea şi puritatea…