REVISTA DIMITRIOS NR. 36

Anunțuri

SĂ ÎNDRĂZNIM SĂ AJUTĂM

Social_IMG_20170719_174742

Alexandra Nicolaescu

Atunci când cunoaștem o persoană care nu se încadrează cumva în standardele obișnuite, putem cădea în capcana de a emite anumite judecăți, de a face presupuneri.

Acest lucru se întâmplă destul de des în cazul persoanelor fără adăpost, care sunt supuse marginalizării sociale, fiind desconsiderate sau chiar ignorate. Astfel, posibilitatea integrării sociale în cazul oamenilor străzii este pusă sub semnul întrebării, încrederea acordată acestora fiind aproape nulă.

Sorin, în vârstă de 46 de ani, este un caz reușit al Sectorului Social-Filantropic din parohia noastră în ceea ce privește integrarea socio-profesională a persoanelor fără adăpost.

În februarie 2017, membrii din cadrul Sectorului Social-Filantropic al Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă l-au recomandat pe Sorin pentru a fi angajat la o brutărie din orașul Voluntari și i-au oferit suport în perioada de acomodare.

Ajutorul nostru pentru Sorin nu a fost prea valoros din punct de vedere material, acesta constând în plata abonamentului pe o lună pentru transport și pachete alimentare, dar ceea ce a contat cel mai mult a fost deschiderea pe care a primit-o din partea noastră și susținerea morală.

În prezent, Sorin lucrează ca brutar în Voluntari și ca paznic la Mănăstirea Antim, fapt ce dovedește că munca și seriozitatea pot reprezenta cartea de vizită a unui om simplu.

Vă împărtășim câteva din gândurile domnului Sorin:

Citește în continuare „SĂ ÎNDRĂZNIM SĂ AJUTĂM”

PREGĂTIRI DE ZBOR

logo

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

La ora scrierii rândurilor de față, pregătirile pentru sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon au intrat în linie dreaptă. O săptămână mai târziu (5 august), îl vom cinsti pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, monahul român adormit în Domnul acum 57 de ani. După încă două zile, Sfântul Cuvios Nicanor, mare ocrotitor al copiilor bolnavi, ale cărui sfinte moaște se află în biserica în care ne adunăm ca o familie, va binecuvânta praznicul său anual. Trei popasuri foarte importante pentru comunitatea din strada Franceză, la care sperăm să ne întărim sentimentul de frățietate și de bucurie că respirăm în același Duh. 11 zile în care un lăcaș de cult plin de tineri slujește prospețimii sufletești. Privind cele trei evenimente în ansamblu, am realizat că toți cei trei eroi ai credinței au făcut pasul spre Împărăția Cerurilor înainte de acei 70 de ani pe care ni-i luăm ca reper, aproape contractat, al vieții proprii. Sfântul Pantelimon – 19 ani, Sfântul Ioan Iacob – 47 de ani, Sfântul Nicanor – 58 de ani. Media? Puțin peste 41 de ani. Mi se pare o perioadă bună de reflecție pentru cei care ne plănuim etapele vieții în funcție de bifarea a șapte decenii de viață, ca să nu mai vorbesc de cei care vor să bată suta ori alte vârste matusalemice.

Citește în continuare „PREGĂTIRI DE ZBOR”

EROI VOR FI CÂT NEAMUL ROMÂNESC!

18641554_10210718865986350_1382238091_o

Justinian Constantinescu

Posada, Rovine, Podu Înalt, Călugăreni, Plevna, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz – momente de jertfă şi locuri adăpate cu sânge românesc, pietre de hotar ce reprezintă temeliile României moderne şi contemporane. Au fost vremuri de restrişte, neguroase, tulburi, cutremurătoare, care parcă împlineau acele cuvinte proroceşti ale Mântuitorului Hristos: „Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina”.

Cu toate acestea, ne-am ridicat de la pământ, am scuturat tina de pe haina sfâşiată, ne-am pansat rănile sângerânde şi am ridicat fruntea către Cer. Iar în ochii noştri, oglinzi fidele ale sufletului omenesc, au strălucit cu încăpăţânare, cu licăriri orbitoare pentru duşmanii neamului, credinţa, nădejdea şi dragostea. Credinţa strămoşească în Dumnezeu. Nădejdea în mila Lui. Şi dragostea de Dumnezeu nestrămutată, de pământul în care ne-am născut şi de neamul în care ne-a hărăzit El să ne împlinim destinul.

Prinos de recunoştinţă şi glorie eternă eroilor români „căzuţi pe toate câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră” (cerere din Ectenia Mare la Ieşirea cu Cinstitele Daruri din cadrul Dumnezeieştii Liturghii)!

jos

O FILĂ DE ALBUM DE FAMILIE – Editorial

18641554_10210718865986350_1382238091_o

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit în Parlamentul României memorabilele cuvinte: „Suntem independenţi! Suntem naţiune de sine stătătoare!”. S-au împlinit de curând 140 de ani de la acel moment. Câţi ne mai aducem aminte de acea zi? În ce mod mai preţuim astăzi jertfa eroilor din Războiul de Independenţă? Mass-media a acordat spaţii largi cinstirii zilei de 9 mai, dar, vai!, nu din considerente de preţuire a istoriei naţionale, ci pentru elogierea Declaraţiei Schuman. Pe 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman, propunea o nouă organizare a Europei, o Comunitate supranaţională, punctul de început al Uniunii Europene, al unei structuri cu reale probleme şi care a cunoscut primul mare şoc de curând – Brexit.

De aceea, vă propunem o ediţie dedicată Independenţei de Stat a României. Să ne aducem aminte de eroii căzuţi la Griviţa, Plevna, Rahova. De prezenţa preoţimii române alături de ostaşi şi de jertfa lor. De incredibilele poveşti ale unor eroi ca George Şonţu. Şi de faptul că românii nu sunt nişte laşi, nişte trădători sau oameni cu suflet slab, aşa cum se tot vehiculează în ultimii ani de aşa-zis specialişti în istorie. Ci au născut fapte eroice, care au inspirat respectul întregii lumi.

Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii (Nicolae Iorga). În prag de Înălţarea Domnului, Zi a Eroilor neamului, vă oferim o filă din albumul familiei noastre româneşti. Suntem datori să cunoaştem, să respectăm şi să iubim sacrificiul strămoşilor noştri!

jos

DESPRE CURAJUL MĂRTURISIRII

18641554_10210718865986350_1382238091_oDaniel CANTOREANU

Pentru marea parte a credincioșilor parohiei noastre, dacă nu pentru toți, un invitat reprezintă un prilej de mare bucurie și, de ce nu, o dovadă de înfrățire. Serile catehetice, care au loc în fiecare vineri seara la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, sunt un semn că părintele nostru dorește să ne împărtășească din roadele credinței drepte, iar participarea noastră, faptul că noi gustăm din ele.

Seara-cateheticaCu același gând a fost prezent printre noi un părinte de care comunitatea noastră s-a atașat foarte repede, Ieroschimonahul Ioan Șișmanian, de la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Petru-Vodă. Preacuvioșia sa a venit să ne vorbească despre o virtute, greu de îndeplinit şi tot mai rară în zilele noastre: curajul mărturisirii.

Seara a început cu rugăciunea pentru primirea obişnuitei binecuvântări. Apoi, într-o liniște desăvârșită, Părintele Mihai a deschis seara cu o întrebare profundă: „Cum putem noi să mărturisim, în România secolului al XXI-lea, în care nu mai avem (cu darul lui Dumnezeu, până acum) războaie sau prigoane precum în veacul trecut sau în alte vremuri?”. Actualitatea acestei întrebări ascunde în spate întreaga învățătură ortodoxă, deoarece nu putem mărturisi fără a avea pe Hristos, fără a asculta de Hristos și fără a trăi în Hristos.

Cugetările noastre, dar și frământările au fost liniștite de invitatul surpriză cu mare tact, deoarece acesta a avut o ucenicie a mărturisirii: a învățat de la un adevărat mărturisitor al temnițelor comuniste: Arhimandritul Iustin Pârvu, cuviosul care i-a fost stareț și duhovnic aproape 20 de ani, urmându-l în permanență în călătorii, în muncă, dar și în cuvânt și faptă.

Ce înseamnă mărturisirea? Cum putem noi mărturisi? Nu putem mărturisi fără să iubim. Lecția de bază pe care ne-a așezat-o în suflet a fost una de o simplitate mare: să iubim! Să iubim în Hristos și să iubim din toată inima! Dacă noi, creștini ortodocși, nu avem iubire, nu putem mărturisi pe Hristos, deoarece Hristos Însuși este Iubire. Hristos nu ne aduce iubirea, ci El Însuși este Iubirea! Astfel, dacă nu avem iubire, nu Îl putem avea pe Hristos. „Și ce dacă alții se hrănesc din noi? Lasă-i!”. Aceste cuvinte au răsunat ca un tunet, deoarece noi, cei ce ne străduim în acest oraș să viețuim, suntem zilnic bombardați cu mesajul: „Tu ești pe primul loc! Tu contezi! Tu ești centrul universului, nu altcineva!” și, parcă-parcă, ne-am și obișnuit cu această mentalitate. Este un cuvânt greu, dar care ne învață foarte multe. Cum anume? Pare o nebunie, în zilele noastre, să ne lăsăm pe noi înșine să fim devorați de ceilalţi, să alimentăm pe alții din energia, puterea și bunul nostru în mod constant, ba chiar să ne ghidăm viața după acest gând. Însă am fost lămuriți asupra unui lucru: există două cuvinte foarte apropiate, dar și opuse, în același timp: „chin” și „suferință”. Cel care se chinuie e cel care refuză apăsarea sau necazul, mistuindu-i fiinţa cu totul, pe când cel care rabdă are nădejdea că suferința sa are un fundament mult mai adânc: voia Domnului. Chinul distruge, pe când suferința renaște omul. Chinul condamnă, dar suferința îl înalță pe om, dar și pe cei de lângă el.

Locuind în mănăstirea din Neamț, ascunsă de lume, părintele a întâlnit mulţi mărturisitori ai veacului anterior. Mulți au trecut pragul mănăstirii aceleia și unii chiar au rămas, pe veci, acolo, intrând în obște. Astfel, ne-a povestit că, pentru noi, una dintre cele mai bune surse de credință, iubire, curaj și mărturisire o reprezintă învățăturile și cărțile sfinților închisorilor comuniste. Din recomandările sale de bază, fac parte: „Imn pentru Crucea purtată” al lui Virgil Maxim, „Întoarcerea la Hristos” al lui Ioan Ianolide, „Mărturisiri din mlaștina disperării” al lui Dumitru Bordeianu, „Strigat-am către Tine, Doamne…” a Aspaziei Oțel Petrescu, precum și poeziile lui Radu Gyr, Demostene Andronescu, Constantin Oprișan și alții. Pe toți aceștia, părintele nu s-a sfiit a-i numi sfinți ai Bisericii, chiar dacă nu au fost canonizați încă, în mod oficial, deoarece și-au dat întreaga lor viață pentru credință, pentru neamul românesc și pentru ca Hristos să nu fie vândut din nou. Aceste fapte au fost, în toată istoria Bisericii, pomul care a dat roadă bună.

Ultima oră și jumătate a fost marcată de întrebări și mărturii venite din partea credincioşilor, iar gama de subiecte a fost largă: America (unde, uimitor, destui participanți fuseseră), căsătoria, dreapta credință, munca oamenilor etc. Avva Ioan, invitatul nostru, a semnat un „contract în alb” cu părintele nostru paroh, prin care îşi ia angajamentul că ne va bucura cu prezența Sfinției sale cu fiecare prilej de vizită în București, fie de va fi și pentru o jumătate de ceas. Împreună-slujirea noastră să fie către Domnul un semn de dragoste frățească, de bucurie și de mărturisire că Biserica lui Hristos este vie, este întreagă și este aceeași fie în București, fie în Petru Vodă!

jos