Biserica voluntarilor. Biserica Sfântul Dumitru-Poştă din Bucureşti

biserica-3-1200x675_cAm aflat de pe Facebook despre un eveniment caritabil, desfăşurat pe 19 şi 20 august, la biserica Sfântul Dumitru-Poştă din Bucureşti, pe strada Franceză, chiar în spatele Muzeului Naţional de Istorie. M-a atras faptul că mai mulţi voluntari au făcut tot felul de lucruri pe care le expun spre vânzare, iar din banii obţinuti vor fi cumpărate haine, încălţăminte şi rechizite, acestea urmând să ajungă la copiii din familiile nevoiaşe. Că tot vine noul an de învăţământ. Să aibă şi ei şansa de-a merge la şcoală.

Propria experienţă

Eu însumi am întâlnit de-a lungul anilor, la margine de Capitală, nu mai zic de restul ţării, situaţii în care părinţii făceau cerere scrisă la şcoală în care arătau că nu-şi vor mai trimite odraslele să înveţe pe timpul iernii. Din cauză că nu au bani să le cumpere celor mici haine şi încălţăminte pentru sezonul rece.

Micul târg 

M-am dus aşadar la adresa de care vă spuneam. Ca să aflu o poveste cu adevărat specială. Nu numai despre umanitate. Ci şi despre solidaritate. Aşa e viaţa de jurnalist, îţi oferă multe surprize. Una foarte placută, de data asta. Cum intru în curtea bisericii, destul de îngustă, pe la ora 11 dimineaşa, aşa sunt eu, ajung mai devreme, deşi evenimentul era programat să înceapă la 12, văd înşirate de-a lungul aleii principale mai multe măsuţe. Cu tot felul de lucruri. Borcane colorate. Goale, dar colorate pe dinafară în tricolorul naţional sau cu păsări şi flori. Şi scoici pictate. Alte borcane, pline de data asta, cu dulceţuri. Fel şi fel de jucărioare făcute în cele mai neaşteptate moduri. Prăjituri puse într-un frigider ca o vitrină, să vezi ce e înauntru. Pofticioşii nu au cum să reziste. Prea arată bine mica expoziţie culinară. Apoi două recipiente mari, cu limonadă, de portocale şi mentă.

Ultimele pregătiri

biserica-8

Mulţi oameni de diverse vârste în jurul acestor măsuţe. Sunt cei care au făcut toate aceste lucruri. Nu veniseră încă vizitatorii. Unul dintre ei, probabil cel care s-a ocupat de promovarea evenimentului pe Facebook,  îmi spune cu precizie că 100 de persoane au anunţat sigur că vin în acest loc, iar 500 s-au arătat interesaţi, deci e posibil să participle şi ei. Gazdele sunt încă puse pe treabă, să aranjeze, să fie totul pus la punct. Şi în mijlocul lor, preotul. Cel de la această biserică. Fac deci cunoştinţă cu părintele Mihai Gojgar. Om tânăr, înalt, cu vorba domoală şi zâmbetul larg. Aveam să aflu că el este iniţiatorul acţiunii de azi. Şi nu numai.

Misiunea

biserica-6Preotul îşi aminteşte cum a venit în acest loc în urmă cu opt ani. Slujise înainte la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie”, pentru bolnavii de cancer. Acolo, zice el, a învăţat multe despre viaţă şi în special despre priorităţile pe care ar trebui să le avem, altele decât zilnicele efemerităţi. Şi în special a învăţat despre ceea ce înseamnă să-l ajuţi pe aproapele tău când el are mai multă nevoie. Biserica de pe strada Franceză fusese mult timp închisă, din cauza şantierului care cuprinsese ani la rând Centrul Vechi, aşa că noul paroh avea misiunea de a-i redeschide larg porţile către comunitate. Şi asta a început să facă.

Comuniunea de idei

Ce am descoperit azi este rezultatul acestor ani de eforturi. Şi nu se vede acum decât o mică parte din povestea despre care vă aminteam mai devreme. Aş putea să-i definesc pe oamenii de aici doar ca enoriaşi, 80 de familii în total, dar ar fi prea puţin. Unii locuiesc destul de aproape de biserică. Alţii, în schimb, vin de la mare depărtare, din felurite cartiere ale Bucureştiului. Cineva e tocmai din Berceni, ca un exemplu. Dar pe masură ce stau de vorbă, şi cu preotul, şi cu cei care au pus umărul la acţiunea de azi, îmi dau seama că nu e vorba doar de clasica legătură între om şi biserică. Adică te rogi, la zile mari sau când ai timp, aprinzi o lumânare şi gata. Aici e ceva mai profund, este o comunitate. Nu în sensul de grup din acelaşi bloc sau de pe aceeaşi stradă. Este o comuniune de idei, de principii.

Serile culturale

Oamenii aceştia se întalnesc în fiecare vineri, în aşa-numitele seri culturale. Aici, la biserică. Se discută despre viaţa de zi cu zi, despre problemele fiecăruia. Se recită poezii. Şi nu doar atât. Au mers împreună la spectacole de teatru. Au mers în excursii. “Să veniţi duminica, la liturghie, să vedeţi comunitatea noastră”, m-a îndemnat un bărbat între două vârste.

Lumi diferite

Sunt şi acele zile cu totul speciale în viaţa bisericii, de peste an, la hramurile Sfântului Dumitru, Sfântului Haralambie, Sfântului Pantelimon, când oamenii, cu preotul lor în frunte, merg de jur-împrejurul bisericii. Nu o pot lua prin curte, e lipsă de spaţiu. Aşa că dau ocol pe străzile din vecinătatea lăcaşului. Unde sunt terasele chefliilor. Vezi atunci două lumi atât de diferite, una a megafoanelor încinse în ritm discografic, alta a psalmilor. Dar fiecare isi vede de treburile sale.

Mulți tineri

Cu toate că, şi aici e un lucru subliniat de preot, vârsta medie a celor care fac parte din această comunitate de spirit este de numai 40 de ani, sunt foarte mulţi tineri. Studenţibiserica sau proaspeţi absolvenţi. E şi motivul pentru care denumirea lăcaşului continuă cu următoarea formulă, Paraclis universitar. “Unitate în comunitate şi unire între om şi Dumnezeu”. Aud cuvintele spuse de preot, după ce l-am întrebat despre cum îşi vede menirea. Se referă şi la faptul că tu, ca faţă bisericească, trebuie să dai dovadă de dinamism, de o largă deschidere faţă de tineri, pentru că numai în felul acesta poţi să-i atragi.

Ce înseamnă implicare?

Ajungem exact la acest principiu, dinamismul. Cât mai multă implicare la care sunt chemaţi cei ce au deschis uşa acestei biserici. Să ajutam pe aproapele nostru care are cu adevărat nevoie să fie susţinut. Sunt deja o serie de activităţi caritabile care au prins rădăcini, în ultimii ani, în sensul că se poate vorbi deja de o ritmicitate. Astă-iarnă a fost împărţit câte un pahar cu lapte cald pentru cei flămânzi de pe stradă, măcar să se încălzească un pic. Aflu despre 100 de litri de lapte. Vara asta, pe caniculă, 500 de litri de limonadă. Câte un pahar pentru trecătorii epuizaţi de sete.

Masa caldă

Ne vom referi şi la ceva care se întâmplă în fiecare sâmbătă, când este oferită o masă caldă pentru 15 persoane, beneficiari fiind tot cei nevoiaşi. “Cea mai mare bucurie pentru mine e când văd că farfuriile se golesc, că oamenii aceia au mâncat cu poftă tot ce li s-a pus pe masă, că nimic din ce a fost oferit nu se aruncă”, spune preotul.

Fiecare după posibilităţi

Sunt lucruri care se fac din banii acestei mici dar energice comunităţi. Fiecare dă cât poate. Există un nucleu de bază, aproape 40 de voluntari. Ei aleargă peste tot. Trebuie să cumpere mâncarea, să rezolve felurite probleme care ţin de reuşita acţiunilor umanitare.

Două luni de muncă

Aşa a fost şi cu acţiunea la care am venit eu. Treaba s-a început încă din urmă cu două biserica-9luni. Vreo 20 de persoane s-au apucat să lucreze la felurite obiecte puse acum în vânzare. Preotul a pictat şi el borcane, scoici. Mai multe doamne au preparat, la ele acasă, dulceţurile. Altcineva a făcut prăjiturile. Mâini dibace au confecţionat jucăriile.

Cine sunt beneficiarii?

Mulţi copii au nevoie de ajutor. Se face referire la o listă cu 92 de familii din Teleorman, unde cei mici trebuie susţinuţi cu haine şi rechizite. Şi aici, în centrul Bucureştiului, sunt cinci copii cu probleme. Mai sunt şi în Giurgiu. Dar nu numai atât. Sunt ajutaţi, de mai mult timp, o serie de copii care se confruntă cu tot felul de boli grave.

O istorie ieşită din comun

O biserică despre care se poate spune că are un trecut ieşit din comun, aici, pe strada Franceză. Veţi avea şi surpriza unei istorii neaşteptate din partea acestui loc, sfânt de mai bine de 500 de ani. Aici a fost, până în secolul al XVIII-lea, un obicei unic, pentru că lăcaşul era cunoscut şi ca biserică de jurământ. Veneau aceia care se legau cu brâul Maicii Domnului şi jurau că vor face un anumit lucru, că vor respecta un legământ. Sau jurau că ceea ce spun ei este adevărat, dacă era vorba de vreo pricină, de o neînţelegere cu altcineva. Făceau toate acestea în faţa preotului din acele timpuri. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu acel brâu. A dispărut demult şi în fapt, şi din arhive. Alte vremuri, alte principii şi obiceiuri. Dar uite că şi oamenii de azi sunt capabili să scrie o filă a istoriei în această biserică. Prin faptele lor.

 Foto: Dan Gheorghe

(Material preluat de pe adresa: http://www.stiriutile.ro/biserica-sfantul-dumitru-posta-din-bucuresti. Postat pe 20 august 2017 de către Dan Gheorghe)

Anunțuri