Reprezentativ

Clipe și chipuri din luna iunie

Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”

Rugăciune și recunoștință pentru cei adormiți, pace și iubire pentru toți. Foto credit: Laura Dobre
Purtată de gând pe aripile Duhului. Foto credit: Andreea Dobrescu
Graffiti și patriotism, priveghere în biserică și zumzetul teraselor, oameni căutând senzația și familii descoperind seninul. Sau o descriere succintă a Centrului Vechi. Foto credit: Andreea Dobrescu
Distanțare sanitară și apropiere în credință – Vecernia cu Litie la pomenirea Sfântului Iuda Tadeu. Foto credit: Laura Dobre
În așteptarea unui licăr de speranță, la picioarele Sfântului celor în situații grele de viață- Sfântul Iuda Tadeu
Sus inimile! Indiferent de greutatea problemei, nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu.
19 iunie, Hramul Sfântului Iuda Tadeu.  Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Cale spre Rai. O minunată noapte de rugăciune la Privegherea în cinstea Sfântului Iuda Tadeu.
Foto credit: Facebook / Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”
Concentrare și încredere în Sfânta Cruce. Sfânta Liturghie din 21 iunie. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Românitate: credință și tradiție. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Seriozitate și evlavie – Corul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Paternitate duhovnicească și maternitate trupească, sau cum Sfânta Împărtășanie luminează și înțelepțește copiii. Foto credit: Andreea Dobrescu
Flori pe capetele unor Flori: bucuria dăruită de „Copoțeii veseli” la sărbătoarea portului popular românesc. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” – jumătate de mileniu de har, credință și întâlnire cu Dumnezeu. Foto credit: Darian Popescu
Reprezentativ

Prezentare de carte – „𝐂𝐮𝐠𝐞𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢 𝐥𝐚 Î𝐧𝐯𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢” 𝐚 𝐒𝐟â𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐕𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐫𝐨𝐯𝐢𝐜𝐢

89098709_1515238998643277_2528250924200099840_nPărintele profesor Vasile Crețu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, va participa în calitate de invitat la 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞 „𝐂𝐮𝐠𝐞𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐢𝐜𝐢 𝐥𝐚 𝐈̂𝐧𝐯𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢” 𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐕𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐫𝐨𝐯𝐢𝐜𝐢.
Împreună, ne pregătim pentru a răspunde caldei chemări: „Veniţi de primiţi lumină!“.
Prezentare de carte „Cugetări și predici la Învierea Domnului” | 𝟏𝟑 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟎 | 𝟏𝟗:𝟑𝟎 | Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar

 

Reprezentativ

Formular 230

Persoanele fizice care au realizat venituri în anul 2019 pentru care datorează impozit pe venit și pentru care nu au obligația completării declarației unice pot opta pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul pe venit datorat pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019 și până la 3,5%  din impozitul pe venit datorat pentru perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2019 pentru susținerea Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” completând cele două formulare 230, care se găsesc la pangarul bisericii, pe site și  pe Facebook. Formularele se depun direct la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială aveți domiciliul, prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire sau la pangarul bisericii până pe data de 25.05.2020.

D230_XML_2019 al doilea

 

230_OPANAF_147_2020.pdf

 

Reprezentativ

Seara catehetică: Vindecarea bolilor sufletești și trupești

84124394_1486420528191791_4076725520765550592_nPe 7 februarie, la seara catehetică, îl vom avea invitat pe Pr. Profesor Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie din București. Vom aborda subiecte ce țin de vindecarea bolilor sufletești si trupești prin slujbele Bisericii (dezlegări, molitve, rugăciuni speciale și exemple din practică).
Vă așteptăm, vineri, de la ora 19.30.

Reprezentativ

Rezultate selectie „Burse pentru elevi merituoși” 2019-2020

Elevii selectați pentru a primi burse  în cadrul Programului „Burse pentru elevi merituoși” sunt:

1. Goga Ioana-Valentina, elevă în clasa a VI-a, Școala Gimnazială Beuca (județul Teleorman);

2. Ganea Maria-Adriana, elevă în clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Năeni (județul Buzău);

3. Oprea Diana-Elena, elevă în clasa a VII-a, Școala Gimnazială Năeni (județul Buzău);

4. Apostol Denisa, elevă în clasa a VI-a, Școala Gimnazială Năeni (județul Buzău);

5. Popa Andreea-Georgiana, elevă în clasa a V-a, Școala Gimnazială Năeni (județul Buzău).

Reprezentativ

REGULAMENT cu privire la programul „Burse pentru elevi merituoși”, an școlar 2019-2020

TRICOU ASOCIATIA TADEU - logo mic1. ORGANIZATORUL

Organizatorul programului „Burse pentru elevi merituoși” este Asociația Umanitară Tadeu cu sediul în Str. Horbotei, nr. 1, bl.M1, sc.4, etaj 2, ap.69, Sector 3, București, înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu nr. 93/27.09.2017,cod de înregistrare fiscală 38352241, având codul IBAN:RO29 BTRL  RONC RT 08017801, deschis la Banca Transilvania.

Organizatorul se va ocupa de administrarea programului, comunicarea şi promovarea acestuia, organizarea procesului de înscriere, selecţia şi validarea beneficiarilor burselor șiacordarea burselorîn perioada noiembrie 2019- iunie 2020.

  1. MODUL DE CONSTITUIRE A FONDULUI PENTRU BURSE

Sursele de finanțare pentru bursele de performanță acordate de Asociația Umanitară Tadeu sunt:donații și sponsorizări.

  1. NUMĂRUL DE BURSE ACORDATE

Asociația Umanitară Tadeu acordă cinciburse de performanță, sub forma sprijinului financiar lunar. Cu fiecare bursier se va semna un contract în care se specifică drepturile și obligațiile părţilor.

  1. CUANTUMUL BURSEI

Cuantumul stabilit pentru bursa de performanță este de 300 lei lunar.

  1. DREPTUL DE PARTICIPARE

Pentru obținerea burselor de performanță oferite de Asociația Umanitară Tadeu pot candida elevii din clasele V-VIII, înscriși în cadrul unei unități de învățământ din mediul rural (județul Prahova, județul Buzău, județul Teleorman) și care se remarcă prin rezultate deosebite la învățătură sau prin premii obținute la concursuri sportive/artistice.

  1. CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A PROGRAMULUI

Perioada de înscrieri: 23septembrie 2019 – 7 octombrie 2019.

Analizarea dosarelor depuse, selecția și afişarea listelor cu bursierii pe pagina Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”: 8 octombrie 2019

Perioada de acordare a bursei: noiembrie 2019– iunie 2020

  1. DOCUMENTE NECESARE APLICĂRII PENTRU BURSĂ:

a. formular de consimțământ privind utilizarea datelor cu caracter personal;

b. copie a certificatului de nastere al copilului și a cărții de identitate de identitate (unde este cazul);

c. copii ale actelor de identitate ale părintilor/reprezentantului legal;

d. adeverință de elev de la unitatea școlară frecventată;

e. diplome care atestă participarea la concursuri, olimpiade, activități extrașcolare;

f. scrisoare de recomandare din partea unui cadru didactic;

  1. PROCEDURA DE APLICARE

Dosarele de înscriere se depun în format electronic pe adresa de email [email protected] sau prin poștă ori prin curier la adresa Strada Franceză nr. 1, sector 3, București.

Organizatorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru dosarele de înscriere care nu au fost trimise în termenul specificat, precum şi pentru cele incomplete, ilizibile sau pierdute.

Participanţii pot cere informaţii referitoare la program la numărul de telefon: 0745.355.112 în zilele lucrătoare, între orele 10.00 – 17.00.

  1. EVALUAREA ŞI VALIDAREA BENEFICIARILOR BURSELOR

Fiecare dosar de candidatură este analizat de o echipă formată din trei evaluatori desemnați de către Organizator.

În selecția aplicanților se va ține cont de numărul și calitatea rezultatelor obținute la concursurile, olimpiadele, activitățile extrașcolare.

Lista finală a beneficiarilor burselor de performanță va fi aprobată de către Președintele Asociației Umanitare Tadeu. Decizia finală nu se motivează.

  1. ANGAJAMENTE

Prin înscrierea în programul „Burse pentru elevi merituoși, participanţii confirmă luarea la cunoştintă a prevederilor prezentului regulament şi îşi exprimă acordul în privinţa acestora. Înscrierea în program implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului regulament.

Organizatorul poate solicita părintelui sau reprezentantului legal al beneficiarilor burselor de performanță acordul pentru a utiliza, în mod gratuit, în diverse materiale tipărite, audio şi video, numele, prenumele, localitatea de reşedinţă, imaginea şi vocea beneficiarilor burselor de performanță.

  1. LITIGII

În cazul unor litigii apărute între organizator şi participanţii în program, acestea vor fi soluţionate pe cale amiabilă.

Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluţionare instanţelor competente române de la sediul organizatorului.

Reprezentativ

Bătrânețe avant la lettre?

IMG_8151Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Mi-a fost mereu incomod să spun femeilor în vârstă, de la țară, bre sau tanti. Știu că așa sunt obișnuite, dar, fiind crescut în cutiile de chibrituri din București, îmi e mai greu să preiau formulele de mai sus. Femeia din fața mea era cu adevărat o tanti. Peste 80 de ani, cu un batic tern cu imprimeuri florale, un capot la fel de tern și cu reluarea unor obscure modele geometrice pe care le puteți regăsi în vestimentația majorității femeilor care își vând munca din grădină la piață, lipsite de fuchsia, magenta sau coral, scufundate în platitudinea unui amestec indecis și impersonal de gri, bleu-marin sau maro. Dar nu de culori vorbim aici sau măcar nu de rezultantele radiațiilor electromagnetice.
Bun, tanti Ioana e mică-mică, nu cred că are 1,55 m, un pachet de oase acoperite de o piele cerată zbârcită, care pășește cu grijă pe covor și se așează în fotoliul de lângă mine. Nu este prima oară când o spovedesc și împărtășesc, așa că discuțiile despre casa de la țară, boli sau recolte pot fi abordate abrupt. Cel mai mult îmi plac însă zicerile populare, extrasele de înțelepciune care concentrează un mod de a fi, de a gândi, o perspectivă străină mie și celor din generația mea, poate chiar orășenilor, în general. Și de fiecare dată, mi se întâmplă să învăț ceva de la ea. Și nu doar de la ea.
Acum vorbeam despre bătrânețe. Mai exact, ascultam și puneam întrebări. Din fericire, doar ea putea să o picteze în culorile cenușii ale capotului și să îmi spună ce e cel mai greu la bătrânețe. …Că nu mai vii cu nimic în curte. Și singurătatea. Singurătatea e tare grea.
Mi se pare că a reușit în câteva cuvinte simple să sintetizeze nu doar întreaga filosofie a bătrâneții, ci și a lumii moderne. Frustrarea inutilității, a neputinței de a acumula, de a agonisi, precum și durerea nefirească a solitudinii forțate, nedorita tăcere a absenței unui scâncet, a invitației la masă a partenerului de viață, a unui glas de fiu care să te întrebe de sănătate. Femeia din fața mea a trecut prin toate fazele vieții și înțelege că se apropie de apus. Privindu-i ochii ce călătoresc spre interior, îmi vin în minte chipuri mai fragede, dar la fel de triste.
În primele două decenii ale mileniului al III-lea, foarte mulți tineri se plâng de faptul că nu știu încotro să o ia, nu își descoperă vocația și se simt inutili. Agoniseala e o goană cotidiană, dar acumularea a fost înlocuită de risipire. Ne tulburăm cu disperare în fiecare zi, pentru ca, peste un număr de ani, în timp ce pășim pe drumul judecății, să auzim în urma noastră, lângă trupul înconjurat de flori, lacrimi și lumânări că în zadar se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălășluim, unde sunt împărații și săracii (Slujba înmormântării).
Corelat, lipsa banilor nu înseamnă foame, ci incapacitatea de a bifa plăcerile actualității, imposibilitatea de a fi în pas cu moda, de a rula cu sute de cai-putere și de a tezauriza tehnologii care ne duc în ipostaza de a nu mai fi în stare să descoperim frumusețea anotimpurilor, ci de a ne hrăni frugal din link-urile prietenilor virtuali. Pentru că, da!, totul e virtual. Cu excepția singurătății. Vorbim cumva de o bătrânețe avant la lettre?

Foto: Andreea Dobrescu

Reprezentativ

Portretul unui artist se conturează în Biserică (Nr. 180/2019)

Ana Consuela334Seria interviurilor cu oameni speciali din cadrul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă, iar de data aceasta sunt mai mult decât încântată să descopăr un suflet cald, sensibil, discret. Trebuie să recunosc faptul că nu știu foarte multe despre Ana Consuela, dar aceasta a fost o oportunitate foarte bună pentru a remedia acest lucru. Ceea ce deja reușisem să observ la Ana este faptul că face parte din grupul de artiști ai bisericii, pictura fiind una dintre pasiunile sale cele mai mari, dar și latura pe care o studiază la facultate. De acest lucru mi-am dat seama văzând un grup de copii strâns în jurul ei după fiecare Sfântă Liturghie, la atelierul de pictură.
Dacă mă înșel, te rog să îmi spui. Ești o prezență relativ nouă la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, nu? Care a fost prima zi în care ai călcat pragul bisericii?
Îmi aduc aminte cu drag faptul că venisem aici special pentru a cumpăra câteva produse din cadrul Târgului de vară ce se desfășura în anul 2017. Am aflat despre acest eveniment prin intermediul unui anunț de pe internet. Eram foarte entuziasmată pentru că exista un loc special, de unde aveam ocazia de a achiziționa produse cu specific tradițional românesc. Țin minte că intrasem în biserică pentru a mă închina în fața sfintelor icoane și pentru a analiza elementele decorative și picturile din interior, având în vedere faptul că studiez Arta Sacră la facultate. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut.
Care sunt motivele ce te-au determinat să rămâi la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”?
Mă oferisem să fiu voluntar pentru atelierul de pictură din cadrul primei ediții a evenimentului „Arte pentru carte” printr-un email trimis Asociației Umanitare Tadeu în noiembrie 2017. În cadrul acestui eveniment, am întâlnit-o pe Iuliana Chetrone care, mai apoi, mi-a propus să îi fiu alături la desfășurarea cursurilor de artă plastică ce aveau loc în biserică. Ulterior, puțin câte puțin, prin participarea la Sfintele Slujbe, prin ascultarea predicilor Părintelui Mihai Gojgar, prin implicare fizică, psihică și spirituală, am devenit apropiată de Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”.
Din ce am reușit să observ, am văzut că tu studiezi pictura, nu? Spun asta pentru că știu că te implici în atelierele de pictură care sunt organizate, dar și în multe alte activități. Care este activitatea care a reușit să îți rămână în suflet și în ce îți place să te implici cel mai mult?
Într-adevăr, în prezent sunt studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, specializarea Artă Sacră- pictură. Aici, există o dezvoltare continuă și intensă, plină de încercări de multe soiuri. A fi un artist vizual, consacrat nu este un privilegiu și nici nu consider că ar trebui să fie. Portretul unui artist care se apropie cel mai mult de autenticitate este acela care îi oferă lui Dumnezeu tot actul său creator. Începând de la prima etapă a trudei, aceasta fiind rugăciunea, până la desăvârșirea operei de artă care se încheie tot prin rugăciune, este necesară o atenție desăvârșită asupra părții lăuntrice.
Momentele plăcute care ajung să îmi rămână întipărite în suflet sunt atunci când în cadrul atelierelor de pictură îi învăț pe copii să își creeze, prin amestecul cromatic, culoarea preferată. Copiii sunt fascinați de lucrurile simple, când povestim despre culori, mereu ajungem să filosofăm pe diverse teme.
Pe lângă participarea la ateliere, îmi place foarte mult să mă implic în confecționarea diverselor obiecte ce au fost expuse la mai multe târguri caritabile. Am un atașament special față de estetica tradiționalismului românesc, iar prin orice obiect pe care îl creez, de la cusut caiețele până la mărțișoare, pânze pictate și ilustrații în acuarelă, încerc să redau cât mai fidel identitatea românească.
Din timpul petrecut la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, ce ai reușit să observi la credincioșii care îi calcă pragul?
Din ce am reușit să observ până acum este varietatea oamenilor. Sunt diferențe mai mari sau mai mici între credincioși, avem o diversitate bogată de vârstă, de concepte, de trăiri. Un lucru firesc, având în vedere că suntem oameni liberi cu experiențe de viață diferite.
Există ceva ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
Nu cred că există ceva ce aș schimba. Consider că sunt câteva caracteristici ce trebuiesc îmbunătățite precum autodisciplina, unitatea și comunicarea dintre noi. Cred că trebuie să lucrăm cu dedicație la câteva elemente-cheie, pentru ca apoi celelalte lucruri să vină de la sine.

Rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Foto: Laura Dobre

Reprezentativ

Concursul „Tu ce știi despre tradiții?” (Nr. 180/2019)

IMG_8404

Duminică, 23 iunie 2019, la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, a avut loc ediția a II-a a concursului „Tu ce știi despre tradiții?”. Au participat în jur de 20 de persoane și nici de data aceasta nu au lipsit premiile.

Premiul I a fost acordat doamnei Mihaela SAVU, câștigătoarea de anul trecut a concursului pentru cel mai frumos costum, organizat tot în cadrul Parohiei „Sfântul Dumitru”; premiul al II-lea a fost înmânat domnului Adrian IONESCU, premiul al III-lea, tânărului Andrei-Ciprian JORA, iar restul participanților au primit premii simbolice.

IMG_8262

Foto: Andreea Dobrescu

Reprezentativ

Despre zbor (Nr. 179/2019)

sfantul-iuda-ruda-domnului-sarbatorit-inPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Am văzut de mult un film, o comedie, despre o pasăre rară, pe care cei care o prinseseră o țineau într-o colivie, o colivie frumoasă, de aur, dar, totuși, colivie, un loc închis pentru superbul exemplar ce deschidea nu doar ușile tuturor congreselor ornitologice sau care tratau fauna europeană din respectiva zonă geografică, ci era un bilet de intrare în orice asociație, comitet, societate, pentru că, da!, era spectaculoasă și toată lumea se mulțumea să o admire, în afară de cei care purtau cușca, pentru că ei nu aveau timp de admirat, ci de administrat colocviile de tot felul, întrunirile cu scop filantropic sau acțiunile publicitare care aveau în centru zburătoarea, care de fapt nu zbura, pentru că nu avea cum, ce ar fi fost dacă se izbăvea de grilajul de fier, pardon!, de aur, și ar fi descris în aer cercuri imprevizibile și, mai ales, ce ar fi fost dacă nu s-ar fi întors, da!, cred că asta era teama cea mai mare a îngrijitorilor ei, teama că nu se va întoarce, că va zbura așa cum își dorește și unde dorește, iar atunci nu vor mai fi acțiuni caritabile, publicitare, congrese ornitologice, dineuri, procente, șampanie, comitete, sacouri și celelalte care tindeau să fie mai colorate chiar decât penajul încarceratei, dar, de fapt, ea era doar o pasăre, ceilalți trebuie să fie mai importanți, așa că libertatea unui animal, chiar și atât de frumos, trebuie să treacă în plan secund, mai important fiind râsul celor care țin cu eleganță fermă metalul prețios care seamănă atât de mult cu imaginea unui suflet întrupat prins într-un vârtej de acțiuni și care, fără să își dea seama, ajunge în spatele unor gratii de sârmă ghimpată placată cu metale prețioase, într-o spectaculoasă sufragerie utilată cu tot ce trebuie, privit cu admirație invidioasă de nenumărați alții care s-ar vrea prinși după zăbrele măcar de argint, hrănit în cantitățile potrivite cu cea mai bună mâncare după sfatul specialiștilor, dar atât de ne-liber, atât de ne-fericit, atât de ne-putincios, atât de ne-zburător, că, până la urmă, despre asta este totul, despre zbor, indiferent dacă vorbești de o pasăre sau un suflet omenesc, adică ce ar fi ele fără mișcarea lor naturală către înălțimile naturii și ale lui Dumnezeu?

Reprezentativ

Icoane și baldachine noi

2O chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș. În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa).
Vă invităm să participați la această achiziție. Nu vom pune costurile aici, dar dacă cineva ar dori să le afle, poate contacta preotul paroh sau pe unul dintre consilierii parohiali. Câțiva dintre dumneavoastră au donat deja câte o sumă și suntem foarte recunoscători.

Foto: Atelierul Sihăstria Putnei

[email protected]

facebook.com/revistadimitrios

BCR, Agenția Libertății – RO95 RNCB 0069 1109 8613 0001

Reprezentativ

Oamenii frumoși se strâng în sânul Bisericii (Nr. 179/2019)

Valentina Petrea(Valentina Petrea, 48 ani, București, Economist)

Dacă ar există un dicționar ilustrativ al limbii române, la cuvântul hărnicie ar fi, cu siguranță, poza doamnei Valentina Petrea. Spun acest lucru cu toată sinceritatea, iar cine o cunoaște pe doamna Valentina o să îmi dea, fără doar și poate, dreptate. La fel ca pe ceilalți oameni minunați, am cunoscut-o la biserică, am interacționat aici și am încercat să aflu de la dumneaei cum reușește să fie mereu așa energică. Se pare că pasiunea pentru tot ceea ce face este secretul. Dacă pui o ,,linguriță” de iubire în ,,aluatul” numit viață, atunci rezultatul este unul mai mult decât delicios. O să țin minte asta. Pentru că mi-am dorit foarte mult să aflu și care este relația pe care o are cu Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări.
De ce veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? De ce ați ales să rămâneți aici și să nu mergeți în altă parte?
Motivul pentru care vin la această biserică este că am prins mult drag de ea. Aici, mă simt eu mai aproape de Dumnezeu, pot să mă rog, iar sufletul meu își găsește odihna de care are nevoie după o săptămână plină de provocări. Aici, mă regăsesc pe mine și aici simt că-i pot răspunde lui Dumnezeu la întrebarea: ,,Omule, unde ești?” Aici, am aflat ce înseamnă să fii o bucurie reală și să fii de folos oamenilor. Ceea ce este și mai interesant este faptul că la această biserică, am început să mă cunosc mai bine și să înțeleg cât de importantă este hrana duhovnicească. Și am mai aflat ceva, un lucru absolut esențial: un duhovnic minunat, mult folositor sufletului meu.
Când ați început să veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Din fericire, pentru mine, am descoperit această biserică acum patru ani și de atunci, vin cu multă bucurie, entuziasm și nădejde. Cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii și întâmpinarea Părintelui Mihai Gojgar au fost hotărâtoare pentru mine. Cam atât de simplu a fost să îmi dau seama că vreau să fac parte din familia bisericii.
Ce activități vă plac aici și în ce vă implicați?
Este o întrebare dificilă, pentru că nu aș putea să fac o departajare între ele. Îmi plac foarte mult absolut toate activitățile, pentru că fiecare pune în valoare ceva diferit: mesele calde pentru oamenii nevoiași, târgurile organizate pentru strângerea de fonduri. Îmi place să mă implic în toate, așa cum pot să îmi aduc aportul. Sunt pasionată de gătit, dar și de arta săpunului. Realizez săpunuri din plante aromatice pe care le pun la dispoziție la târgurile caritabile.
Ce ați observat la credincioșii care trec pragul Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Am observant o implicare permanentă în diverse activități din partea celor care vin aici. Fiecare oferă din timpul său cu bucurie, pace și fără plată. De asemenea, tinerii interacționează plăcut, sunt preocupați de frumusețea și valorile morale, de dragostea adevărată, cea întru Hristos Domnul.
Ce ați schimba sau ați dori să fie altfel?
Mi-ar plăcea foarte mult să fie aduși copiii la biserică de la o vârstă foarte mică. Deși acum ei nu cunosc înțelesurile profunde ale adevărurilor de credință, se vor obișnui cu Învierea, pacea, bucuria. Biserica îi va învăța să aibă rațiuni curate și corecte mai târziu pentru că, până la urmă, în mâna copiilor stă viitorul.

rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Foto: Laura DOBRE

Reprezentativ

Corida cotidiană (Nr. 178/2019)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Arena plină ochi. Murmurul asigură un spectacol în sine. Vreme fierbinte. Evantaie pregătite să împrăștie căldura, flori în mâna spectatorilor, ca la o înmormântare veritabilă. Nisip însetat. De fapt, toată lumea e însetată. De apă și de sânge. Eroii apar în urale. Taurul și ucigașii săi. Fiecare toreador are o codiță și o poftă neînțeleasă de privitori de a ieși din arenă pe Poarta Prințului. Și nu oricum, ci purtat pe brațe ca un viteaz, ca un salvator, ca un exemplu de curaj. Ce dacă au fost interzise de Biserică? Coridele aduc faimă și, la final, luptătorii închină crima unor scopuri înalte, chiar divine.
Picadorii rănesc taurul, trei banderillos îi înfig țepușe cu cârlige în trup. Animalul sângerează. Din ce în ce mai mult. Firescul doririi de a opri spectacolul se înfruntă cu nefirescul real al poftei de sânge din tribune. Toreadorul primește spada. Gesturi largi, reacții care mai de care mai agile, reflexe ce dezvăluie un antrenament îndelungat. Nu oricine poate face asta…Deși mulți ar dori-o…Gloria arenei, chiar dacă e trecătoare, amăgește și atrage irezistibil. Fascinația din ochii privitorului, statutul de vedetă, aventurile și succesul care decurg din spectacolul morbid merită orice risc. E o foame teribilă. Iar un proverb spaniol, legat de coridă, spune: Foamea împunge mai rău decât taurii. Dar fiecare dintre noi are foamea lui. De bani, de glorie, de dragoste, de pâine. Pentru orice înfometat, riscul e invariabil mai mic decât iluzia reușitei.
Sfidarea morții a primit nenumărate critici în Spania, Portugalia și America Latină. Interzisă pe alocuri, ea va dăinui, cu siguranță, în chip metaforic în lumea oamenilor. Întotdeauna se găsește un taur cu proporțiile potrivite de înjunghiere și spectacol, care să aducă laude, flori, urale și statut de vedetă. Pe stradă sau din fața dispozitivelor care informează și deformează concomitent, așteptăm o nouă coridă, iar timpul dintre reprezentații scade mereu. Matadorii se schimbă și ei, dar asta trece în plan secund. Uitați de lume, se hrănesc cu aplauzele primite când au tăiat urechea vreunui taur, cu florile care au acoperit crima, cu ieșirea triumfală din arenă.
Lupta omului cu taurul, tauromahia, nisipul sângeriu, spectacolul Morții fac afișul etern căutat de noi. Cred că măsura umanității noastre ar putea fi corelată cu sângele. Nu cu litrii care ne curg prin artere, ci în două alte moduri. În primul rând, invers proporțional cu nevoia de sânge, de cruzime față de cei din jur; depărtarea de orice manifestări odioase, sadice, lipsite de empatie față de semenii care suferă. Și, în al doilea rând, direct proporțional cu dorința de a bea Sângele Celui ce ne cheamă spre El, pentru a ne uni întreolaltă, pentru a ajunge o turmă condusă de un Păstor, pentru a ne simți frați și a trăi ca frații.

Reprezentativ

Creștinismul în lume (Nr. 178/2019)

sumela monastery

(Mănăstirea Sümela, Turcia)

Mănăstirea Sümela, situată pe coasta abruptă a Karadagului, din Munții Pontici (provincia Trabzon, Turcia) a fost din nou deschisă vizitatorilor după trei ani de întrerupere, timp în care s-au efectuat lucrări de restaurare și de consolidare a stâncilor din jurul locașului. Mănăstirea a fost înființată în secolul al IV-lea, în timpul domniei împăratului Teodosie I (375-395). A fost părăsită în 1922 și redeschisă în 2010, fiind un simbol al grecilor din Pont. În viitorul apropiat, accesul în mănăstire se va face cu ajutorul unei telecabine, actualmente, vizitatorii având la dispoziție o parcare aflată la 950 de metri altitudine, la un kilometru distanță de așezământ. (basilica.ro)

Schitul Sfântul Mihail din Insula Spruce (Alaska) va fi înzestrat cu o nouă capelă din lemn. Schitul a fost înființat în 1983 de către obștea Mănăstirii Platina din California, mănăstire construită de către monahii Serafim (Rose) și Gherasim (Podmoșenski). Insula Spruce a fost aleasă să adăpostească acest schit pentru că aici s-a nevoit între 1808 și 1837, anul trecerii sale la Domnul, Sfântul Gherman de Alaska, cel care a adus Ortodoxia în America la sfâșitul secolului al XVIII-lea. (orthochristian.com)

În ultima vreme, în tot mai multe state americane, precum Mississippi sau Ohio, au fost adoptate noi legi anti-avort care protejează ființa umană încă din stadiul de fetus căruia a început să îi bată inima. Ultimele două state intrate pe această listă sunt Georgia și Alabama. În Georgia, legea a fost adoptată, dar urmează să aibă efecte abia din 2020, în timp ce în Alabama legea nu a trecut încă în actuala formă, avortul fiind interzis în orice situație, cu excepția cazurilor în care viața mamei este pusă în pericol. În ambele state, legile prevăd pedepse aspre pentru medicii care efectuează avorturi, dar nu și pentru femeile care trec printr-o asemenea operație. (washingtonpost.com)

Rubrică realizată de Bogdan Nicolaescu

Reprezentativ

Biserica, a doua familie, casa sufletului (Nr. 178/2019)

Costina Negrut(Costina Negruț, 36 ani, Călărași, Operator rețele comunicații)

Costina Negruț este unul dintre oamenii Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă” cu care am reușit să interacționez frumos, într-un cadru în care urma să fim alinare pentru oamenii singuri, în momente în care am dăruit căldură acolo unde lipsea. Am împărțit cu ea priviri de mulțumire, am primit lacrimi de fericire și am mers spre casă zâmbind. Am crezut împreună în minuni și așa am reușit să ne apropiem. Este un om cald, blând și săritor, care se implică de fiecare dată acolo unde poate și care demonstrează că își iubește aproapele ca pe sine. Mi-am dorit să aflu mai multe despre dorința ei de a face bine și despre sentimentele pe care le încearcă în calitate de membru al familiei Bisericii.
De ce vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? Ce te-a determinat să rămâi aici și să nu mergi în altă parte?
La Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, vin pentru că aici simt chemarea sufletului, aici reușesc să mă rog într-un mod profund și să fiu una cu rugăciunea. Fiecare dintre noi are un loc în care se simte bine, acasă, sufletul își găsește odihna și nu mai trebuie să caute, să cerceteze, pentru că a găsit deja locul lui. La această biserică, sufletul meu găsește tot ceea ce are nevoie: odihnă, bucurie, mulțumire și cred că asta este cel mai important.
Ceea ce mă determină să rămân aici este bucuria pe care o simt și dragul pe care îl am pentru această comunitate. Familiaritatea și unitatea dintre oameni, grija și dorința lor de a pune suflet în bucuriile și tristețile fiecăruia sunt lucrurile pe care nu le găsești oriunde. Mă simt ca într-o familie, cu bune și cu mai puțin bune. Încercăm împreună să creștem în faptele cele frumoase, iar ca dovadă a acestui lucru este numărul mare al activităților desfășurate de biserică. Aici sunt mulți oameni care dăruiesc timp și pun suflet și care, datorită Părintelui Mihai regăsesc încrederea, bucuria și dorința de a dărui, de a fi mai buni. Când rezultatele sunt pozitive și roadele bune, atunci simt că eu sunt cea care a primit, de fapt.
Când ai început să vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Am ajuns la această biserică în urmă cu șapte ani. Încă de atunci, veneam doar în vacanțele pe care le petreceam în România, fiind plecată în Italia. În schimb, de nouă luni de când m-am întors definitiv în țară, vin constant la biserică.
Ce activități îți plac aici și în ce te implici?
Îmi plac foarte mult activitățile desfășurate în preajma sărbătorilor, mersul cu colindul pe la casele enoriașilor și bucuria care se citește pe chipul tuturor atunci când le anunți Nașterea cea minunată. De asemenea, îmi plac hramurile bisericii, dar și activitățile sociale: masa socială din fiecare sâmbătă în care familiile nevoiașe, cu posibilități reduse primesc bucuria unor bucate pregătite cu drag. Gustările pregătite pentru sfârșitul fiecărei Sfintei Liturghii și ceaiul băut împreună cu enoriașii ne fac să fim mai uniți, mai apropiați. Totodată, îmi plac foarte mult activitățile Asociației Tadeu, târgurile de tot felul prin care reușim să dăruim bucurie oamenilor în nevoie sau să aducem zâmbete copiilor la început de an școlar.
În ce mă implic? Am o mare bucurie în suflet pentru că sunt voluntar al Asociației Umanitare Tadeu și încerc să ajut cum pot în activitățile desfășurate. Aș vrea să mă pot implica mai mult, asta pentru că niciodată nu dăruim îndeajuns sufletului, iar implicarea este o întărire a credinței că putem fi mai buni. Alături de oamenii dragi de aici, am convingerea că binele pe care îl facem împreună va conta.
Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Nu cred că există ceva ce aș schimba, pentru că schimbarea trebuie să vină cumva de la fiecare dintre noi. Aș vrea, poate, să existe mai multe activități la care să poată participa copiii enoriașilor. Avem mulți copii în biserică, m-aș bucura ca ei să aibă posibilitatea de a se dezvolta chiar și aici. Cred că le-ar face bine să interacționeze unii cu alții liber, într-un mediu bun pentru ei, astfel încât ca peste câțiva ani când vor veni singuri la biserică să simtă că aici au crescut și s-au dezvoltat frumos și armonios.
Aș vrea ca noi toți să creștem împreună, să rămânem o comunitate unită, să facem lucruri frumoase pentru cei care au nevoie și să pășim în fiecare duminică la Sfânta Liturghie cu sufletul deschis și speranța în mântuire.

rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Reprezentativ

Pui de nuc, pui de om (Nr.177/2019)

nucPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Acum doi ani, am făcut o reamenajare a curții bisericii alături de câțiva enoriași (Dumnezeu să le dea sănătate!). Atunci, am hotărât să mutăm un pui de nuc din spatele bisericii mai în față, unde să nu fie jenat de schele și să se bucure de lumină, să nu îl tăiem, ci să încercăm să îl salvăm. Zis și făcut. L-am pus aproape de clopotniță. Mic, fără frunze, ba, chiar, l-am pus și strâmb din lipsa noastră de pricepere. Au trecut luni de zile și nu avea nicio frunză. La fel de slab, gol și parcă lipsit de viață. Și nici perspective nu avea.
L-am urmărit și îl urmăresc cu atenție. Da, este exact în aceeași poziție. Doar că, acum, deși la fel de strâmb, cocoșat în ciuda vârstei fragede, are ceva frunze. Nu știu dacă va ajunge la maturitate, deși recunosc că mi-ar plăcea să am o băncuță sub el peste ani și, uitându-mă la trunchiul lui, să îmi aduc aminte istoria sa. Pentru că povestea lui îmi pare asemănătoare cu a omului, în general.
Mutat de colo-colo în viață ori transplantat fără voia sa. Dezrădăcinat și replantat după o nouă optică. Schimbat pentru că vreo schelă trebuie să stea acolo sau o construcție sau o altă persoană sau un alt pom. Fără frunze și desconsiderat. Strâmb și dezaprobat. Slăbit și considerat inutil. Speriat și aproape de final. În ce măsură povestea puiului de nuc se aseamănă cu a puiului de om?
Ascultând relatările dumneavoastră din scaunul spovedaniei sau din celelalte conversații, îmi dau seama de îngemănarea celor două situații. Îmi este tare drag acel nuc și mi-ar părea rău să nu crească. Dar adevărul crud este că așa se întâmplă cu oricare dintre noi. Nu știu dacă va înfrunzi sau va rodi, dacă voi avea sau nu băncuță acolo sau dacă voi sparge o nucă din podoaba lui și voi împărtăși cu cineva experiența arborelui. Mi se pare că mai importantă este lecția încrederii, a faptului că cineva crede că vei trăi, că vei înfrunzi, că vei rodi, că se poate. Un astfel de optimism ne duce la evitarea judecăților și grelelor concluzii privitoare la semenii noștri și, concomitent, la o rază de soare și o mână de apă la rădăcina lor. Cine știe? Poate sub coroana lor vom primi, cândva, o nucă sau un țol de umbră.

(Foto: Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar)

Reprezentativ

Înnoire (Nr. 177/2019)

3Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2019, bicentenarul Bisericii „Sfântul Dumitru”. Ar fi fost minunat să facem ultimele pregătiri de sărbătoare, dar adevărul este că lucrările sunt în toi. Cea mai grea chestiune: restaurarea catapetesmei. Pe de o parte, din cauza dificultății și amplitudinii sarcinii, iar, pe de altă parte, din cauza lipsei fondurilor.
O altă chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș.
În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa). Investiția este foarte mare, într-adevăr. Dar obiectele sunt de o calitate deosebită, sunt lucrate cu har și sub ascultare monahală și credem că vor dăinui mult timp în sfântul nostru lăcaș.
Vă invităm să participați la această achiziție. Nu vom pune costurile aici, dar dacă cineva ar dori să le afle, poate contacta preotul paroh sau pe unul dintre consilierii parohiali. Câțiva dintre dumneavoastră au donat deja câte o sumă și suntem foarte recunoscători. Ne impresionează și motivează situația unui tânăr care, fără să aibă o situație materială prea bună, a donat salariul pe o lună de la noul loc de muncă spunând: Tot lucrul trebuie să înceapă cu o jertfă către Dumnezeu! Minunată pildă!
Am atașat câteva piese de mobilier asemănătoare cu cele pe care noi le lucrăm. Dacă vom reuși să strângem fondurile, în luna octombrie ar trebui să fie totul gata. Biserica „Sfântul Dumitru‟, lăcaș cu o vechime de jumătate de mileniu, merită să aibă podoabă nouă și luminoasă, fără improvizații și jumătăți de măsură. Știu că gândiți la fel și, de aceea, nădăjduiesc în ajutorul dumneavoastră și al oamenilor de bine care iubesc Biserica.

24

(Foto: Atelierul Sihăstria Putnei)

Reprezentativ

Credința – o pată de culoare și un sunet perfect (Nr.177/2019)

Iuliana Chetrone(Iuliana Chetrone, 40 ani, București, Artist plastic/Instrumentist)

Cine crede că artiștii sunt suflete neînțelese care nu își fac loc în liniștea bisericii se înșeală amarnic. Biserica este locul potrivit pentru oricine, indiferent de meseria pe care o practică. I-am menționat pe artiști pentru că aceștia fac parte dintr-o categorie de oameni pe care o întâlnesc din ce în ce mai des, se pare și în biserică și în afara ei. Acum că am amintit de artiști, o să vă fac cunoștință chiar cu unul. Iuliana Chetrone este artist plastic și instrumentist. Practic, este unul dintre oamenii care reușesc să împace culorile cu muzica. Până la urmă, cam asta este și viața: un amestesc fascinant între cele mai puternice culori și cele mai diverse sunete. Trebuie doar să știm cum să le împăcăm pentru ca rezultatul să fie o armonie.
Mi-am dorit să aflu de la Iuliana care este relația pe care ea o are cu Biserica, în special cu Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, deci se impunea să avem o discuție.
De ce vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? Ce te-a determinat să rămâi aici și să nu mergi la altă biserică?

Vin la această biserică pentru că aici reușesc să mă simt ca acasă, mi-am găsit a doua familie. Prezența, vocea și predicile Părintelui Mihai, oamenii liniștiți și media de vârstă sunt criteriile care m-au determinat
să rămân aici și să nu caut o altă biserică. A fost ca o chemare pe care am simțit-o din clipa în care am intrat aici.
Când ai început să vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Luna mai a anului 2014 a fost cea care m-a adus aici. Pentru acest lucru trebuie să îi fiu recunoscătoare prietenei mele Delia Orman pentru că m-a ajutat să găsesc un loc atât de frumos.
Ce activități îți plac aici și în ce te implici?
Îmi plac foarte mult activitățile dedicate celor nevoiași din interiorul și exteriorul parohiei și cele de socializare pentru credincioși, cum ar fi pelerinajele. Prima activitate în care m-am implicat a fost în iunie 2014, la ,,Prăjitura umanitară” din Orășelul Copiilor, unde am adus ciocolată de casă. Din 2017, am susținut cursurile de pictură pentru copii și nu numai, în fiecare duminică, după slujbă. Apoi, a luat naștere ,,Atelierul de creație și îndeletniciri” unde, cu ajutorul oamenilor cu sau fără talent, dar cu dăruire, se creează obiecte expuse la târgurile noastre de strângere a fondurilor necesare pentru activitățile social-filantropice. Am participat la acțiunile de distribuire a alimentelor pe stradă, la acțiunile sociale pentru copiii din afara Bucureștiului și, prin încrederea și bunăvoința Părintelui Mihai, a celor din Consiliu și Comitetul Parohial, am ajuns să organizez unele târguri.
Toate aceste activități mi-au deschis inima către oameni și din omul retras și temător care eram, pot să spun cu recunoștință că am devenit mult mai deschisă, mai curajoasă și mai încrezătoare în mine, dar și în cei din jur. Mă simt împlinită când reușim să ducem la bun sfârșit o acțiune care îmbunătățește cumva viața semenilor noștri.
Ce ai observat la credincioșii care trec pragul Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Mi-am dat seama că nu știam cum să îi abordez inițial, ceea ce m-a speriat puțin, dar apoi am observat zâmbete sincere și inimi deschise. Majoritatea sunt oameni calzi și cu foarte mult bun-simț. Credincioșii care vin de cel puțin șase luni deja își doresc să se implice în activitățile noastre, dar noi nu reușim în totalitate să îi implicăm și să îi abordăm pe toți. Sunt două categorii: cei care așteaptă să fie abordați direct și le place să li se recunoască eforturile și cei care se oferă singuri și vor să rămână anonimi. Mi se pare foarte greu să faci diferența între cele două categorii. E bine să primești atât acceptul, cât și refuzul cu zâmbetul pe buze. Cine dorește să se implice și să dăruiască din propriul timp acțiunilor noastre este invitat să se exprime direct și curajos la Părintele Mihai sau printr-un mesaj lăsat la pangar, pentru Comitet sau Consiliu. Garantez că experiența va fi una minunată.
Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
Mi-aș dori să găsesc metode mai bune și originale prin care să îi stimulez pe oameni să se implice în acțiunile noastre. De asemenea, mi-ar plăcea să existe o organizare, comunicare, înțelegere și acceptare mai bună între noi. Cred că ne-ar fi de folos mai multe activități de socializare, pentru a reuși să ne cunoaștem și pentru a ne apropia mai mult.

Interviu realizat de Ionelia Olteanu

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Spre înviere (Nr. 176/2019)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Ioan are 50 de ani și la data când scriu rândurile de față se luptă neputincios, cu ultimele forțe, să respire în fața cancerului. Nu știu dacă atunci când veți citi editorialul, ochii săi vor mai privi lumea noastră; probabil că nu, și, potrivit celor din apropierea sa și care îl iubesc enorm, ar fi mai bine să nu se mai chinuie atât.
Pentru mulți dintre noi, un astfel de gând apare ca inacceptabil. Trebuie să facem totul pentru a prelungi viața cuiva, indiferent de costuri și consecințe. Cum să dorești ca cineva să moară? Și, totuși, când omul suferă crunt și puterile îl părăsesc, nu ar fi mai de folos să ne rugăm pentru liniștea inimii sale?
La ultima împărtășire, Ioan nu mai semăna cu cel pe care îl cunoscusem în urmă cu ani de zile. 30 de kg în minus, ochii plecați să sărute ceafa, pufăitul ritmic al unei cutii ce dăruiește aer, perfuzia nazală, mirosul imposibil de uitat al morții care parcă stătea pe fotoliu așteptând, membrele umflate și chipul secat de orice aspirație. Pentru că familia era incapabilă să o facă, m-am oferit eu să discut cu Ioan posibilitatea ca tratamentul pe care îl primea să nu aibă efect. Să abordăm problema plecării lui la Domnul.
Mi-am făcut nenumărate scenarii în minte despre cum voi spune așa ceva. Cum să îi spui unui om că e posibil să moară? Sigur, unii cred că e ușor, etic și normal. Dar ce facem cu cei care au blocaje, frici, angoase și nu pot accepta că medicina nu le dă leac? Aceia care spun că preotul nu face altceva decât să cânte două vorbe și să dea cu cădelnița, cred că ar fi bine să stea alături de preoții care stau la căpătâiul muribunzilor, de cei care își udă epitrahilele cu lacrimile săracilor, bolnavilor, celor singuri.
Revin. Mi-a fost greu să întreb. Dar, dintre toate scenariile, am ales unul brutal de simplu. După câteva minute de tăcere, am zis: Ioan, și dacă tratamentul nu merge? Licăririle inimii sale erau îndreptate spre biblioteca de lângă geam. Da, uneori, timpul se scurge cu încetinitorul. Așa a fost atunci. Cerul înnorat dubla cenușiul pielii și parcă oprise clepsidra clipelor. Totul se atinsese de nemișcare. Parcă îmi era rușine de respirația mea, de teamă să nu deranjez, să nu stric momentul în care cineva afla că a intrat pe o cale fără întoarcere. Singurul lucru fără emoție era acea cutie cu aer care pufăia de zor, parcă și ea aruncând cu gri în cameră. După un timp, Ioan s-a întors spre mine: Dumnezeu cu mila Lui…
Am pus capul în pământ pentru o clipă, am mulțumit lui Dumnezeu că am depășit momentul și am pornit o discuție de folos cu un suflet bun care călătorea spre Dumnezeu. Și poate că acum, când noi sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim, el va intra cu adevărat în Ierusalimul cel Ceresc. Și când noi vom cânta Hristos a înviat!, el Îl va vedea și se va bucura de biruința asupra morții. Iar atunci, griul, norii, pufăitul morbid vor fi înlocuite de Lumină, cântare îngerească și dragostea sfinților…

Reprezentativ

Biserica – o regăsire a sinelui și a iubirii față de aproapele (Nr. 175/2019)

Valentina Bunicelu (2)Călătoria interviurilor cu oameni ai Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă” continuă și îmi oferă prilejul de a descoperi oameni de la care am foarte multe de învățat. Din acest punct de vedere, mă simt de fiecare dată privilegiată. Lecțiile pe care acești oameni mi le oferă mă fac să cred că venirea mea la această biserică este unul dintre cele mai bune lucruri care mi se putea întâmpla. Astăzi, vă invit să faceți cunoștință cu blândețea, dăruirea și dragostea reunite într-o singură persoană, un suflet de o bunătate cum rar vezi. Este vorba despre doamna Valentina Bunicelu. Nu există activitate a bisericii unde dumneaei să nu se implice sau să își aducă o contribuție semnificativă (și delicioasă, fiind pasionată de bucătărie). Eu, personal, o admir foarte mult și am un respect deosebit pentru un astfel de om.
Bucuria a fost mare când doamna Valentina a acceptat să răspundă la întrebările mele legate de relația pe care dumneaei o are cu Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”. Mi-a făcut o deosebită plăcere să o am printre oamenii cu care trebuie să vorbesc, mai ales că, deși vin de mai puțin timp la această biserică, sunt multe momente care ne leagă.
Permiteți-mi să vă consider unul dintre motivele pentru care activitățile Bisericii merg așa de bine. Implicarea dumneavoastră este extraordinară și știu că părintele își pune baza în ceea ce faceți, i-ați câștigat încrederea. De ce veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru – Poștă?”
De-a lungul anilor, am tot încercat să îmi regăsesc liniștea și pacea interioară, caracteristici destul de greu de găsit, mai ales într-un loc nou, dar aici, la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, lucrurile s-au schimbat pentru mine. Pot spune cu mâna pe inimă că m-am regăsit, am început să înțeleg și să simt cu adevărat legătura cu Dumnezeu. Acest loc mă încarcă pozitiv și mă ajută să mă îmbogățesc spiritual tocmai prin participarea alături de credincioși, dar și de Părintele Mihai, atât la slujbe, cât și la activitățile care se desfășoară în parohie. Pot spune, așadar, că simt pe deplin că aparțin cu totul acestui locaș sfânt.
Din ceea ce spuneți pare că sunteți aici dintotdeauna. Dar, de fapt, când ați început să veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă” și ce v-a făcut să rămâneți?
Nu mi-ar fi greu să spun momentul în care Dumnezeu mi-a îndrumat pașii către această biserică. Îi mulțumesc în fiecare zi pentru acest lucru. Primăvara anului 2012 a fost cea în care am descoperit Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”.
În afară de dorința mea de a descoperi un loc în care să mă regăsesc, predica Părintelui Mihai Gojgar mi-a ajuns la suflet încă din primele momente și știam că o să rămân aici. Acest lucru se întâmplă și acum, dovadă că părintele este un om care știe cum să își atragă credincioșii. De asemenea, oamenii calzi și primitori care m-au primit ca într-o familie, stilul arhitectural și icoanele vechi din biserică au constituit elementele ce m-au determinat să nu îmi doresc să caut un alt loc.
Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă” organizează foarte multe activități pe parcursul unui an. Care sunt activitățile care vă plac cel mai mult aici și în ce vă implicați?
Mi-ar fi greu să numesc o activitate anume care să îmi placă. Fiecare activitate și eveniment filantropic îmi rămâne în inimă, pentru că fiecare are particularitatea sa. Evenimentele filantropice le-am descoperit tot aici, la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, am descoperit povești de viață care m-au impresionat. Pentru că îmi place foarte mult să gătesc, m-am implicat de fiecare dată în prepararea produselor culinare pentru diferitele evenimente, cum ar fi hramul sau târgurile caritabile. Mi-a plăcut ideea de a ajuta oameni mici, cu suflete mari, care au nevoie de susținere pentru a-și îndeplini visurile.
Ar mai fi de menționat aici Sfânta Liturghie care se oficiază în fiecare marți dimineața, de la ora 6. Săvârșită la lumina blândă și caldă a lumânărilor, aceasta îmi transmite o stare de liniște și un echilibru ce mă ajută să fac față zilei.
Ce ați observat la credincioșii care trec pragul Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Mă impresionează de fiecare dată faptul că în biserică vin foarte mulți tineri care se implică mereu în activitățile organizate. Pentru mine, credincioșii sunt oameni foarte deschiși, calzi, primitori, care nu se feresc să ia parte la organizarea activităților filantropice. Fiecare vine cu propriile probleme, dureri, bucurii, dar nimeni nu pleacă de la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă” fără să primească un sfat prețios de la părinte sau o încurajare de la ceilalți membri din parohie. Cam despre asta este vorba într-o familie.
Ce ați schimba sau ați dori să fie altfel în biserică?
Nu pot să spun că ar fi ceva ce aș schimba sau aș dori să fie altfel. Mi se pare că lucrurile merg într-o direcție bună, credincioșii se implică, părintele este de fiecare dată alături de noi. Tot ce îmi doresc pe mai departe este să fiu sănătoasă, pentru a putea împărți bucurii cu cei din comunitate, să putem face cât mai multe evenimente caritabile.

Interviu realizat de Ionelia Olteanu

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Războiul cel dintre noi (Nr. 174/2019)

logoPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

În deschiderea primăverii, oamenii își primenesc gospodăriile și primesc binecuvântarea preoților prin săvârșirea Aghiasmei celei mici în casele lor. Într-una dintre rugăciunile rostite în cadrul slujbei, îi cerem lui Dumnezeu să păzească locuința respectivă și toate orașele și satele de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi… Năvălirea străină o înțelegem rapid, se referă la o agresiune externă. Dar războiul cel dintre noi? Să fie ceva legat de un război civil? Nord contra sud, schimbare de regim, conflicte sociale degenerate? Cred că mai mult de atât. Peste tot, în jur, dezbinarea are loc de cinste. Evident, un așa principiu machiavelic nici nu ar fi putut sta în altă parte. Pentru că lumea în care trăim are cromatică neînsuflețită și duhoare pământie. Instituțiile fundamentale reprezintă o țintă pentru oricine. Armată, Biserică, Jandarmerie, Parlament, Guvern, nu contează, oricine poate să spună orice, oricând. O să ziceți că stă între libertățile fundamentale puterea de a face așa ceva. Nu vă contrazic. Dar, dacă urmăm un nobil principiu socratic, vorbele care trebuie promovate trebuie să depășească trei teste: al adevărului (e adevărat, poți confirma tu însuți că acel lucru s-a întâmplat?), al binelui (cuvintele date mai departe relatează binele?) și al utilității (informațiile sunt de folos celorlalți?). Am în minte permanenta deversare de răutăcisme, sarcasm, violență verbală, vulgaritate și dispreț din mediul virtual. Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Şi fie despre credinţa sa, fie despre purtarea sa, este grăit de rău cineva. Şi nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bârfit, decât doar cel care-şi întoarce ochii spre Dumnezeu, Singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, şi să mângâie sufletul cu nădejdea (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Îmi exprim o părere: cred că nici o postare, nici un cuvânt, desen, caricatură, articol denigrator, urât sau trist nu ar trebui să treacă mai departe de noi. Să înflorim binele, pentru că lipsa lui face loc răului. Să nu dăm share, like sau orice semnificant al plăcerii de a vedea maleficul, ci să îl ignorăm, să îl îngropăm în tăcere. Închei printr-un citat al Părintelui Arsenie Boca: Nu da urechea ta limbii celui ce defăimă, nici limba ta să nu fie iubitoare de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiască şi să te afli străin de viaţa veşnică. Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare, iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui. Să nu suferi bănuieli sau măcar oamenii care îţi aduc aminte împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără voie, nu cunosc calea păcii, care duce, prin dragoste, la cunoştinţa de Dumnezeu, pe cei ce o iubesc pe ea.

Reprezentativ

BISERICA, IZVOR DE LINIȘTE PENTRU CREDINCIOȘI (Nr. 174/2019)

david(David Orțan, 25 de ani, economist, originar din Târgu Mureș)

Continui seria de interviuri luate credincioșilor Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”‟ cu încă un tânăr de nădejde care își dedică foarte mult timp activităților și ajutorării celor în nevoie. Este vorba despre David Orțan, unul dintre consilierii parohiali ai bisericii.
Î: De ce vii la Biserica „Sfântul Dumitru-Poșta”?
R: Vin aici pentru că simt că aparțin cu totul acestei comunități. Aici, mi-au fost călăuziți pașii atunci când eram în căutarea unei parohii. Aceștia sunt oamenii cu care trăiesc în ceea ce a devenit destul de firesc pentru mine, deși încerc foarte tare ca această existență să nu fie rutinată. Sincer să fiu, nici nu a fost, pentru că Dumnezeu a avut grijă de asta! Nu e vorba doar de activitățile social-filantropice, deși acestea sunt importante, dar cred că, încet-încet, am simțit cum se integrează într-un întreg, care e viața mea.
Î: Când ai început să vii?
R: Îmi amintesc faptul că prima dată când am venit aici era toamna lui 2017, fiind proaspăt întors din străinătate și în căutarea unei parohii. Era vineri seara, am văzut ușa bisericii deschizându-se, am intrat, am văzut că părintele spovedea încă și am rămas. Acum, sunt încă aici (zâmbește).
Î: Ce activități îți plac cel mai mult și în ce te implici?
R: Inițial, cel mai mult mi-au plăcut activitățile filantropice ale parohiei. Între timp, perspectiva s-a mai schimbat puțin. Sunt în continuare implicat pe această latură, dar încerc să integrez asta într-un întreg, cum spuneam mai devreme, pentru a simți că aceste activități, dar și cele administrative (sunt consilier parohial), slujbele, excursiile și altele constituie un firesc al vieții mele. Cred că în acest mod toată activitatea omului are mai mult sens duhovnicesc, dacă nu este forțată, exagerată, dacă omul nu simte că a făcut ceva extraordinar, ci că a făcut ceea ce a trebuit într-o anumită situație. Viața îți scoate în cale o grămadă de situații în care trebuie să te descurci, nu fofilându-te, ci reacționând cu înțelepciune sau măcar cu prezență de spirit.
Î: Ce ai observat la credincioși?
R: Așa cum se întâmplă de obicei, prima dată când intri într-o comunitate ești foarte entuziast și ți se pare că toată lumea e extraordinară. Bineînțeles, cu timpul ajungi să descoperi defectele sau imperfecțiunile existente. Acesta este momentul de răscruce, să nu te dezamăgești, dar nici să te complaci în aceste probleme. Trebuie să încerci să te miști și tu duhovnicește, dar înțelegând și neputința altora. Comunitatea de aici este foarte diversă, sigur găsești pe cineva care să îți fie mai apropiat, dar această diversitate poate constitui un prilej de întocmire a unor ,,bisericuțe”, lucru absolut inadmisibil. Trebuie să poți să spargi unele bariere, de educație, de preocupări, de percepție, fără să simți că asta implică niște compromisuri. Dar până la urmă, acesta este testul iubirii. Trebuie măcar să ne confruntăm cu el, dacă nu să îl trecem.
Î: Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
R: Las pe alții să răspundă mai în detaliu, dar elementul principal care lipsește de multe ori este desăvârșirea, măcar finalizarea acțiunilor fiecăruia. Să ajungem să facem toate lucrurile ca și cum Dumnezeu ar fi de față: cu responsabilitate, pricepere, dar și cu sfială. El este, bineînțeles, dar că noi uităm câteodată.

Interviu realizat de Ionelia Olteanu

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Biserica, izvor de liniște pentru credincioși (Nr. 173/2019)

MIhaela(Mihaela Micu, 37 de ani, Office Manager, originară din Călărași)

Interviul de astăzi este dedicat unei persoane foarte delicate și discrete. Pe cât este de modestă, pe atât de sufletistă se arată de fiecare dată când cineva are nevoie. Am vorbit cu Mihaela Micu despre relația pe care o are ea cu Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, ce anume o leagă de acest lăcaș, dar și ce părere are despre oamenii care îi calcă pragul.
Î: De ce vii la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă‟?
R: Întotdeauna, mi-am dorit ca biserica la care merg să îmi ofere un sentiment de siguranță, de protecție, la fel ca familia. Vin la Biserica „Sfântul Dumitru‟, pentru că aici mereu m-am simțit și mă voi simți ca acasă. Practic, este a doua mea casă, a doua mea familie. Vin, mă rog, mă descarc de problemele de zi cu zi și plec alt om. Este un sentiment pe care nu aș putea să îl dobândesc în altă parte, tocmai, de aceea, nu aș putea să trăiesc fără biserică. În plus, Părintele Mihai este omul de la care reușesc să învăț de fiecare dată câte ceva. Este părintele meu duhovnic, știe ce să îmi spună, iar predicile Sfinției sale îmi aduc un plus de cunoștințe. Cum să nu vin la „Sfântul Dumitru-Poștă‟!? (zâmbește).
Î: Când ai început să vii?
R: Ar trebui să stau puțin să mă gândesc pentru răspunsul la această întrebare, pentru că a trecut destul de mult timp, dar îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Cred că s-au adunat șapte sau opt ani, dar nu veneam doar aici, pentru că duhovnicul meu era în altă parte. Cu toate acestea, s-a întâmplat ca lucrurile să se schimbe, duhovnicul pe care îl aveam a plecat departe, deci știam că Părintele Mihai va fi cel care mă va însoți în continuare pe acest drum. Odată cu ,,adoptarea” mea, ca să spun așa (râde), am început să descopăr comunitatea de tineri, să merg în pelerinaje, să mă implic în diverse activități și, practic, să fac parte din familia Bisericii „Sfântul Dumitru- Poștă”.
Î: Ce activități îți plac aici și în ce te implici?
R: Îmi place foarte mult faptul că biserica are un cor, din care fac și eu parte. Muzica a fost întotdeauna una dintre pasiunile mele mai ascunse, dacă pot să spun așa, doar că nu am ajuns să o exploatez cum mi-aș fi dorit. Până acum, am avut bucuria de a participa la toate concertele care s-au organizat cu diferite ocazii. Îmi aduc aminte cu drag de serile lungi pe care le petreceam la repetiții pentru ca totul să iasă impecabil. Chiar dacă uneori mă simțeam obosită, pentru că veneam direct de la muncă, știam că răsplata va fi una pe măsură.
Î: Ce ai observat la credincioși?
R: Observ o diversitate care chiar mă bucură. Faptul că oameni de toate vârstele vin aici să își găsească liniștea și să se reculeagă este extraordinar. Chiar dacă suntem cu toții diferiți, cu meserii diferite și cu preocupări diverse, până la urmă, ne leagă același lucru: credința. Așadar, toate diferențele astea vizibile cu ochiul liber se diluează, devin irelevante și nu mai contează.
Î: Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
R: Cred că mi-ar plăcea să fie mai multă disciplină. Sunt momente în care observ că oamenii vorbesc în timpul slujbei, se preocupă de lucruri care nu își au rostul, se lasă copleșiți de cele lumești și uită de ce se află la biserică. Mi-a povestit cineva despre atmosfera mult mai dură din bisericile rusești unde nu se pune problema de pungi care să foșnească și oameni care să vorbească fără rânduială. Cred că la capitolul ăsta ar mai fi de lucru.

Interviu realizat de Ionelia Olteanu

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Chestionar de martie (Nr. 173/2019)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Originalitatea românilor în umor nu poate fi pusă la îndoială. Nenumăratele anecdote și ironii legate de falimentul bărbaților în luna lui martie întăresc afirmația de mai sus. 1 Martie și 8 Martie înseamnă, pentru foarte mulți, o lovitură financiară. Pentru unii, în sens negativ, pentru că au de cumpărat multe mărțișoare, flori, parfumuri, bijuterii etc., iar pentru alții, evident mai puțini, în sens pozitiv, ei fiind ofertanții respectivelor produse.
Observația pe care am făcut-o, la doar câteva zile după viforul cumpărăturilor din deschiderea primăverii, mă încurajează să îi temperez pe toți cei implicați, căutători de daruri și colportori de veselie materială. Am remarcat că deși tarabele de mărțișoare s-au golit și au cedat asaltului doritorilor, femeile… nu poartă în piept simbolul cu fir alb-roșu. Indiferent de la cine sunt, câte și cum arată mărturiile primăverii, doamnele și domnișoarele le pun deoparte. Dacă lucrurile stau așa, câteva întrebări se cuvine să apară.
În primul rând, să fi dispărut emoția și înțelesul sărbătorii? Să nu se mai știe de ce se oferă și de ce se poartă mărțișoare? Posibil, așa cum se întâmplă cu cele mai multe dintre evenimentele festive din timpul anului fie că vorbim de cele de natură laică, fie de cele religioase. În al doilea rând, are nevoie Mărțișorul de o rebranduire, de o nouă față? Să păstrăm ideea, dar să găsim ceva mai practic, ceva pe care urmașele Evei să le valorizeze mai mult și să le utilizeze cu adevărat?
În al doilea rând, Mărțișorul intră în categoria lumescului și, cum tot ce-i lumesc piere, a ajuns la apusul existenței?
În sfârșit, dacă Mărțișorul a intrat pe culoarul de ieșire al semnificațiilor, avem nevoie de o altă sărbătoare dedicată primăverii?
Consider că răspunsurile la toate întrebările de mai sus vin într-o singură suflare, un praznic care ne deschide porțile Împărăției Cerurilor și calea spre toate Sfintele Altare: Buna Vestire. 25 martie celebrează primăvara umanității, înnoirea tuturor lucrurilor, singurul lucru inedit sub soare (Sfântul Ioan Damaschin), ziua suprafirească și nepieritoare, icoana ce conține imutabilitatea ființei dumnezeiești, dar și suprema înălțare a umanului prin Maica Domnului, emoția de nedescris și de nepătruns prin care o tânără curată acceptă voia lui Dumnezeu. Printr-un Fie! din gura unei copile a venit Lumina lumii pe pământ. Iată ceva ce fiecare femeie poate purta în piept, ceva ce se poate asorta cu orice haină și cu orice eveniment la care ia parte: evlavia față de Maica Domnului, dar și adâncul respect al bărbaților pentru cele cărora le datorează existența.

Reprezentativ

Călătorie cu folos! (Nr. 172/2019)

wwwPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Parcă acum câteva zile, îi vedeam pe lucrătorii Primăriei dând de pe stâlpi decorațiunile de Crăciun și nu de mult, am simțit câțiva fulgi de zăpadă în curtea bisericii. Și…iată Postul Paștelui! Bătrânii spun, cu o larghețe incredibilă, a trecut Crăciunul, vine Paștele, apoi Rusaliile…de parcă timpul s-ar scurge doar printre bornele amintite, de parcă ar avea viteza unor lungi sărbători îngemănate: Crăciun, Paști, Rusalii, Crăciun, Paști…etc…E ceva ce nu știm noi? Ne atrag atenția asupra marilor praznice ori vor să ne amintească faptul că timpul trece… Panta rei (totul curge…), spuneau anticii și noi facem o mare greșeală pentru că dăm prezentul diavolului și viitorul lui Dumnezu (Sfântul Grigorie Teologul).
Cineva îmi spune că nu poate ține post, că nu rezistă fără o bucățică de carne. Îl cred. Dar, oare, chiar încearcă? Dacă acuma nu te silești, va veni timpul când, și să vrei, nu vei mai putea să faci ceea ce acum treci cu vederea (Cuviosul Iosif Isihastul). Postul, timpul dedicat inimii tale, ajutorarea celorlalți apar ca momente pe care s-ar putea să nu le mai regăsim în restul vieții noastre. Și, apropo, cât înseamnă restul vieții noastre? Orice clipă poate fi un timp grozav de important pentru mântuirea noastră și, dacă nu trăim clipa prezentă nu o trăim nici pe următoarea, și așa mai departe (Părintele Arsenie Papacioc).
Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru. Dar nu atât de lung și de aspru încât să uităm de scurtimea vieții noastre și de bucuria de la capătul său: Învierea Domnului. Călătorie cu folos!
Timpul trece repede, este scump. A trecut o clipă, au trecut două, ai făcut paşi spre mormânt. Cu timpul care a trecut nu te mai întâlneşti. Folosiţi timpul în folosul sufletului vostru, pentru viaţa de dincolo, nu-l pierdeţi cu lucruri care nu ajută sufletul. Nu vă irosiţi viaţa. Ea ne este dată spre desăvârşirea sufletului pentru veşnicie. Şi chiar cele necesare pentru trup, ori de mâncaţi, ori de beţi, în Domnul să le faceţi, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel. (Părintele Constantin Sârbu)

Reprezentativ

Timp dăruit sufletului nostru (Nr. 172/2019)

qq

Iuliana CHETRONE

Târgul „Mărțișoare pentru suflet“ de anul acesta, ce s-a desfășurat în toată splendoarea lui pe 24 februarie, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru un iconostas dedicat unicei icoane din București a Sfântului Iuda Tadeu. M-am simțit onorată si binecuvântată să mă implic ca organizator pentru a aduce mulțumire și recunoștință pentru videcarea sufletului și a trupului în cele mai negre momente din viața unui om, ajutor primit în urma rugăciunilor către acest sfânt pentru apropiații mei și pentru mine. Sunt bucuroasă să anunț că scopul a fost atins și abia aștept să vedem împreună rezultatul!
Atelierul de creație și îndeletniciri al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” a reușit să se implice și să aducă folos la fiecare acțiune din 2017 până în prezent.
Pentru acest târg, a fost un maraton al creației, cu trei întâlniri pe săptămână, în care echipa a muncit cu voie bună și dedicare, de la care plecam cu arsuri de la pistolul de lipit, de pirogravat, colorați de vopsea sau cu înțepături de ace, dar mai fericiți că am reușit să mai confecționăm câte ceva pentru dumneavoastră.
Echipa a fost formată din Părintele Mihai Gojgar; Ana Maria Damian (bijutier); Laura Țărăpoanca (economist) – de mare ajutor în gestionarea, ambalarea și etichetarea tuturor produselor; Ana Bugalete (studentă); Andreea Ardelean (asistent universitar); Valentina Bunicelu; Ruxandra Petrea; Bogdan Petrache; Valeriu Brahă; Constantin Covrig; Ana Maria Ioniță (psiholog); Alexandra Brânzoiu. Uneori, s-au alăturat prietenii și rudele acestora. Camelia Buricea s-a ocupat de publicitatea acestui eveniment, având un rol important în acțiunile noastre.
Echipa pentru „Mărțișoare dulci” a fost compusă din Cristina Stoica Bakes, Simona Petrache, Ana-Maria Soca, Marilena Dan.
Vreau să mulțumesc, îndeosebi, domnului Dan Gheroghe, de la EVZ, pentru articolul scris și publicat în sprijinul nostru.
Vă mulțumim din suflet că ați fost alături de noi în atingerea scopului nostru!
Așteptăm pe toți, cei care doresc, să încerce experiența „șezătoarelor“ noastre viitoare!

(Foto: Dan Gheorghe)

Reprezentativ

Tânărul în slujba Bisericii (Nr. 172/2019)

DragosIonelia Olteanu

Când Părintele Mihai Gojgar mi-a propus să realizez o serie de interviuri cu oameni ai Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”, nu am stat nicio clipă pe gânduri. Mi-a plăcut foarte mult inițiativa, pentru că aveam ocazia de a-i cunoaște mult mai bine pe cei de care m-am apropiat și pe care nu am reușit până acum să îi descopăr cât aș fi vrut. Totodată, îmi doresc să îmi îndeplinesc și misiunea primită, aceea de a pune în evidență relația credinciosului cu Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”.
Și pentru că am adus vorba despre persoanele apropiate și dragi, o să dedic debutul seriei de interviuri unui tânăr extrem de valoros pentru parohia noastră, stâlpul stranei și sprijinul corului, Dragoș Andrei Isbășoiu. Pentru că este un băiat foarte modest, nu îi place să primească laude. Cu toate acestea, valoarea lui este una mare și pentru asta îi mulțumim.
Prima întrebare pe care i-am adresat-o a fost legată de motivul pentru care vine la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”. Cu un zâmbet discret, și-a adus aminte de luna iunie a anului 2017 și de terminarea studiilor de licență din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Bunul său prieten și coleg, Andrei Buzilă, i-a propus să vină la această biserică pentru a fi cântăreț. După câteva săptămâni de gândire, a decis să vină la strana bisericii. Și aici a rămas.
L-am întrebat când a început să vină. M-a surprins faptul că, fără să stea prea mult pe gânduri, mi-a spus exact ziua: 9 iulie 2017 a fost prima duminică în care am cântat la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”. Nu avea garanția că va rămâne, pentru că nu știa dacă Părintele Mihai Gojgar va fi de acord cu acest lucru. Răspunsul l-a primit în august 2017 când părintele și-a pus baza în el, mărturisindu-i că nu își face griji, pentru că strana e pe mâini bune.
După aceste două întrebări introductive, m-am gândit că ar fi potrivit să îl întreb care sunt activitățile care îi plac cel mai mult, dar și în ce se implică. Mi-a răspuns ferm că întrebarea conține două părți complementare. Se implică în activitățile care îi plac, dar sunt și activități pe care le apreciază, chiar dacă nu contribuie la realizarea lor. „Slujbele la care particip în calitate de cântăreț presupun faptul că trebuie să asigur atât existența materialelor necesare la strană pentru săvârșirea acestora (cărți de cult, partituri), cât și pregătirea slujbelor. Totodată, prezența la strană înseamnă și prezența la repetițiile corului. Apreciez existența unui cor format din tineri care își doresc să învețe muzică psaltică și încerc să îi coordonez alături de Alexandru Cantoriu, colegul de strană și dirijorul principal al corului.” Contribuția lui Dragoș se poate observa și în revista Dimitrios, pentru care scrie câte un articol: „Apreciez foarte mult că la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă” există o revistă creată cu scopul de a informa credincioșii în ceea ce privește viața parohiei. După cum am spus, apreciez și activitățile în care nu mă implic, precum târgurile cu scop caritabil prin intermediul cărora sunt ajutați elevii cu o situație financiară precară, dar cu rezultate școlare bune”.
Pentru că știu că prezența lui la biserică este mai mult decât constantă, l-am întrebat ce a observat la credincioșii care îi calcă pragul. Mi-a mărturisit că, pentru el, schimbarea parohiei a fost ca o schimbare a familiei rurale cu una urbană. Acest schimb l-a determinat să fie cu ochii în patru și să îi observe pe credincioșii care intră în biserică. ,,Ce pot spune? Am găsit o comunitate destul de tânără din punctul de vedere al vârstei, un preot și un diacon plini de viață și niște oameni implicați și săritori când vine vorba de a-i ajuta pe cei apropiați. Am avut şansa să întâlnesc un grup de tineri, ceea ce m-a bucurat şi mă bucură foarte mult, dar am găsit oameni buni şi prietenoşi şi printre celelalte categorii de vârstă. Evident, am observat şi anumite tipuri de gândire sau de comportament, unele dintre acestea nefiind pe placul meu, dar probabil că nici eu nu sunt pe placul tuturor credincioşilor. Probabil că nu mereu le place oamenilor cum se aude corul atunci când îl conduc sau nu mereu cântările sunt interpretate corect.”
Ultima întrebare pe care i-am adresat-o s-a legat de schimbările pe care le-ar aduce el în Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”. După câteva momente de gândire, mi-a mărturisit că i se pare o întrebare dificilă. ,,Aş prefera ca oamenii să rămână la fel de implicaţi sau să fie mai implicaţi şi să devină din ce în ce mai interesaţi când este vorba de căutarea lui Dumnezeu şi de păstrarea unei relaţii vii cu Domnul.”

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

RESTAURAREA CATAPETESMEI (Nr. 172/2019)

Schela și-a făcut din nou apariția în sfântul lăcaș. Acum, este montată la catapeteasmă, ultimul obiectiv major de restaurat din patrimoniul bisericii. Mulțumim celor care au ajutat la montarea schelei! Echipa condusă de doamna Sultana Ruxandra Polizu-Guță a luat elemente fragile spre a fi recondiționate la laboratorul Iorux, iar structura iconostasului va fi restaurată pe poziție. Sperăm să fiți alături de noi în această călătorie anevoioasă, dar fericită, de a reda strălucirea unui lăcaș minunat din Centrul Vechi și din inima României.

887766

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Nevoia de săpun (Nr. 171/2019)

555Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Știți care e cel mai mare pericol pentru autorități în cazul unui cutremur major în Capitală? Nu, nu victimele clădirilor afectate. Nici eu nu știam că răspunsul este legat de vandalism, hoție, tâlhărie. Nu mi-a venit să cred…
….
Vă rog să vă uitați și dumneavoatră pe camere, pe la 14:20, îmi spune domnul consilier Valeriu Brahă. Derulez înregistrările și urmăresc imaginile. E o zi frumoasă, neașteptat de caldă pentru jumătatea lui februarie. E miezul zilei și asta se vede și din ritmul pelerinilor care intră în biserică și merg să aprindă o lumânare. Suntem în Centrul istoric al Bucureștiului. Văd curtea și interiorul bisericii pe ecranul de supraveghere. Îmi atrage atenția o femeie îmbrobodită și cu o geacă de fâș. Își face cruci largi și pare că rostește rugăciuni fierbinți. La intrarea în biserică, la sfintele moaște, la cutia unde se pun acatiste și donații, la ceilalți oameni din biserică. Peste tot și neîncetat, femeia se închină și se roagă. Admiră bolta absidei concomitent cu poziția omului de la pangar. Și se roagă, evident. Nu îți dai seama ce spune. Iubitoare de artă? Văduvă ce își plânge nedreptatea? Credincioasă ferventă?
Încă o cruce scurtă și iese din biserică. Se întoarce și cere cheia de la toaletă. Două minute mai târziu, aduce cheia înapoi și…revine spre toaletă. Urcă treptele înapoi și dă să iasă din curte. Instinctul domnului Brahă îl face să fugă după ea și să o întrebe ce ascunde sub haine. La iveală, iese un recipient cu săpun lichid, subtilizat din baie mai devreme. A scăpat doar cu câteva invective și cu posibilitatea de a fura mai departe, din alte locuri în care mila se confundă cu îngăduirea răului, din alte biserici sau locuri de la care lumea pretinde etichetă, valori sau caracter. Dar lumea e ceva abstract. Lumea e formată din elemente concrete – oameni. Oamenii care se închină larg în biserici vor toalete curate și fură săpunul gazdei. În timp ce scriu, văd în spatele laptop-ului o carte ce abordează mentalitatea deschisă, aud glasul celui care îmi spunea că pericolul unui cataclism vine din seria de infracțiuni și rememorez jocul imprevizibil al degetelor pe mouse-ul care oglindește uimirea autorului rândurilor de față.
E clar că avem nevoie de săpun. Mult. Și de multă igienă. Trupească și sufletească.

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Când se săvârşeşte logodna? (Nr 171/2019)

444Dragoș – Andrei Isbășoiu

Deşi mulţi oameni consideră că logodna reprezintă doar înţelegerea dintre un tânăr şi o tânără în privinţa căsătoriei, trebuie cunoscut faptul că Sfânta Taină a Cununiei este precedată de slujba logodnei, moment în care verighetele se binecuvântează şi li se pun mirilor. Astfel, logodna este asimilată cu căsătoria şi atrage după sine impedimente asemănătoare cu ale acesteia. Desfacerea logodnei presupune slujba celei de a doua căsătorii în cazul în care mirii au fost logodiţi înainte.
Cei mai mulţi tineri aleg să oficieze logodna şi Cununia împreună, dar apar excepţii fundamentate pe argumente eronate. Există categoria de tineri care percep logodna ca pe o ceremonie fără consecinţe în viaţa lor, din cauza neştiinţei sau din dorinţa de a ascunde intenţia căsătoriei sau hotărârea de a o face fără consimţământul părinţilor.
Pentru unii, logodna presupune o slujbă religioasă care permite începerea vieţii intime între parteneri. De aceea, după oficierea logodnei, preotului îi este adresată rugămintea de a le citi celor logodiţi o rugăciune de dezlegare pentru a putea începe viaţa de familie. Această cerere este nefondată, întrucât nu există o astfel de rugăciune și doar prin Cununie se binecuvântează şi se sfinţeşte viaţa de familie.
Probabil că pentru anumiţi tineri, săvârşirea logodnei este poarta pentru căsătoria de probă, deşi există riscul despărţirii şi, astfel, slujba este batjocorită.Mulţi dintre cei care s-au logodit religios nu mai consideră necesară slujba Cununiei, urmând să trăiască în concubinaj o perioadă mare de timp sau tot restul vieţii, lucru care nu este admis din punct de vedere moral. De altfel, apar situaţii de bigamie dacă tinerii logodiţi se despart şi se căsătoresc cu alte persoane fără ca preotul să fie anunţat şi fără să fi avut loc divorţul religios.
Cunoscând toate aceste situaţii, este bine ca logodna să fie privită doar în perspectiva căsătoriei şi, astfel, să fie săvârşită împreună cu Sfânta Taină a Cununiei pentru ca punerea verighetelor să reprezinte binecuvântarea făgăduinţei făcute de către cei doi tineri înaintea lui Dumnezeu. Sursă: Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire liturgică, vol. 1, Ed. Trinitas, Bucureşti, 2014, pp. 580-585

(Foto: Laura Dobre)

Reprezentativ

Metoda tratteggio (Nr. 171/2019)

1 Sultana-Ruxandra POLIZU

Integrări cromatice prin metoda tratteggio pe formă în zona registrului împărătesc (poalele icoanelor împărătești), după ce s-au efectuat completările cu lemn pe zonele sculptate care lipseau. Completările au fost grunduite, izolate și tratate cromatic, astfel încât să se integreze aspectului originar.

 

23

(Foto: Sultana-Ruxandra POLIZU)

Reprezentativ

Discuție în tramvai (Nr. 170/2019)

333Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Era o după-amiază obișnuită de luni, la sfârșit de ianuarie, când, după ceva timp, călătoream cu tramvaiul. Pentru că îmi amânasem răspunsurile la corespondență, mi-am propus să o fac în cursul celor vreo 15 stații. Lucru reușit, de altfel, doar până în a doua parte a drumului. Nu pentru că s-ar fi aglomerat, nu, ci pentru că atenția mi-a fost răpită de un dialog desfășurat la doi metri de mine, între doi bărbați, având vârsta de, să zicem, 47 și 21 de ani. Nivelul fonic al conversației mi-ar fi permis să îi aud și dacă eram la 10 metri. Dar nu zgomotul m-a făcut să abandonez e-mail-urile mele, ci subiectul discuției. Nimic filosofic, profund sau nemaiauzit. Dar poate ceva necesar de auzit din când în când. Și cred că prețul călătoriei, atunci când primești un mesaj folositor, se justifică de două ori. Și mai cred că Dumnezeu trimite semnele Sale, dar suntem prea ocupați cu ale noastre, cu semnalele telefonului, ale traficului sau, în general, ale întregului univers tehnologic în care pare că suntem captivi.
Să revin la cei doi. Primele fraze erau legate de mustrarea pe care cel mai în vârstă o adresase unei femei, dintr-un alt mijloc de transport, căreia îi reproșase că (sic!) vorbește prea tare și că l-a înnebunit cu modul în care pune ea varza la murat, cu tot procesul relatat, cu cele mai mici amănunte. Scena îl amuza teribil pe imberb, care, agățat de barele din spatele tramvaiului, râdea în hohote și cerea alte detalii. Cumva, au ajuns să vorbească despre serviciu (erau colegi) și cel mic povestea cum un camarad îi ceruse 2 lei să își ia o pâine și două felii de parizer. De unde, băi, 2 lei? Plouă cu bani? O stație a fost rezervată dezbaterii dacă poți cumpăra cu 2 lei așa ceva, ori tipul respectiv cerea banii pentru altceva. Dumneavoastră știți dacă puteți lua cu 2 lei pâine și parizer? Atunci, am coborât privirea spre picioarele lor și am văzut că între ei se afla o liză, neprofesională, pe care o avea în grijă cel mai mare. De ce nu merge să care? Uite, te cheamă unul să îi muți niște baxuri. Îți dă 7 lei. Păi, cu 7 lei îți iei niște cartofi. Îți iei juma de kil de ceapă. Mai pui acolo un bulion și, gata!, ai mâncare două zile! Trei!
Inițial, am fost deranjat de lipsa de maniere a celor doi. Mă disturbau din treburile mele. Vorbeau tare, cu dezacorduri brutale și pe subiecte modeste. Pe parcurs, am înțeles, în cele câteva minute în care am împărțit o bucată de tramvai, că, împreună, suntem o bucățică de România. Că în timp ce unii capturează o bucată din resursele acestei țări, unii cară o liză pentru o bucată de pâine. Că în timp ce noi nu ne aplecăm să luăm de jos 50 de bani, alții se întreabă de unde ar putea avea 2 lei în buzunar. Că 20 de lei lăsați bacșiș la restaurant, peste cei 10% conform cutumei, doar pentru a ne arăta generoși, înseamnă, în altă parte, mâncarea pe vreo săptămână pentru un amărât.
Așa mi-am adus aminte de faptul că un teolog asemăna iadul cu o călătorie agonizantă cu un tramvai, în care suntem foarte înghesuiți și, în același timp, nu cunoaștem și nu vedem pe nimeni. În ce măsură lumea în care trăim se aseamănă unui astfel de tramvai? În ce măsură am devenit absorbiți de grijile noastre, încât să nu mai remarcăm pe nimeni și nimic?

(Foto: Mihai Mircea)