Reprezentativ

Timp dăruit sufletului nostru (Nr. 172/2019)

qq

Iuliana CHETRONE

Târgul „Mărțișoare pentru suflet“ de anul acesta, ce s-a desfășurat în toată splendoarea lui pe 24 februarie, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru un iconostas dedicat unicei icoane din București a Sfântului Iuda Tadeu. M-am simțit onorată si binecuvântată să mă implic ca organizator pentru a aduce mulțumire și recunoștință pentru videcarea sufletului și a trupului în cele mai negre momente din viața unui om, ajutor primit în urma rugăciunilor către acest sfânt pentru apropiații mei și pentru mine. Sunt bucuroasă să anunț că scopul a fost atins și abia aștept să vedem împreună rezultatul!
Atelierul de creație și îndeletniciri al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” a reușit să se implice și să aducă folos la fiecare acțiune din 2017 până în prezent.
Pentru acest târg, a fost un maraton al creației, cu trei întâlniri pe săptămână, în care echipa a muncit cu voie bună și dedicare, de la care plecam cu arsuri de la pistolul de lipit, de pirogravat, colorați de vopsea sau cu înțepături de ace, dar mai fericiți că am reușit să mai confecționăm câte ceva pentru dumneavoastră.
Echipa a fost formată din Părintele Mihai Gojgar; Ana Maria Damian (bijutier); Laura Țărăpoanca (economist) – de mare ajutor în gestionarea, ambalarea și etichetarea tuturor produselor; Ana Bugalete (studentă); Andreea Ardelean (asistent universitar); Valentina Bunicelu; Ruxandra Petrea; Bogdan Petrache; Valeriu Brahă; Constantin Covrig; Ana Maria Ioniță (psiholog); Alexandra Brânzoiu. Uneori, s-au alăturat prietenii și rudele acestora. Camelia Buricea s-a ocupat de publicitatea acestui eveniment, având un rol important în acțiunile noastre.
Echipa pentru „Mărțișoare dulci” a fost compusă din Cristina Stoica Bakes, Simona Petrache, Ana-Maria Soca, Marilena Dan.
Vreau să mulțumesc, îndeosebi, domnului Dan Gheroghe, de la EVZ, pentru articolul scris și publicat în sprijinul nostru.
Vă mulțumim din suflet că ați fost alături de noi în atingerea scopului nostru!
Așteptăm pe toți, cei care doresc, să încerce experiența „șezătoarelor“ noastre viitoare!

(Foto: Dan Gheorghe)

„De ce să compătimești în loc să ajuți, dacă poți?” (Nr. 169/2019)

1

Oana-Maria Stavăr

A oferi timp din timpul tău este unul dintre cele mai frumoase daruri existente. Această experiență poate fi trăită de fiecare dintre noi sub aspecte diferite.
Asociația Umanitară Tadeu încearcă, pe lângă multe alte acțiuni, să-și îndrepte atenția asupra unor nevoi puternic resimțite de unii dintre semenii noștri. Astfel că, în fiecare zi, voluntarii asociației împart oamenilor străzii, greu încercați de frig și de foame, alimente și un pahar cu lapte cald. Gestul poate fi privit la suprafață precum un mod de a acoperi anumite trebuințe pur fiziologice. Însă, în esență, acest act este încărcat de semnificații profund spirituale. Scopul nostru principal este acela de a le arăta că empatizăm cu rănile lor sufletești, că suntem alături de ei și că nu mila este cea care determină acțiunile noastre.
Dragostea, recunoștința și căldura regăsite în ochii celor care au învățat cu multă vreme în urmă să primească ceva fără nicio reținere consolidează dorința voluntarilor de a continua să se implice activ în acest proiect. Satisfacția este cu atât mai mare când îți dai seama că timpul pe care l-ai alocat pentru a vindeca suferințele celor aflați în nevoi se resfrânge și asupra propriilor neputințe și te face mai puternic. Acest aspect poate fi interpretat ca o relație de reciprocitate.
Deși bunăvoința noastră rezolvă doar o mică parte dintre problemele cu care aceștia se confruntă, este necesar să fim perseverenți tocmai pentru a le întări nădăjdea și credința că lucrurile se pot schimba în bine. Astfel, vă așteptăm să luați și dumneavoastră parte la demersurile susținute de Asociația Umanitară Tadeu în vederea într-ajutorării aproapelui.

(Foto: Adriana Dragomir)

GlobFest – ediția a II-a (Nr. 167/2019)

47574210_515082505658060_8405638275473080320_nAndreea Ardelean

Mă bucur să pot spune că și anul acesta, GlobFest (un eveniment conceput inițial pentru petrecerea timpului cu prietenii, într-un mod creativ, în așteptarea Crăciunului) continuă să aibă un scop caritabil, prin susținerea, în continuare, a cauzelor Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă“, fondurile colectate fiind folosite pentru masa de sărbători a unor familii cu dificultăți materiale.
Dacă ați uitat povestea Glob-Fest-ului (sau Crăciunului prietenilor, cum îmi place să îi mai spun), nu vă neliniștiți, pentru că mai nou, are și pagină pe Facebook, unde puteți găsi mai multe informații și numeroase poze de la evenimente, cu globulețele pictate și cu toți oamenii faini și talentați care s-au perindat pe acolo: https://www.facebook.com/Globfestul/.
Pe scurt, la GlobFest, ne adunăm prietenii și pictăm globulețe la o cană de ceai, pe care ulterior le dăruim bisericii, unde sunt oferite oamenilor în schimbul unor donații. Anul trecut, fiind și primul în care globulețele pictate au fost donate, producția a fost destul de mică. Nu ne așteptam ca cererea să fie așa mare și am fost luați prin surprindere să vedem cum un brad plin de globuri a fost golit în aproximativ 10 minute și să și rămână persoane fără decorațiuni. Astfel că anul acesta, am triplat producția, organizând mai multe întâlniri cu prieteni, cu familie și cunoștințe, cu studenți (de la Facultatea de Administrație și Afaceri, secția Marketing din cadrul Universității București) și chiar și un atelier cu practicanți de Tai Chi, doritori de a învăța ceva nou și a face o faptă bună. Am ajuns în doar câțiva ani, de la câteva persoane la peste 60 de oameni anul acesta, care au lucrat cu dăruire și bucurie în suflet că pot face ceva frumos pentru comunitatea în care trăim. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și…, ca și anul trecut, rămân cu dorința ca GlobFest să rămână un eveniment anual care să încălzească inimi și să creeze prietenii durabile.
Anul care vine să ne aducă tuturor iubire și pace în suflet, cât și oportunități multe de a face bine!

Prima regulă a sărăciei (Nr. 166/2018)

dsc_1720Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Acum două săptămâni, mă aflam lângă Muzeul de Artă așteptându-mi familia să vină de la un eveniment. Lipsa telefonului mobil, pierdut într-un mod de povestit în alt moment, m-a pus într-o situație inedită. Nu puteam comunica și nu puteam oferi poziția mea exactă. Chiar mă gândeam, cum ar fi viața dacă nu am putea amâna, grăbi, schimba, anula, transforma acțiunile din viața noastră prin intermediul telefonului? Am fi mai punctuali, mai atenți, mai serioși? Nu o să aflăm. În fine, foarte inspirat, primii doi pe care i-am rugat să mă lase să realizez o convorbire telefonică m-au refuzat. Primul, gătit la patru ace și cu flori în mână, nu avea baterie; minciunile acelea mici, nevinovate pe care le spunem majoritatea? Al doilea mi-a răspuns la salut într-o engleză deficitară, așa că nu i-am spus ce îi solicit. Iată-mă în mijlocul Capitalei, în era abonamentelor cu minute nelimitate pentru cele 2-3 telefoane la purtător, negăsind un om care să îmi ofere câteva clipe celulare. Eram un pic descumpănit. Totuși, am zis așa: pe primul care vine din colțul din dreapta, îl abordez. A apărut o figură aspră, Depardieu în 1492 – Cucerirea Paradisului, o bărbie lată, spână, un om la vreo 45 de ani, 1,85m, atletic, protejându-și capul de frig cu o căciulă de schi, cu un ciucure care dansa în spatele său în ritmul pașilor serali. Bună seara! Nu vă supărați, îmi puteți împrumuta telefonul un minut? Surpriză: Vaaai, dar ce bucurie să vă întâlnesc, Părinte Gojgar! Nu îmi place temperatura scăzută, așa încât am crezut că în scurt timp voi suna la ai mei și mă voi duce în mașină. Dar nu… deocamdată. Și nu mi-a părut rău. Au urmat vreo 15-20 de minute…cine mai știe?, în care mi s-a părut că mânile mi s-au încălzit și memoria a ascuns mai bine problemele cotidiene. Eu vin des pe la dumneavoastră, la biserică. Vin noaptea, pun capul pe poartă și mă rog cum știu…Am avut mulți bani, părinte, mulți, mi-am făcut poze cu bani, aveam mașini, tot ce înseamnă bogăția. Dar criza din 2009 m-a dus în colaps. Am ajuns în scurt timp să fiu executat silit, să pierd tot și să mănânc din gunoaie. Geaca neagră, pantalonii, tot, da, tot, spuneau că omul nu stă bine cu finanțele. Dar nu am cârtit. L-am rugat pe Dumnezeu un singur lucru, am făcut un târg cu El, dacă pot să spun așa: Fă-mi ce vrei, dar să rămân sănătos. Și sunt sănătos. Și, coborându-și ciucurele în palmă, mi-a zis și vârsta: Am 60 de ani, dar merg toată ziua și sunt sănătos. Crucile făcute larg erau sincere și cutremurătoare. Simțeam pocăința pentru trecut, verticalitatea prezentului și viitorul plin de nădejdi dumnezeiești. Nu vă prezint toate detaliile conversației din lipsă de spațiu. Omul va rămâne în gândul meu, așa cum și spera atunci când l-am întrebat cum îi pot mulțumi pentru telefon și cuvinte: Părinte, dumneavoastră sunteți mai mereu în biserică. Dacă eu sunt un milimetru în inima dumneavostră, atunci sunt și eu în altar. Nu am nevoie de altceva. Cuvinte spuse în timp ce scotea bateria telefonului dintr-un buzunar lateral și asambla și cartela: E primul telefon care se va da cu această cartelă și îl dă un preot. Semn de la Dumnezeu! și, până să pun mâna pe obiectul de care ne-am făcut dependenți, mi-a mai zis un lucru, chiar titlul acestui editorial: prima regulă a sărăciei. O știți? O oală mare. O oală mare în care pui de toate și tragi de ea o săptămână. Am surâs, am uitat de gradele sub zero, am mulțumit pentru tot ce am, pentru întâlnirea cu eroul paginii. O oală mare. O lecție minunată în prag de sărbători, cu majoritatea caselor înghesuite de muuulte oale, crătiți, pachete și bucate. O oală mare din care trage o săptămână. Impresionant.
Crăciun fericit!

Viața parohiei (Nr. 166/2018)

img_4518Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Ședința lunară a Consiliului Parohial, desfășurată pe 2 decembrie, a ridicat câteva chestiuni administrative foarte importante. Dintre ele, pentru dumneavoastră, am selectat o parte care ni s-au părut de interes general.
Pentru că echipa de restauratori ai picturii murale s-au angajat să termine refacerea turlei până pe 20 decembrie, ar fi minunat ca Nașterea Domnului să ne găsească fără schele în biserică. Vom avea nevoie de cât mai mulți oameni în zilele acelea. Puteți să o considerați ca o invitație, desigur. Curățenia în curte și în biserică, o oglindă a oricărei familii, poate avea îmbunătățiri, dar, și aici, din păcate, avem insuficiente persoane care să se implice. Domnul consilier Adrian Ionescu, responsabilul cu această chestiune, a prezentat o situație din care a reieșit un tablou cu oarecare tușe gri. Probabil că mulți consideră biserica un loc unde vin doar duminica o oră și că există destui bani și oameni pentru a întreprinde toate treburile. Adevărul este altul și dacă cineva și-ar exprima dorința de a face ceva, ar fi primit cu brațele deschise.
Cu pictura murală aproape restaurată, principalele griji administrative ale anului 2019 sunt finalizarea refacerii superbului iconostas (de către echipa doamnei Asist. Dr. Sultana Ruxandra Polizu-Guță) și înfrumusețarea curții.
Știm că aproape toți ne plângem de lipsa timpului, de grijile familiale, de restanțe, de boli și de multe alte chestiuni. În măsura în care se va putea, nădăjduim că vă veți oferi pentru a susține activitățile noastre, așa cum am văzut în multe rânduri. Și, de fapt, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruiește, inclusiv pentru lipsurile sau superficialitatea întâlnite în drum.

img_4513img_453746636558_1135212409979273_1231213960934457344_n46513772_1135212233312624_5825040302754234368_n44259729_1112491932251321_2008723072961478656_n

DARURI DE MOȘ NICOLAE (Nr. 166/2018)

8Maria Camelia Buricea

Cele 20 de scrisori direcționate către noi la sfârșitul lunii noiembrie confirmă faptul că vizita lui Moș Nicolae este așteptată cu nerăbdare de cei mici.
11 copii din satul Poienarii Burchii, județul Prahova, și 9 copii din București i-au transmis îndrăgitului personaj dorințele lor, sperând să primească mult așteptatele cadouri.
Ne-a bucurat faptul că foarte repede v-ați alăturat eforturilor noastre de a aduce magia sărbătorilor de iarnă în casele acestor 20 de copii cuminți din familii nevoiașe.
Deja de sâmbătă (1 decembrie), am început să oferim darurile pregătite cu multă dragoste de dumneavoastră. Copiii au fost foarte încântați de surprizele puse la cale!
Mulțumim tuturor persoanelor care s-au implicat în proiectul Cutia cu scrisori pentru Moș Nicolae! Împreună am reușit să bucurăm sufletele unor copii frumoși și i-am ajutat să creadă că binele există în oameni, în gesturi mici făcute din toată inima.
„Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.“ (Paul Evdokimov)

dsc_1915dsc_193676dsc_1865dsc_1897

Gânduri punctuale (Nr. 165/2018)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Povestea un antrenor român de fotbal plecat în Mongolia că întârzierile sunt la ordinea zilei în țara lui Genghis-Han, că o jumătate de oră sau o oră peste timpul stabilit nu înseamnă nimic, nici măcar motiv să îți prezinți scuzele. Am zâmbit condescendent și mi-am fericit nașterea în spațiul carpato-danubiano-pontic. Mergând spre noi, perspectiva se schimbă. Invocăm abundent sfertul academic pentru orice nesincronizare cauzată de trafic, ceas deșteptător sau tensiunea ultimelor faze de la un meci de handbal, tenis ori cricket. Dar sintagma are o istorie care nu împărtășește nicidecum vreun iz de superficialitate sau proastă gestionare a clipelor. Pe vremuri, ucenicii lui Platon, din dorința de a nu pierde nimic din cursurile marelui filosof, veneau cu un sfert de ceas înainte de maestru. Nu după! Și cred că majoritatea putem face apel la memorie și să ne gândim că la o întâlnire importantă nu întârziem, ci mergem mai devreme, uneori mult mai devreme, pentru a nu rata momentul. Nu e un defect general la noi. Și nu e vorba aici nici doar de respectarea celuilalt în întâlnirile rânduite de viață. Punctualitatea descrie, alături de alte virtuți, intenția de a nu deranja pe semenii tăi.
Acum 100 de ani, românii s-au sincronizat perfect, unindu-și inimile și țara. Pentru noi, cei care am primit în dar, ca moștenire sfântă, pământul României Mari, ca unii care suntem scutiți de groaza primei linii de război, de tremurul bombelor sau de alte tulburări neconștientizate ale unei conflagrații planetare, modelul punctualității poate fi un prilej de recunoștință față de înaintași. Abandonarea sfertului academic în sensul modern și mioritic, dar, în mai mare măsură, seriozitatea manifestată în actele întreprinse. Coincidența cu gândurile și intențiile semenilor noștri, unirea într-un cuget, umărul pus alături de ei, filantropia, implicarea, civismul ca frați și surori ai punctualității, ca ramuri ale etosului creștin, pot reprezenta un fel de serbare a Centenarului. Ridicarea unei hârtii de pe jos, o cană de apă la un ghiveci uscat, o ușă netrântită sunt deghizări ale punctualității și grijii pentru locul și oamenii unde Dumnezeu ne poartă pașii. Evident, rândurile de mai sus au mare legătură cu viața comunității noastre, așa încât asemănarea cu fapte și personaje din zona Centrului Vechi nu este deloc pur întâmplătoare.

INVITAȚIE LA FAPTE BUNE (Nr. 165/2018)

26063396_305530979952778_8212959664980991195_o

Maria Camelia Buricea

Decembrie, o lună mult așteptată mai ales de cei mici, dar și de cei mari. Perioada în care cumpărăm cadouri speciale pentru cei dragi, împodobim bradul într-un mod inedit, planificăm vacanțe la munte, decidem ce vom pregăti pentru masa de Crăciun servită întotdeauna în familie…
Sunt exemple de activități pe care urmează să le facem cu mult entuziasm.
Pentru alții însă, luna decembrie nu aduce bucurie, ci mai degrabă tristețe, suferință.
Poate fi cazul copilului care se întreabă de ce nici anul acesta nu a primit un cadou de Moș Nicolae, al unui părinte nevoit să lucreze în străinătate pentru a asigura nevoile de bază ale familiei și care nici iarna aceasta nu a ajuns acasă, al unui om fără adăpost, care încremenit de frig încearcă cu nesaț să se hrănească din ceea ce altora a prisosit, sau al unui bătrân care nu mai este vizitat de nimeni…
Ne pasă de acești oameni? Facem ceva pentru a îi ajuta?
Măcar să încercăm… cu siguranță, vom găsi un mod prin care să îi sprijinim pe cei necăjiți.
Vă prezentăm câteva inițiative filantropice pe care Asociația Umanitară Tadeu alături de parohia noastră le va desfășura zilele următoare:
– 6 decembrie, Cutia dorințelor – acțiune prin care scrisorile unor copii cuminți din familii cu posibilități reduse vor ajunge la persoane nerăbdătoare să îl ajute pe Moș Nicolae să le îndeplinească dorințele. Persoană de contact: Buricea Camelia (0745 355 122);
– 16 decembrie, Globfest – mic târg caritabil cu globulețe realizate manual ce are ca scop oferirea unei mese îmbelșugate de Crăciun familiilor nevoiașe pe care le suținem în mod constant. Persoană de contact: Chetrone Iuliana (0728 439 116).
Ne dorim să vă implicați și să facem cât mai multe fapte bune împreună!

Pictura murală la un pas de final (Nr. 165/2018)

img_5226Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

       Etapa restaurării picturii murale se apropie de final. Echipa domnului Cătălin Palamariu a avansat data de 20 decembrie pentru încheierea refacerii turlei Pantocrator. Asta ar însemna că, printr-un efort comun, cu mulți oameni (voluntarii sunt mai mult decât bine-veniți), Nașterea Domnului ne va găsi cu schelele date jos. Ar fi cazul, deoarece în răstimpul celor mai bine de doi ani, am avut un consum fizic, psihic, mental enorm. O lucrare extrem de delicată, rară prin complexitate, un sincretism stilistic, într-un context greu, cu nenumărate provocări. Cele mai multe vor rămâne în memoria lui Dumnezeu și a celor direct-implicați.

        Lucrările la pictura murală nu vor fi terminate, totuși. Cum se poate observa, un metru deasupra solului, lipsește orice veșmânt pictural. El va fi așezat după ce o comisie specială de experți va oferi un model potrivit monumentului nostru istoric. De asemenea, există zone restaurate care nu întrunesc o unanimitate a beneficiarului, a dirigintelui de șantier, a restauratorului și a specialiștilor. Și la aceste probleme, va răspunde aceeași comisie mai-sus amintită.

           Dar de schele nu vom scăpa definitiv pentru mult timp. Doamna Sultana Ruxandra Polizu va începe lucrările în biserică destul de curând. Schela va fi doar la catapeteasmă și echipa dumneaei va restaura bijuteria ce desparte altarul de restul bisericii. Dacă Dumnezeu va dori, dacă vom avea fondurile necesare, dacă oamenii vor avea spor, iconostasul ar trebui să fie gata în vara anului 2019.

         Mulțumim tuturor care contribuie la demersurile noastre epuizante! Sunt opt ani de eforturi și drumul nu a ajuns la capăt. Dar, pe de altă parte, suntem fericiți și recunoscători Părintelui Ceresc pentru binefacerile primite, pentru ce am realizat și…poate și pentru eșecurile din care sperăm că am învățat lecțiile necesare.

img_5230img_5181