Ilie Dorin
Producătorul de ciocolată Cadbury a provocat reacţii dure din partea Bisericii Anglicane şi a Prim- Ministrului, Theresa May, după luarea deciziei de eliminare a cuvântului „Paște“ din prezentarea evenimentului caritativ National Trust al „vânătorii de ouă” care se desfăşoară anual – conform unui raport AFP. „Vânătoarea de ouă” mobilizează, în mod tradițional, aminteşte publicaţia franceză La Croix, sute de mii de copii în zilele de Paști. În acest an, însă, evenimentul a purtat numele „Marea vânătoare britanică de ouă Cadbury“, în locul titulaturii tradiţionale „Vânătoare de ouă de Paşti Cadbury“. Compania a explicat alegerea sa, prin dorința de a lăsa deschis jocul, „tuturor, fără deosebire de apartenența religioasă“.
(lonews.ro)
În următoarele două decenii, se preconizează că numărul copiilor musulmani îl va depăşi pe cel al copiilor creştini, ceea ce ar face din Islam cea mai răspândită religie din lume până în anul 2075, conform unei analize a Institutului Pew Research Center.
Între 2010 şi 2015, 31% din copiii născuţi aveau părinţi musulmani, depăşind cu mult cifra de 24% din populaţia musulmană. În aceeaşi perioadă, 33% din nou-născuţi erau creştini, cu două procente mai mult faţă de cifra globală de 31% a populaţiei creştine din lume.
(theguardian.com)
Recent, a fost iniţiată o campanie de acordare a Premiului Nobel pentru Pace unei biserici din Bulgaria pentru rolul său în protejarea evreilor din perioada Holocaustului.
Conform cotidianului Christian Today, această biserică a votat în unanimitate condamnarea legilor antisemitice şi şi-a exprimat public opoziţia faţă de deportarea în lagărele naziste a 48.000 de evrei din Bulgaria. O petiţie pentru susţinerea acestui demers a fost postată în mediul virtual şi a strâns până în prezent 758 de semnături. (christianheadlines.com)