Creștinismul în lume (Nr.152/2018)

Printre laureații din acest an ai Premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural / Europa Nostra Awards la categoria „conservare”, s-au numărat și două obiective ortodoxe: o veche biserică bizantină închinată Sfintei Mucenițe Chiriachi din insula Naxos (Grecia) și un mozaic din secolul al VI-lea înfățișând Schimbarea la Față din Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai (Egipt). Biserica Sfânta Chiriachi este împodobită cu picturi și fresce din secolele VIII-IX, din timpul prigoanei împotriva icoanelor, ce a dus la distrugerea a numeroase și neprețuite icoane. Astfel, pictura interioară a bisericii se limitează doar la cruci, figuri geometrice și reprezentări florale și animale, lucru foarte rar întâlnit astăzi, acest tip de decorare a bisericilor nefiind păstrat după revenirea la cultul icoanelor. (orthochristian.com)

Referendumul pentru abrogarea articolului din Constituția irlandeză care interzice avortul, încheiat cu un procent de 67% de voturi în favoarea abrogării, a provocat numeroase reacții. John McGuirk, purtător de cuvând al campaniei pro-viață „Salvați Amendamentul 8”, a numit rezultatul referendumului „o tragedie de proporții istorice”, în timp ce episcopul de Limerick, Brendan Leahy, a declarat că acest rezultat, „regretabil și îngrijorător”, nu schimbă cu nimic poziția Bisericii Catolice față de problema avortului. „În urma acestui referendum, Biserica Irlandeză trebuie să își reînnoiască angajamentul în sprijinul vieții”, a insistat și Arhiepiscopul de Dublin, Diarmuid Martin. (catholicherald.co.uk)

 biserica sfanta chiriachi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.