Noutăţi pe şantierul de la biserică

Structura metalică de la bolta pronaosului a fost finalizată şi arată extraordinar. Peste ea se va pune lemnul şi apoi tabla de cupru. Actuala tablă este dată jos pentru consolidarea turlei de pe naos, o lucrare dificilă şi care solicită foarte multă atenţie.

În acelaşi timp, se lucrează cu migală la detaliile arhitectonice de pe faţadele sfântului lăcaş.

Mulţumim donatorilor, sprijinitorilor şi rugătorilor!

„Decât“ înseamnă „puţin“?

 

Pr. Paroh dr. Mihai GOJGAR (articol apărut în Revista Dimitrios, nr. 104)

Există în biografia romanţată a lui Francisc de Assisi, unul din cei mai cunoscuţi sfinţi din Biserica

Romano-Catolică, în minunata lucrare a lui Nikos Kazantzakis „Sărăcuţul lui Dumnezeu” (Editura Humanitas Fiction, 2016), un fragment pe care l-am considerat punct de început pen­tru acest editorial. La un moment dat, mult-milostivul, răbdătorul, chinui­tul, umilitul şi complet-săracul Francisc, într-un dialog cu un alt frate călugăr, spune că el nu mai are nimic. Nu are nici un fel de bunuri materiale, sănătatea îi este mai mult decât şubrezită, demnitatea îi era călcată în picioare de semenii care nu îl înţelegeau. În acest context, lăudând „Sfânta Simplitate”, căreia îşi propunea să slujească, ridică fericit braţele către cer mărtu­risindu-şi lipsa de orice. Replica celuilalt monah este surprinzătoare şi pilduitoare. „Nu ai nimic? Cât timp mai ai nădejdea în Dumnezeu, ai ceva, ba chiar mult. Nimic nu au aceia care au pierdut totul, inclusiv nădejdea în Cel de Sus”.

În contemporaneitatea românea­scă, „decât”-ul a fost subiect de discuţii la radio şi televiziune, a generat polemici, ironii şi capcane. Peste toate, am remarcat că gramatica nu a fost prietena multora în şcoală. Dar puteam face şi o teorie a felului în care se percep lipsa ori suferinţa, absenţa ori slăbiciunea. Pentru unul, să mănânce salată de roşii cu brânză reprezintă o „Fata Morgana”, pentru altul, apare ca expresia unei sărăcii lucii. Hotelul de 3 stele poate fi un vis frumos pentru un om sărac, dar o cocină pentru un parvenit bogat. Trecutul şi educaţia ne oferă perspective diferite asupra realităţilor. De aceea ne şi certăm, pentru că nu vedem aceleaşi lucruri. Dar dacă suntem primii care acceptăm că nu distingem corect, aducem pacea în jurul nostru.

În vremea Sfântului Profet Ilie, acum trei milenii, o secetă cumplită a adus foamea în Israel. Refugiat în Sarepta Sidonului, Ilie roagă o văduvă să îi aducă puţină apă. Apoi, cere şi pâine. Ea însă a zis: “Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mâncăm şi să murim!” (III Regi 17, 12) Ilie insistă şi îi promite că nivelul făinii şi uleiului nu va scădea. Nu i-a promis bogăţie, i-a promis suficienţă. Aşa s-a întâmplat. Cei trei au supravieţuit, ocrotiţi de Dumnezeu, pe toată perioada de trei ani şi jumătate de neplouare.

Dumnezeu nu l-a trimis pe Ilie în casa unor bogaţi, a unora mai înstăriţi. L-a ghidat către un cămin unde „decât”-ul era la ordinea zilei, unde existenţa era o problemă cotidiană. Minunile apar acolo unde Dumnezeu hotărăşte, dar de ce, totuşi, par să apară mai ales acolo unde se pierde speranţa, unde dispare calculul? Lazăr în mormânt, văduva disperată din Nain, această văduvă din Liban par a fi istorii repetate, poveşti incredibile şi extraordinar de încurajatoare ale unora care nu mai aveau nimic. Care păreau că au ajuns la un capăt al speranţei şi înţelegeau că de acolo, din buza existenţei, posibilităţile au dispărut. Acolo apare Dumnezeu. Acesta este miracolul. Când eşti la pământ, zdrobit de durere, învins, părăsit şi răstignit, Tatăl apare providenţial şi ridică morţi, trupuri şi suflete.

Darurile Lui nu au limite. Nu doar că făina şi uleiul nu au dispărut din casa aceea, dar şi fiul văduvei a fost ridicat din morţi de Ilie. Imposibil să redai viaţa fabuloasă a slăvitului proroc din Tesba Galaadului. De aceea, vă invit să lecturaţi Cărţile Regilor, din Vechiul Testament, acolo unde apar relatate faptele săvârşite de acest profet exponenţial din Sfânta Scriptură.

„Decât” e o capcană. El poate fi mult. Indiferent cum ar fi, chiar şi când privim deznădăjduiţi abisul, Dumnezeu este cu noi şi minunea apare ca posibilă în orice clipă. „Decât”-ul nostru se traduce printr-o imagine-ideal în alt colţ al lumii. Puţin pentru noi se preschimbă într-un extaz pentru alţii. Probleme de perspectivă. Plouă, Sfinte Ilie, peste noi focul credinţei tale şi răcoreşte-ne cu ocrotirea ta părintească!

Sub ochii noştri

Zidurile, ansamblul, aspectul lăcaşului se schimbă zi de zi, sub ochii noştri. Mulţumim celor care ne sunt aproape, mai ales acum în perioada mai dificilă a restaurării. E o lucrare istorică şi care va rămâne în în memoria tuturor.

Să le dea Dumnezeu sănătate şi lucrătorilor, ostenitorilor şi binefăcătorilor acestui sfânt locaş, precum şi tuturor celor care zidesc lăcaşuri unde se preaslăveşte numele Lui!

Foto: Laura Dobre

„Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte?” (Psalmi 93, 9)

Dumnezeu priveşte la lucrarea noastră de restaurare şi sperăm să ne binecuvânteze în continuare cu spor.

Am ajuns la faza în care tencuielile interioare de sub nivelul picturii murale au fost date jos. Săptămâna aceasta golurile vor fi umplute şi cărămida acoperită din nou.

Mulţumim donatorilor şi binefăcătorilor!

Foto: Laura Dobre

Itinerariul activităŢilor tinerilor

Andrei Buzilă (articol apărut în nr. 103 al Revistei Dimitrios)

La începutul acestei luni, tinerii bisericii au adus un pios omagiu eroilor neamului nostru, căzuţi „pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori” pentru demnitate, dreptate şi adevăr. Prietenia dintre noi se leagă nu doar în plimbările lungi şi înveselitoare, ci şi în momentele tainice de rugăciune, reflecţie şi dialog profund.

Dând curs ieșirilor ritmatice atât după slujbele liturgice, cât și după orele de repetiție muzicală în cadrul bisericii, grupul a luat parte și la Festivalul Internațional de Teatru de Stradă B- FIT București, ediția 2016 care a avut loc în perioada 9-12 iunie. Din cele 9 țări participante, atenția a fost captată de Firewinds (România), un spectacol de freestyle al dansului cu flăcări, în care tinerii profesioniști de la Firewinds încorporează jongleria și coregrafia pe ritmuri de muzică.

În aceeași ordine de idei, am fost plăcut surprinşi și de spectacolul oferit de Flag Wavers Rioni (Italia), un grup de folclor inspirat de tradițiile regiunii italienești Cori, alcătuit din trei trompetiști, trei bateriști și 10 aruncători de steaguri.

În loc de final, se conturează ideea centrală conform căreia activitățile bisericii îmbinate cu ieșiri ocazionale oferă multă împlinire sufletească, deoarece omul fiind o ființă relațională creată de Dumnezeu, are în structura lui reflexul comuniunii cu ceilalți.

«Tinerii să aibă curajul să se implice»

 

Interviu cu Carmen Dănescu, realizat de Alexandra NICOLAESCU

Despre Carmen Dănescu poţi afla multe din modul în care scrie sau pictează literele. Elegantă, discretă, ordonată, amabilă, inteligentă. Slujeşte Biserica Sfântul Dumitru în proiectele sociale, la curăţenie, oriunde i se cere ajutorul. Cele patru răspunsuri de mai jos descoperă o fiinţă caldă şi comunională. Aşa o veţi descoperi ori de câte ori veţi dialoga.

Cum ați aflat de Biserica Sfântul Dumitru – Poștă?

Înainte mergeam în Titan, la părintele Ilie. Cumnata mea m-a adus aici la Sfântul Maslu, în septembrie 2010, când am participat pentru prima oară la această slujbă. Mi-a plăcut, părintele Mihai s-a purtat foarte frumos și parcă a simțit că sunt aici pentru prima oară. Tot cumnata mea mi-a propus în februarie 2011 să mă spovedesc aici la părintele Mihai și am rămas aici.

Cum ați început să vă implicați în activitățile bisericii?

Odată cu venirea doamnei Florica (Dumnezeu să o ierte!). A apelat la mine, mi-a propus să îi fiu alături, să o ajut. Așa am început să mă implic. Îmi doream să fac acest lucru de când am venit aici, pentru că uneori mă încearcă sentimentul de inutilitate. Părintele are încredere în mine. Și asta mă bucură.

Vorbiți-ne despre proiectul Bisericii Sfântul Dumitru: Masa de Sâmbătă.

În ce constă acest proiect: persoanele care vor să facă parastas sâmbăta aduc bani din care noi pregătim două feluri de mâncare și desert, ținând cont de preferințele celor care fac parastasul. Mai sunt persoane care vin cu mâncarea deja pregătită. Prin acest proiect, ajutăm 12 persoane cu venituri mici din parohie care mănâncă aici și le dăm și pachete, iar alte 4 familii iau mâncarea la pachet. Vin la ora 9, dereticăm sala de mese, Doamna Elena de la pangar se ocupă de pregătirea porțiilor și a pachetelor, apoi și pentru muncitorii de aici. Doamna Elena se ocupă de organizare și se implică mult.

Ce sfat aveți pentru tinerii parohiei noastre ?

Îi iubesc pe acești tineri, emană bunătate, sunt foarte umani, foarte amabili, ca pe vremea părinților mei când eram eu copil. Sunt foarte deștepti, nu știu ce sfat aș putea să le ofer: eu am doar experiență de viață. Să aibă curajul să se implice. Chiar dacă noi bătrânii greșim și suntem mai egoiști, ei să fie mai îndrăzneți. Cu ocazia asta, îmi cer iertare dacă i-am supărat. Nu am ce să le reproșez. Să se implice atunci când simt nevoia, când vor ceva.

Interviu-Carmen

Carmen, între Alexandra şi Roxana, sau înţelepciunea îmbrăţişată de entuziasm.

Oximoron creştin: ceartă şi iubire

Pr. Dr. Mihai Gojgar (editorial apărut în Revista Dimitrios, nr. 103)

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel variază ca durată, în funcţie de data Paştilor. Pentru a afla timpul Postului Sâmpetrului (aşa cum mai este numit în popor) se foloseşte următoarea regulă: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din acel an până la 3 mai, atâtea zile ţine postul.

Mai important decât durata lui, pentru a cărui scurtime unii răsuflăm uşuraţi anul acesta, deşi „trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Problemele vieţii”), cred că ar trebui să relevăm semnificaţia şi actualitatea modelului propus.

Biserica oferă la fiecare sfârşit de iunie modelul comuniunii dintre doi oameni opuşi ca fire, diferiţi ca pregătire culturală, oponenţi chiar în anumite chestiuni religioase. Petru, originar din Betsaida, o localitate obscură din Galileea, numit Simon, până când Iisus l-a numit Chefa (Petru). Căsătorit, fără carte, cu mâinile mult-trudite în barca unde îşi câştiga pâinea din pescuit, lovit de valuri şi lipsuri. Pavel, pe de altă parte, s-a născut într-o familie bogată din marele oraş Tars (Anatolia), avea o educaţie strălucită, dar era lipsit de cunoaşterea nenorocirilor omeneşti, de foame, umilinţe sau dispreţ. Pregătit să fie un rabin învăţat, Saul (numele din naştere al „apostolului neamurilor păgâne”) duşmăneşte de moarte pe creştini, fiind chiar martor la execuţia prin lapidare a primului martir al Bisericii: Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Pare limpede că deosebirile erau majore. Practic, nu aveau nimic în comun. Dar Dumnezeu, Călăuzitorul vieţilor noastre, i-a făcut pe cei doi să se întâlnească şi să fie exemplu de iubire frăţească. Ambii au trecut printr-un botez, printr-o transformare lăuntrică fenomenală. Petru, deşi se leapădă de Iisus de trei ori, este reprimit în ceata ucenicilor şi primeşte Duhul Sfânt la Cincizecime, devenind stâlp al propovăduirii apostolice. Saul îşi schimbă traseul în existenţă pe drumul Damascului, începând să vadă Adevărul după miraculoasa orbire ce a potolit setea lui de sânge creştin. Amândoi s-au îndoit, amândoi au greşit grav faţă de Domnul. Însă pentru fiecare Mântuitorul are leacul Său. Ţintind limanuri diferite, la unul un ţărm sărăcăcios din Betsaida, la celălalt înălţimile teologiei mozaice, pe căi opuse, ei sunt aduşi împreună împotriva tuturor circumstanţelor. Devin fraţi întru Domnul, dornici să contribuie la mântuirea tuturor oamenilor.

Foarte interesant este faptul că ei au avut o dispută şi la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50. Dezbaterea, productivă, a rămas în istorie ca pildă pentru lucrarea sinodală, unde participanţii îşi spun opinia şi, dincolo de orgolii şi interese personale, se fac cele mai bune alegeri pentru comunitate. Mă gândesc la certurile pe care le avem noi în trafic, la serviciu sau poate chiar în comunităţile parohiale. Ce trist când rămânem supăraţi, nu putem depăşi momentul şi nu progresăm în iubire.

Nu a fost cazul Sfinţilor Petru şi Pavel. După ani mulţi de propovăduire, pe 29 iunie 67, cei doi corifei ai Bisericii au fost luaţi din celula în care au fost întemniţaţi împreună la Roma pentru a fi executaţi. La porţile oraşului, s-au îmbrăţişat şi s-au văzut ultima oară cu ochii trupeşti, regăsindu-se la scurt timp în iubirea Preasfintei Treimi pe care au comunicat-o prin cuvânt şi faptă întregii lumi.

Ai spune că nimic nu îi putea aduce la un numitor comun. Nimic în afară de dragostea jertfelnică pentru Biserică. Chiar dacă au avut păreri contradictorii, au ştiut să slujească binelui comun, dând la o parte ce nu era de folos nimănui. Au ştiut să se certe şi ne-au învăţat şi cum să o facem, dacă ajungem acolo. Spunându-ne părerile, dar acceptând mereu posibilitatea ca altul, celălalt, să aibă dreptate. În acest caz, patima, cuvintele grele sau duşmănia nu îşi fac loc. Smerenia are şi chipul acesta înţelept şi elegant al recunoaşterii superiorităţii cuiva. Plecarea capului şi pasul sfios nu reprezintă neapărat imaginea celui care şi-a învins duhul mândriei; dimpotrivă, o privire lucidă şi un pas hotărât, cu o minte luminată şi echilibrată ar putea conţine modestie şi o perspectivă corectă asupra celor din jur.

În final, amintim că Sfinţii Petru şi Pavel sunt şi ocrotitorii sistemului penitenciar, ai celor lipsiţi de libertate, care s-au certat cu cei din jur, cu statul, cu ei înşişi, cu Dumnezeu. Şi, ca martiri care au suferit şi temniţă, ei sunt model de împăcare, de comuniune, de linişte şi de revenire la starea de fericire, indiferent de ipostaza grea în care ne aflăm la vreo bornă a vieţii noastre.

Peter_and_Paul_icon