Revista Dimitrios (I), nr.38

Îngeri lângă noi

Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Părinții mei nu au avut o apetență pentru diminutive și dulcegării, unul dintre motivele pentru care nici eu nu știu sau nu pot să le folosesc prea frecvent. Însă mă fac să surâd creațiile părinților, bunicilor, iubiților, camarazilor, soților, fraților etc. în adresabilitatea către persoanele dragi lor. Una dintre cele mai uzitate, „îngeraș”, mi-a creat întotdeauna dileme. Persoana respectivă slujește desăvârșit? Are un alb al inimii neprihănit? Oamenii pot deveni îngeri? Copiii morți prematur se transformă în existențe angelice?

Să nu considerați întrebările de mai sus ironice. Ele oglindesc opinii ori credințe de nestrămutat pentru unii. De aceea, un număr dedicat Sfântului Arhanghel Mihail, una dintre cele mai cunoscute figuri celeste, ar putea răspunde ori ajuta la edificarea unor teme.

Îngerul cu sabie apare în istoria lumii de la început și până la sfârșit, de la izgonirea lui Lucifer din proximitatea lui Dumnezeu și până la schimbarea chipului Universului, în anticamera veșniciei. Îl vedem pe una dintre cele două uși diaconesti ori în agenda inimilor noastre, prin amici, rude ori cunoscuți ce apar în pomelnicele de la Sfânta Liturghie. Îl găsim ocrotitor de țări și orașe, dar și veghetor asupra unor momente sau perioade istorice. Și îl descoperim și aici, în Revista Dimitrios, într-un număr închinat Îngerului dreptății.

PROGRAMUL MASA SOCIALĂ

de Camelia Maria BURICEA
 
Prin Programul Masa Socială oferim, în fiecare zi de sâmbătă, hrană caldă și produse alimentare neperisabile persoanelor defavorizate.
Acest program a fost pus în practică prima oară în anul 2015 și a avut la bază ideea de a oferi posibilitatea enoriașilor noștri să împartă mâncarea pregătită pentru parastase oamenilor care au, cu adevărat, nevoie. În prezent, beneficiarii programului sunt în număr de 15, acțiunea fiind susținută și de donațiile în bani și/sau alimente făcute de membrii Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă“.
Vă îndrumăm să faceți cunoscut programul nostru persoanelor care nu reușesc să-și asigure minimum de hrană zilnică.
Acordarea serviciilor oferite în cadrul Programului Masa Socială se realizează în baza evaluării situaţiei socio-economice a beneficiarilor.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program şi vă aşteptăm să fiţi alături de noi în continuare!
Pentru alte informații suplimentare, puteți să vă adresați persoanei de la pangarul bisericii.
 
Articol apărut in Revista Dimitrios nr. 37 (136)

PUTEREA UNTDELEMNULUI SFINȚIT

Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele. Însemna apoi cu Sfânta Cruce aşternutul de trei ori şi se culca, punând o piatră drept căpătâi.

Adeseori în vis năvăleau diavolii asupra lui, îl tulburau şi nu-l lăsau să doarmă. Cuviosul lua atunci toiagul şi îi lovea cu putere duhovnicească, râzând de neputinţa lor, încât diavolii o păţiseră cu el. „Ce să facem cu acest încăpăţânat? se tânguiau ei. Uneori ne loveşte, alteori ne ocărăşte şi batjocoreşte tot neamul nostru!”

Într-o seară, când robul lui Dumnezeu se culcase puţin, a venit diavolul cu un târnăcop să-l lovească. Dar deodată, spăimântându-se, a ieşit afară cu mare zgomot şi a pierit ca fumul. Pe când fugea, scrâşnea din dinţi, zicând: „O, Marie, pretutindeni mă arzi, ocrotind pe acest tare de cap!”.
Auzind aceste cuvinte, Nifon a înţeles că Maica Domnului îl ocroteşte şi îl apără. De aceea, el în fiecare seară, înainte de culcare, lua untdelemn de la candelă şi se miruia pe frunte, la urechi și la toate simţurile. Când a văzut ce putere are untdelemnul sfinţit Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, dădea adesea şi la cunoscuţi să se ungă înainte de culcare. De aceea s-a înfricoşat diavolul şi s-a făcut nevăzut.

Din Viaţa şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004

EDITORIAL

MIROS DE MIR ȘI DE HRAM

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Cu doar câteva zile înaintea celei mai importante zi din calendarul anual al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poştă“ – Paraclis Universitar, am ales pentru Revista Dimitrios o temă tangenţială cu viaţa ocrotitorului nostru istoric, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cine a avut bucuria să se închine moaştelor sale la Tesalonic, a văzut minunea dumnezeiască întâmplându-se în faţa lor. Paginile următoare abordează subiectul untdelemnului miraculos care naşte vindecări, izbăviri, răspunsuri la dileme.
Marele martir Dimitrie este singurul sfânt din calendarul ortodox numit cu formula „Izvorâtorul de Mir”. Totuşi, nu vorbim aici de o exclusivitate a generării uleiului din lumea Împărăţiei lui Dumnezeu. Mireasma harului trupului Sfântului Gheorghe, a Sfintei Parascheva de la Iaşi, dar şi a majorităţii sfinţilor uimeşte închinătorii. Parfumul, de o esenţă necunoscută simţurilor noastre, aduce aminte de paradisul pierdut, dar reprezintă şi o motivaţie pentru a-l căuta pe cel promis de Domnul la sfârşitul nostru. Faptul că el apare la rămăşiţele pământeşti ale celor care au fost „casnici ai lui Dumnezeu”, iubitori de semeni şi de Hristos, pecetluieşte opinia unei comunităţi în privinţa declarării sfinţeniei cuiva. Izvorârea de mir nu este argument unic şi absolut al canonizării, totuşi. Se poate întâmpla ca relicvele sfinte ale unor eroi ai credinţei şi faptei bune să nu aducă şi untdelemnul paradisiac. Ar fi minunat să ne desprindem de ideea că sfinţenia cuiva depinde de semnele văzute ale moaştelor, fie că vorbim de izvorârea de mir, de sânge, fie de o serie de tămăduiri petrecute la contactul cu ele.
Nu vom putea ajunge la Tesalonic în zilele următoare, dar mirosul paradisiac al prezenţei impunătorului mucenic în lăcaşul din strada Franceză depinde nu de mir, ci de noi. Cât de departe ajunge mirosul mirului?

Articol apărut în REVISTA DIMITRIOS nr. 37 (136)

PRIVEGHERE ȘI URCUȘ

Daniel JORA

Privegherea este un exercițiu de adunare în sine sau de așezare lăuntrică. Numai un suflet interiorizat Îl poate vedea pe Dumnezeu în felul cum sunt așezate lucrurile în viața lui. Oricum, într-o continuă exteriorizare, nu se poate întâmpla nimic important. Doar agitație și pierdere a sensului. Un om așezat este, totodată, și un om echilibrat. Privegherea de la miezul nopții ne ajută să ne adunăm gândurile și să ne întâlnim cu Dumnezeu.

Într-un loc din Sfânta Scriptură, se spune: „opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Cu alte cuvinte, opriți-vă din agitația în care vă aflați, interiorizați-vă și vedeți-Mă așa cum sunt!

În „Patericul athonit”, capitolul al IV-lea, se spune că: „viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere”. Se înțelege, oare, că cei care nu rezistă ore întregi la rugăciune, în biserică, în miez de noapte nu au viață duhovnicească? Nicidecum! Mântuitorul ne oferă și un alt sens al Privegherii când îndeamnă: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41). Doi termeni strâns legați unul de altul: „privegherea” și „căderea”. Lipsește privegherea, înțeleasă ca trezvie sau atenție la felul cum mișcă patimile în interiorul nostru, apare și căderea. Dacă există interiorizare, există, totodată, și timp pentru a evita sau pentru a lupta din timp cu reacțiile neplăcute de orice fel.

Un alt sens pe care îl oferă Sfântul Serafim de Sarov, în dialog cu M.A. Motovilov, versetului acesta, ar fi următorul: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt”. Prin rugăciune, așa cum spune Părintele Stăniloae, „crești în puterea spirituală, ca într-o tinerețe mereu sporită”.

Articol apărut în Revista DIMITRIOS nr. 36 (135)

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR 36

PRIVEGHEREA, IZVOR DE SPERANȚĂ

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Adresându-se maicilor din mănăstirea sa, Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

Părinte Antim, de ai ști cât ne este de greu să împlinim sfatul tău! Rugăciunea e un act dificil, întrucât suntem căzuți în păcatele cotidiene, într-un mod de viață îmbibat de confort și superficialitate, de formalism și deznădejde. Ne e greu să ne rugăm și nici nu știm dacă o facem vreodată cu adevărat. Poate pentru că nici postul nu ne este aspru, ci doar un alibi pentru împlinirea exterioară a unor precepte biblice sau sfaturi patericale. Magazinele se întrec în generozitatea ofertei de produse fără carne, lapte, ouă, iar noi, în lectura atentă a etichetelor. Poate din cauză că eticheta a ajuns să fie prima noastră grijă.

Totuși, să nu ne pierdem speranța că vom fi mai buni, că vom deveni slugi credincioase. De aceea, ne întâlnim o dată pe lună și stăm la Priveghere de noapte. Acum, urmează vineri, 13 octombrie, de la ora 22, noapte de rugăciune închinată Sfintei Parascheva. Luna viitoare, pe 10 noiembrie, Sfântului Mina, iar pe 30 noiembrie, ne vom ruga pentru bunăstarea neamului românesc. Sperăm să fim împreună, să ne ajutăm unii pe alții în duh.

Dedicăm numărul de față Privegherii, căutând izvoarele ei, urmărind modele din istoria creștinismului, tinzând spre o mai mare concentrare a puterilor noastre sufletești, nu doar în vreme de noapte, ci, poate mai ales, în vreme de zi.

CREȘTINISMUL ÎN LUME

Restaurarea Complexului arhitectural bisericesc Ma’loula (Siria), devastat în urmă cu patru ani de către militanții islamici, continuă într-un ritm accelerat, lucrul la una dintre biserici fiind aproape de finalizare. „Cel mai dificil de restaurat a fost peștera Sfintei Tecla, ca și Biserica „Sfântul Ilie”, specialiștii întâmpinând greutăți la păstrarea intactă a artefactelor istorice. Oricum, o parte dintre monumentele arhitectonice au trebuit reconstruite de la zero, fiind complet distruse”, a declarat inginerul Elias Hilal.

(orthochristian.com)

 

MUZICA BIZANTINĂ VINDECĂ DEPRIMAREA

Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune: „Muzica bizantină este foarte folositoare pentru suflet. Nu trebuie să existe niciun creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt”. Mai ales pentru vindecarea deprimării, muzica bizantină este un mijloc foarte eficient. Muzica bizantină vindecă deprimarea. „Într-o vreme, povestește Bătrânul, regele Saul fusese cuprins de un demon, iar David mergea și-i cânta, după care demonul pleca. Mergea cu psaltirea și-i cânta. Unde sunt cei care aleargă peste tot să afle vindecare pentru deprimarea lor? Când vom învăța muzica bizantină și vom vedea întunericul venind, vom cânta o Slavă și întunericul care vine să ne cuprindă, ca un fel de melancolie sufletească, se va preface în cântare pentru Dumnezeu. Eu cred aceasta, și încă cu toată tăria. Vă spun că un muzician care iubește muzica și este evlavios, poate preface o greutate a sa într-o lucrare muzicală sau o lucrare gata alcătuită s-o cânte, s-o redea. Astfel, în loc să plângă și să fie împovărat, îi aduce o doxologie lui Dumnezeu”. Omul sănătos trăiește în armonie. Iar armonia este virtutea. Starețul spunea: „Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, marturieathonita.ro

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR. 35

logoAUZUL INIMII

de Pr. Paroh Mihai Gojgar

Discuţiile contradictorii pe tema tipului de muzică pe care o poate asculta un creştin sunt foarte vechi. Am susţinut şi seri catehetice pe această temă, cu riscul de a leza rapperi, rockeri, depeche-işti, manelişti sau psalţi. Nu s-a întâmplat, totuşi, să fie cineva jignit, dimpotrivă, serile de vineri sunt pline de savoare. Evident, nu o să putem lămuri dilemele sau întrebările din aria sunetelor care ne bucură, dar vă oferim în paginile care urmează câteva mărturii-ghid, sfaturi şi informaţii, cel puţin interesante. Din punctul meu de vedere, muzica pe care o ascultăm spune destule despre noi, despre starea noastră, despre ce avem nevoie într-un anumit moment. Gândindu-mă la faptul că schimb postul de radio în mașină atunci când aud ceva nepotrivit mie sau refuz să ascult comentariile DJ-ilor şi zgomotele, înţeleg că muzica exprimă sensibilitatea noastră, capacitatea de a descoperi acorduri armonioase şi a le găsi echivalenţa în natură. Cred că asta este: muzica relevă o poveste despre noi, despre cum am găsit sau vrem să găsim lumea. Nu, nu ascult doar Radio Trinitas; pentru că îmi plac în anumite momente Gheorghe Zamfir şi naiul, Beethoven şi liniile sale profunde, o melodie din anii ’90 şi amintirea primului televizor color poposit în casă ori a altor fotografii din memoria personală. Evident, sunetele oferă o energie, însoţesc un duh, iar aici trebuie să fim atenţi, critici şi preocupaţi. Excesele aşa-zis muzicale nu pot conduce către ceva bun. Înainte de a condamna pe fanul respectivului gen, mi se pare mai important desluşirea răspunsului la întrebarea: „De ce acel stil? De ce acel cântăreţ?”. Muzica reprezintă un mesaj către noi, dar, paradoxal, şi de la noi către ceilalţi. Dacă audiez ceva, îţi spun ce am nevoie. Ai urechea potrivită să mă asculţi?

 

 

Colegi cu fiii și nepoții noștri

banner nr.33

logoPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Educaţia este o prioritate naţională. Cine a spus asta? Mai degrabă, cine nu a spus asta? E greu să identifici vreo grupare sau mişcare politică unde să nu se declare emfatic necesitatea sprijinirii educaţiei. Totuşi, aşa se şi întâmplă?

Probabil că diferenţele majore de viziune dintre pregătire şcolară şi educaţie, dintre informare şi formare mi-au provocat întrebarea de mai sus. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „nu există limită în posibilităţile omului educat“. Dar dacă nu sunt limite, care să fie direcţia? Citește în continuare „Colegi cu fiii și nepoții noștri”