Creștinismul în lume (Nr. 178/2019)

sumela monastery

(Mănăstirea Sümela, Turcia)

Mănăstirea Sümela, situată pe coasta abruptă a Karadagului, din Munții Pontici (provincia Trabzon, Turcia) a fost din nou deschisă vizitatorilor după trei ani de întrerupere, timp în care s-au efectuat lucrări de restaurare și de consolidare a stâncilor din jurul locașului. Mănăstirea a fost înființată în secolul al IV-lea, în timpul domniei împăratului Teodosie I (375-395). A fost părăsită în 1922 și redeschisă în 2010, fiind un simbol al grecilor din Pont. În viitorul apropiat, accesul în mănăstire se va face cu ajutorul unei telecabine, actualmente, vizitatorii având la dispoziție o parcare aflată la 950 de metri altitudine, la un kilometru distanță de așezământ. (basilica.ro)

Schitul Sfântul Mihail din Insula Spruce (Alaska) va fi înzestrat cu o nouă capelă din lemn. Schitul a fost înființat în 1983 de către obștea Mănăstirii Platina din California, mănăstire construită de către monahii Serafim (Rose) și Gherasim (Podmoșenski). Insula Spruce a fost aleasă să adăpostească acest schit pentru că aici s-a nevoit între 1808 și 1837, anul trecerii sale la Domnul, Sfântul Gherman de Alaska, cel care a adus Ortodoxia în America la sfâșitul secolului al XVIII-lea. (orthochristian.com)

În ultima vreme, în tot mai multe state americane, precum Mississippi sau Ohio, au fost adoptate noi legi anti-avort care protejează ființa umană încă din stadiul de fetus căruia a început să îi bată inima. Ultimele două state intrate pe această listă sunt Georgia și Alabama. În Georgia, legea a fost adoptată, dar urmează să aibă efecte abia din 2020, în timp ce în Alabama legea nu a trecut încă în actuala formă, avortul fiind interzis în orice situație, cu excepția cazurilor în care viața mamei este pusă în pericol. În ambele state, legile prevăd pedepse aspre pentru medicii care efectuează avorturi, dar nu și pentru femeile care trec printr-o asemenea operație. (washingtonpost.com)

Rubrică realizată de Bogdan Nicolaescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.