Sărbătoarea Bobotezei

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 6 ianuarie Botezul Domnului. Praznicul aminteşte de Botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos şi de recunoaşterea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul. Sărbătoarea se mai numeşte Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului.
Ne bucurăm că, în ciuda „gerului Bobotezei” și a unei zi de lucru, ați reușit să participați în număr mare la Sfânta Liturghie și la slujba de sfințire a apei. Mai multe fotografii – mulțumim, Laura Dobre! – găsiți și pe pagina noastră de facebook, Revista Dimitrios.

O nouă seară catehetică

IMG_9856Luni, 11 ianuarie, va avea loc prima seară catehetică din acest an. Pornind de la Molitfele Sfântului Vasile și nenumăratele cereri de dezlegări, precum și de la superstițiile legate de 2016 (an bisect), vom răspunde întrebărilor dumneavoastră din domeniul superstițiilor, supozițiilor și senzaționalului mistic. Ni le puteți adresa pe pagina de facebook a bisericii, Revista Dimitrios. Cea mai bună întrebare vă fi premiată luni seară.

Vă așteptăm cu bucurie! Luni, 11 ianuarie, ora 19.