PRIVEGHERE ȘI URCUȘ

Daniel JORA

Privegherea este un exercițiu de adunare în sine sau de așezare lăuntrică. Numai un suflet interiorizat Îl poate vedea pe Dumnezeu în felul cum sunt așezate lucrurile în viața lui. Oricum, într-o continuă exteriorizare, nu se poate întâmpla nimic important. Doar agitație și pierdere a sensului. Un om așezat este, totodată, și un om echilibrat. Privegherea de la miezul nopții ne ajută să ne adunăm gândurile și să ne întâlnim cu Dumnezeu.

Într-un loc din Sfânta Scriptură, se spune: „opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Cu alte cuvinte, opriți-vă din agitația în care vă aflați, interiorizați-vă și vedeți-Mă așa cum sunt!

În „Patericul athonit”, capitolul al IV-lea, se spune că: „viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere”. Se înțelege, oare, că cei care nu rezistă ore întregi la rugăciune, în biserică, în miez de noapte nu au viață duhovnicească? Nicidecum! Mântuitorul ne oferă și un alt sens al Privegherii când îndeamnă: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41). Doi termeni strâns legați unul de altul: „privegherea” și „căderea”. Lipsește privegherea, înțeleasă ca trezvie sau atenție la felul cum mișcă patimile în interiorul nostru, apare și căderea. Dacă există interiorizare, există, totodată, și timp pentru a evita sau pentru a lupta din timp cu reacțiile neplăcute de orice fel.

Un alt sens pe care îl oferă Sfântul Serafim de Sarov, în dialog cu M.A. Motovilov, versetului acesta, ar fi următorul: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt”. Prin rugăciune, așa cum spune Părintele Stăniloae, „crești în puterea spirituală, ca într-o tinerețe mereu sporită”.

Articol apărut în Revista DIMITRIOS nr. 36 (135)

Anunțuri

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR 36

PRIVEGHEREA, IZVOR DE SPERANȚĂ

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Adresându-se maicilor din mănăstirea sa, Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

Părinte Antim, de ai ști cât ne este de greu să împlinim sfatul tău! Rugăciunea e un act dificil, întrucât suntem căzuți în păcatele cotidiene, într-un mod de viață îmbibat de confort și superficialitate, de formalism și deznădejde. Ne e greu să ne rugăm și nici nu știm dacă o facem vreodată cu adevărat. Poate pentru că nici postul nu ne este aspru, ci doar un alibi pentru împlinirea exterioară a unor precepte biblice sau sfaturi patericale. Magazinele se întrec în generozitatea ofertei de produse fără carne, lapte, ouă, iar noi, în lectura atentă a etichetelor. Poate din cauză că eticheta a ajuns să fie prima noastră grijă.

Totuși, să nu ne pierdem speranța că vom fi mai buni, că vom deveni slugi credincioase. De aceea, ne întâlnim o dată pe lună și stăm la Priveghere de noapte. Acum, urmează vineri, 13 octombrie, de la ora 22, noapte de rugăciune închinată Sfintei Parascheva. Luna viitoare, pe 10 noiembrie, Sfântului Mina, iar pe 30 noiembrie, ne vom ruga pentru bunăstarea neamului românesc. Sperăm să fim împreună, să ne ajutăm unii pe alții în duh.

Dedicăm numărul de față Privegherii, căutând izvoarele ei, urmărind modele din istoria creștinismului, tinzând spre o mai mare concentrare a puterilor noastre sufletești, nu doar în vreme de noapte, ci, poate mai ales, în vreme de zi.

CREȘTINISMUL ÎN LUME

Restaurarea Complexului arhitectural bisericesc Ma’loula (Siria), devastat în urmă cu patru ani de către militanții islamici, continuă într-un ritm accelerat, lucrul la una dintre biserici fiind aproape de finalizare. „Cel mai dificil de restaurat a fost peștera Sfintei Tecla, ca și Biserica „Sfântul Ilie”, specialiștii întâmpinând greutăți la păstrarea intactă a artefactelor istorice. Oricum, o parte dintre monumentele arhitectonice au trebuit reconstruite de la zero, fiind complet distruse”, a declarat inginerul Elias Hilal.

(orthochristian.com)

 

MUZICA BIZANTINĂ VINDECĂ DEPRIMAREA

Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune: „Muzica bizantină este foarte folositoare pentru suflet. Nu trebuie să existe niciun creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt”. Mai ales pentru vindecarea deprimării, muzica bizantină este un mijloc foarte eficient. Muzica bizantină vindecă deprimarea. „Într-o vreme, povestește Bătrânul, regele Saul fusese cuprins de un demon, iar David mergea și-i cânta, după care demonul pleca. Mergea cu psaltirea și-i cânta. Unde sunt cei care aleargă peste tot să afle vindecare pentru deprimarea lor? Când vom învăța muzica bizantină și vom vedea întunericul venind, vom cânta o Slavă și întunericul care vine să ne cuprindă, ca un fel de melancolie sufletească, se va preface în cântare pentru Dumnezeu. Eu cred aceasta, și încă cu toată tăria. Vă spun că un muzician care iubește muzica și este evlavios, poate preface o greutate a sa într-o lucrare muzicală sau o lucrare gata alcătuită s-o cânte, s-o redea. Astfel, în loc să plângă și să fie împovărat, îi aduce o doxologie lui Dumnezeu”. Omul sănătos trăiește în armonie. Iar armonia este virtutea. Starețul spunea: „Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, marturieathonita.ro

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR. 35

logoAUZUL INIMII

de Pr. Paroh Mihai Gojgar

Discuţiile contradictorii pe tema tipului de muzică pe care o poate asculta un creştin sunt foarte vechi. Am susţinut şi seri catehetice pe această temă, cu riscul de a leza rapperi, rockeri, depeche-işti, manelişti sau psalţi. Nu s-a întâmplat, totuşi, să fie cineva jignit, dimpotrivă, serile de vineri sunt pline de savoare. Evident, nu o să putem lămuri dilemele sau întrebările din aria sunetelor care ne bucură, dar vă oferim în paginile care urmează câteva mărturii-ghid, sfaturi şi informaţii, cel puţin interesante. Din punctul meu de vedere, muzica pe care o ascultăm spune destule despre noi, despre starea noastră, despre ce avem nevoie într-un anumit moment. Gândindu-mă la faptul că schimb postul de radio în mașină atunci când aud ceva nepotrivit mie sau refuz să ascult comentariile DJ-ilor şi zgomotele, înţeleg că muzica exprimă sensibilitatea noastră, capacitatea de a descoperi acorduri armonioase şi a le găsi echivalenţa în natură. Cred că asta este: muzica relevă o poveste despre noi, despre cum am găsit sau vrem să găsim lumea. Nu, nu ascult doar Radio Trinitas; pentru că îmi plac în anumite momente Gheorghe Zamfir şi naiul, Beethoven şi liniile sale profunde, o melodie din anii ’90 şi amintirea primului televizor color poposit în casă ori a altor fotografii din memoria personală. Evident, sunetele oferă o energie, însoţesc un duh, iar aici trebuie să fim atenţi, critici şi preocupaţi. Excesele aşa-zis muzicale nu pot conduce către ceva bun. Înainte de a condamna pe fanul respectivului gen, mi se pare mai important desluşirea răspunsului la întrebarea: „De ce acel stil? De ce acel cântăreţ?”. Muzica reprezintă un mesaj către noi, dar, paradoxal, şi de la noi către ceilalţi. Dacă audiez ceva, îţi spun ce am nevoie. Ai urechea potrivită să mă asculţi?

 

 

Colegi cu fiii și nepoții noștri

banner nr.33

logoPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Educaţia este o prioritate naţională. Cine a spus asta? Mai degrabă, cine nu a spus asta? E greu să identifici vreo grupare sau mişcare politică unde să nu se declare emfatic necesitatea sprijinirii educaţiei. Totuşi, aşa se şi întâmplă?

Probabil că diferenţele majore de viziune dintre pregătire şcolară şi educaţie, dintre informare şi formare mi-au provocat întrebarea de mai sus. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „nu există limită în posibilităţile omului educat“. Dar dacă nu sunt limite, care să fie direcţia? Citește în continuare „Colegi cu fiii și nepoții noștri”

Viața prin ochi de copil

banner nr.33

Nicolae Interviu realizat de Ionelia Olteanu

În lumea copiilor, totul este așa cum a fost lăsat de Dumnezeu. Orice lucru mic, pentru ei, are o însemnătate diferită, iar frumusețea iese la iveală din simplitate. După ce am intervievat un copil inteligent, am rememorat cu dor și plăcere toată copilăria minunată pe care am trăit-o. Trebuie să recunosc, eram puțin temătoare cu privire la acest interviu, dar orice urmă de îndoială a dispărut în momentul în care am văzut cât de dornic este acest copil să vorbească și să își demonstreze inteligența. Citește în continuare „Viața prin ochi de copil”

Creștinismul în lume, nr. 33

banner nr.33DENIS-HART---STIRI-CRESTINEAcuzațiile de inducere în eroare a publicului aduse panourilor grupului pro-viață Both Lives Matter  (Amândouă Viețile Contează – n.n.) din Irlanda de Nord au fost respinse de Autoritatea Standardelor de Publicitate din Marea Britanie. Cifra afișată pe panouri, de 100.000 de vieți salvate de legile anti-avort (încă în vigoare în această parte a Regatului Unit), a fost considerată, după consultarea statisticilor, ca fiind corectă. Membrii grupului au declarat: „Indiferent de opinia pe care o aveți asupra avortului, există 100.000 de motive să luați o pauză și să vă puneți câteva întrebări despre direcția în care se îndreaptă cultura noastră”. (christian.org.uk) Citește în continuare „Creștinismul în lume, nr. 33”

INVESTIȚI PENTRU VIITOR!

Adrian Ștefan IONESCU

Ne aflăm la jumătatea lunii august, iar începutul anului școlar se apropie cu pași repezi, fiind un moment de bucurie pentru copii, dar şi pentru părinţi, bunici sau toţi cei care au prilejul să îşi amintească de anii de şcoală. Deși dreptul la educaţie este legiferat în Constituţia ţării, totuşi, nu toţi dintre noi, chiar dotaţi intelectual fiind, îşi pot permite să studieze. Cu toţii ne dorim să avem o ţară cu oameni mai buni, mai educaţi, care să ştie să respecte valorile umane sau materiale. Ne dorim, dar ce facem pentru aceasta? Cerem, dar ce dăm în schimb? Citește în continuare „INVESTIȚI PENTRU VIITOR!”

PRIETENIA ESTE IUBIREA SUFLETULUI SĂNĂTOS FAȚĂ DE UN ALT SUFLET SĂNĂTOS

Sfântul Nectarie de Eghina

Prietenia este sfântă, curată, nevinovată, fidelă, neschimbătoare, sinceră, temerară, adevărată, veşnică. Prietenia este o virtute, pentru că îşi are sălaşul în ethos şi în buna educaţie a sufletului sănătos; căci nu se uneşte decât cu virtutea şi este iubitoare de virtute, îmbrăţişând-o şi rămânând cu ea în veci. Prietenia, ca virtute, se lasă atrasă de ceea ce-i este asemenea şi îşi află odih­na în virtuţile care se înrudesc. Prietenia este legătura dintre suflete asemănătoare. Este o pătimi­re a sufletului drept-cugetător, care se leagă printr-o iubire puternică de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinţă, într-o singură realitate, sufletele care prin firea lor au tendinţa să fie despărţite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Aristotel a spus: Citește în continuare „PRIETENIA ESTE IUBIREA SUFLETULUI SĂNĂTOS FAȚĂ DE UN ALT SUFLET SĂNĂTOS”