Ilie Dorin
„Cel care nu crede în infern, ajunge să vină aici și își va da seama despre ce este vorba în infern”, a afirmat Cardinalul Mario Zenari, Nunțiu apostolic în Damasc. Acesta a celebrat sâmbătă, 25 martie 2017, o Liturghie în parohia romană Santa Maria delle Grazie alle Fornaci. (catholica.ro)
Din 2001 până astăzi, 423 de noi moschei au fost deschise în Londra, iar 500 de biserici, închise. Potrivit unei estimări a Institutului Gatestone, în 2020, în Marea Britanie, 683.000 de musulmani vor participa la ritualurile prevăzute de Coran. În schimb, numărul creștinilor care vor fi prezenți la slujbele de duminică va ajunge la 679.000. (activenews.ro)
Ministrul Muncii din Rusia a declarat recent că numărul familiilor mari din această ţară a crescut cu un procent de peste 25% în ultimii 6 ani. O familie este considerată mare dacă numără trei sau mai mulţi copii. Biserica Ortodoxă Rusă a susţinut mereu că naşterea de copii este unul dintre scopurile principale ale căsătoriei.
(pravoslavie.ru)
În 27 martie a.c., Papa a făcut o vizită neaşteptată mai multor credincioşi, printre care şi o familie de musulmani. Aici, Pontiful a fost primit cu bucurie şi a permis copiilor şi părinţilor să îşi facă poze de tip selfie cu el. La o altă familie de creştini, Papa a discutat telefonic cu un bolnav, dându-i binecuvântare spre a se însănătoşi.
(Channel 4 News)