Reprezentativ

Bătrânețe avant la lettre?

IMG_8151Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar
Mi-a fost mereu incomod să spun femeilor în vârstă, de la țară, bre sau tanti. Știu că așa sunt obișnuite, dar, fiind crescut în cutiile de chibrituri din București, îmi e mai greu să preiau formulele de mai sus. Femeia din fața mea era cu adevărat o tanti. Peste 80 de ani, cu un batic tern cu imprimeuri florale, un capot la fel de tern și cu reluarea unor obscure modele geometrice pe care le puteți regăsi în vestimentația majorității femeilor care își vând munca din grădină la piață, lipsite de fuchsia, magenta sau coral, scufundate în platitudinea unui amestec indecis și impersonal de gri, bleu-marin sau maro. Dar nu de culori vorbim aici sau măcar nu de rezultantele radiațiilor electromagnetice.
Bun, tanti Ioana e mică-mică, nu cred că are 1,55 m, un pachet de oase acoperite de o piele cerată zbârcită, care pășește cu grijă pe covor și se așează în fotoliul de lângă mine. Nu este prima oară când o spovedesc și împărtășesc, așa că discuțiile despre casa de la țară, boli sau recolte pot fi abordate abrupt. Cel mai mult îmi plac însă zicerile populare, extrasele de înțelepciune care concentrează un mod de a fi, de a gândi, o perspectivă străină mie și celor din generația mea, poate chiar orășenilor, în general. Și de fiecare dată, mi se întâmplă să învăț ceva de la ea. Și nu doar de la ea.
Acum vorbeam despre bătrânețe. Mai exact, ascultam și puneam întrebări. Din fericire, doar ea putea să o picteze în culorile cenușii ale capotului și să îmi spună ce e cel mai greu la bătrânețe. …Că nu mai vii cu nimic în curte. Și singurătatea. Singurătatea e tare grea.
Mi se pare că a reușit în câteva cuvinte simple să sintetizeze nu doar întreaga filosofie a bătrâneții, ci și a lumii moderne. Frustrarea inutilității, a neputinței de a acumula, de a agonisi, precum și durerea nefirească a solitudinii forțate, nedorita tăcere a absenței unui scâncet, a invitației la masă a partenerului de viață, a unui glas de fiu care să te întrebe de sănătate. Femeia din fața mea a trecut prin toate fazele vieții și înțelege că se apropie de apus. Privindu-i ochii ce călătoresc spre interior, îmi vin în minte chipuri mai fragede, dar la fel de triste.
În primele două decenii ale mileniului al III-lea, foarte mulți tineri se plâng de faptul că nu știu încotro să o ia, nu își descoperă vocația și se simt inutili. Agoniseala e o goană cotidiană, dar acumularea a fost înlocuită de risipire. Ne tulburăm cu disperare în fiecare zi, pentru ca, peste un număr de ani, în timp ce pășim pe drumul judecății, să auzim în urma noastră, lângă trupul înconjurat de flori, lacrimi și lumânări că în zadar se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălășluim, unde sunt împărații și săracii (Slujba înmormântării).
Corelat, lipsa banilor nu înseamnă foame, ci incapacitatea de a bifa plăcerile actualității, imposibilitatea de a fi în pas cu moda, de a rula cu sute de cai-putere și de a tezauriza tehnologii care ne duc în ipostaza de a nu mai fi în stare să descoperim frumusețea anotimpurilor, ci de a ne hrăni frugal din link-urile prietenilor virtuali. Pentru că, da!, totul e virtual. Cu excepția singurătății. Vorbim cumva de o bătrânețe avant la lettre?

Foto: Andreea Dobrescu

Reprezentativ

Portretul unui artist se conturează în Biserică (Nr. 180/2019)

Ana Consuela334Seria interviurilor cu oameni speciali din cadrul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” continuă, iar de data aceasta sunt mai mult decât încântată să descopăr un suflet cald, sensibil, discret. Trebuie să recunosc faptul că nu știu foarte multe despre Ana Consuela, dar aceasta a fost o oportunitate foarte bună pentru a remedia acest lucru. Ceea ce deja reușisem să observ la Ana este faptul că face parte din grupul de artiști ai bisericii, pictura fiind una dintre pasiunile sale cele mai mari, dar și latura pe care o studiază la facultate. De acest lucru mi-am dat seama văzând un grup de copii strâns în jurul ei după fiecare Sfântă Liturghie, la atelierul de pictură.
Dacă mă înșel, te rog să îmi spui. Ești o prezență relativ nouă la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, nu? Care a fost prima zi în care ai călcat pragul bisericii?
Îmi aduc aminte cu drag faptul că venisem aici special pentru a cumpăra câteva produse din cadrul Târgului de vară ce se desfășura în anul 2017. Am aflat despre acest eveniment prin intermediul unui anunț de pe internet. Eram foarte entuziasmată pentru că exista un loc special, de unde aveam ocazia de a achiziționa produse cu specific tradițional românesc. Țin minte că intrasem în biserică pentru a mă închina în fața sfintelor icoane și pentru a analiza elementele decorative și picturile din interior, având în vedere faptul că studiez Arta Sacră la facultate. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut.
Care sunt motivele ce te-au determinat să rămâi la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”?
Mă oferisem să fiu voluntar pentru atelierul de pictură din cadrul primei ediții a evenimentului „Arte pentru carte” printr-un email trimis Asociației Umanitare Tadeu în noiembrie 2017. În cadrul acestui eveniment, am întâlnit-o pe Iuliana Chetrone care, mai apoi, mi-a propus să îi fiu alături la desfășurarea cursurilor de artă plastică ce aveau loc în biserică. Ulterior, puțin câte puțin, prin participarea la Sfintele Slujbe, prin ascultarea predicilor Părintelui Mihai Gojgar, prin implicare fizică, psihică și spirituală, am devenit apropiată de Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”.
Din ce am reușit să observ, am văzut că tu studiezi pictura, nu? Spun asta pentru că știu că te implici în atelierele de pictură care sunt organizate, dar și în multe alte activități. Care este activitatea care a reușit să îți rămână în suflet și în ce îți place să te implici cel mai mult?
Într-adevăr, în prezent sunt studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, specializarea Artă Sacră- pictură. Aici, există o dezvoltare continuă și intensă, plină de încercări de multe soiuri. A fi un artist vizual, consacrat nu este un privilegiu și nici nu consider că ar trebui să fie. Portretul unui artist care se apropie cel mai mult de autenticitate este acela care îi oferă lui Dumnezeu tot actul său creator. Începând de la prima etapă a trudei, aceasta fiind rugăciunea, până la desăvârșirea operei de artă care se încheie tot prin rugăciune, este necesară o atenție desăvârșită asupra părții lăuntrice.
Momentele plăcute care ajung să îmi rămână întipărite în suflet sunt atunci când în cadrul atelierelor de pictură îi învăț pe copii să își creeze, prin amestecul cromatic, culoarea preferată. Copiii sunt fascinați de lucrurile simple, când povestim despre culori, mereu ajungem să filosofăm pe diverse teme.
Pe lângă participarea la ateliere, îmi place foarte mult să mă implic în confecționarea diverselor obiecte ce au fost expuse la mai multe târguri caritabile. Am un atașament special față de estetica tradiționalismului românesc, iar prin orice obiect pe care îl creez, de la cusut caiețele până la mărțișoare, pânze pictate și ilustrații în acuarelă, încerc să redau cât mai fidel identitatea românească.
Din timpul petrecut la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, ce ai reușit să observi la credincioșii care îi calcă pragul?
Din ce am reușit să observ până acum este varietatea oamenilor. Sunt diferențe mai mari sau mai mici între credincioși, avem o diversitate bogată de vârstă, de concepte, de trăiri. Un lucru firesc, având în vedere că suntem oameni liberi cu experiențe de viață diferite.
Există ceva ce ai schimba sau ai dori să fie altfel?
Nu cred că există ceva ce aș schimba. Consider că sunt câteva caracteristici ce trebuiesc îmbunătățite precum autodisciplina, unitatea și comunicarea dintre noi. Cred că trebuie să lucrăm cu dedicație la câteva elemente-cheie, pentru ca apoi celelalte lucruri să vină de la sine.

Rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Foto: Laura Dobre

Reprezentativ

Concursul „Tu ce știi despre tradiții?” (Nr. 180/2019)

IMG_8404

Duminică, 23 iunie 2019, la Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă”, a avut loc ediția a II-a a concursului „Tu ce știi despre tradiții?”. Au participat în jur de 20 de persoane și nici de data aceasta nu au lipsit premiile.

Premiul I a fost acordat doamnei Mihaela SAVU, câștigătoarea de anul trecut a concursului pentru cel mai frumos costum, organizat tot în cadrul Parohiei „Sfântul Dumitru”; premiul al II-lea a fost înmânat domnului Adrian IONESCU, premiul al III-lea, tânărului Andrei-Ciprian JORA, iar restul participanților au primit premii simbolice.

IMG_8262

Foto: Andreea Dobrescu

Reprezentativ

Despre zbor (Nr. 179/2019)

sfantul-iuda-ruda-domnului-sarbatorit-inPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Am văzut de mult un film, o comedie, despre o pasăre rară, pe care cei care o prinseseră o țineau într-o colivie, o colivie frumoasă, de aur, dar, totuși, colivie, un loc închis pentru superbul exemplar ce deschidea nu doar ușile tuturor congreselor ornitologice sau care tratau fauna europeană din respectiva zonă geografică, ci era un bilet de intrare în orice asociație, comitet, societate, pentru că, da!, era spectaculoasă și toată lumea se mulțumea să o admire, în afară de cei care purtau cușca, pentru că ei nu aveau timp de admirat, ci de administrat colocviile de tot felul, întrunirile cu scop filantropic sau acțiunile publicitare care aveau în centru zburătoarea, care de fapt nu zbura, pentru că nu avea cum, ce ar fi fost dacă se izbăvea de grilajul de fier, pardon!, de aur, și ar fi descris în aer cercuri imprevizibile și, mai ales, ce ar fi fost dacă nu s-ar fi întors, da!, cred că asta era teama cea mai mare a îngrijitorilor ei, teama că nu se va întoarce, că va zbura așa cum își dorește și unde dorește, iar atunci nu vor mai fi acțiuni caritabile, publicitare, congrese ornitologice, dineuri, procente, șampanie, comitete, sacouri și celelalte care tindeau să fie mai colorate chiar decât penajul încarceratei, dar, de fapt, ea era doar o pasăre, ceilalți trebuie să fie mai importanți, așa că libertatea unui animal, chiar și atât de frumos, trebuie să treacă în plan secund, mai important fiind râsul celor care țin cu eleganță fermă metalul prețios care seamănă atât de mult cu imaginea unui suflet întrupat prins într-un vârtej de acțiuni și care, fără să își dea seama, ajunge în spatele unor gratii de sârmă ghimpată placată cu metale prețioase, într-o spectaculoasă sufragerie utilată cu tot ce trebuie, privit cu admirație invidioasă de nenumărați alții care s-ar vrea prinși după zăbrele măcar de argint, hrănit în cantitățile potrivite cu cea mai bună mâncare după sfatul specialiștilor, dar atât de ne-liber, atât de ne-fericit, atât de ne-putincios, atât de ne-zburător, că, până la urmă, despre asta este totul, despre zbor, indiferent dacă vorbești de o pasăre sau un suflet omenesc, adică ce ar fi ele fără mișcarea lor naturală către înălțimile naturii și ale lui Dumnezeu?

Reprezentativ

Icoane și baldachine noi

2O chestiune presantă o reprezintă acum și înnoirea pieselor de mobilier. Minunatele icoane pe care nu le-ați mai văzut în ultima vreme așteaptă să revină la loc de cinste în frumosul nostru lăcaș. În acest sens, am decis să realizăm iconostase noi, din lemn masiv, pentru cinci icoane (Axionița – icoana Maicii Domnului, Sfântul Iuda, Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară în brațe, Sfânta Parascheva de la Iași și Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș), precum și trei baldachine care să adăpostească raclele cu sfintele moaște (pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru Sfinții Haralambie și Pantelimon, respectiv pentru Sfinții Nicanor și Antipa).
Vă invităm să participați la această achiziție. Nu vom pune costurile aici, dar dacă cineva ar dori să le afle, poate contacta preotul paroh sau pe unul dintre consilierii parohiali. Câțiva dintre dumneavoastră au donat deja câte o sumă și suntem foarte recunoscători.

Foto: Atelierul Sihăstria Putnei

[email protected]

facebook.com/revistadimitrios

BCR, Agenția Libertății – RO95 RNCB 0069 1109 8613 0001

Reprezentativ

Oamenii frumoși se strâng în sânul Bisericii (Nr. 179/2019)

Valentina Petrea(Valentina Petrea, 48 ani, București, Economist)

Dacă ar există un dicționar ilustrativ al limbii române, la cuvântul hărnicie ar fi, cu siguranță, poza doamnei Valentina Petrea. Spun acest lucru cu toată sinceritatea, iar cine o cunoaște pe doamna Valentina o să îmi dea, fără doar și poate, dreptate. La fel ca pe ceilalți oameni minunați, am cunoscut-o la biserică, am interacționat aici și am încercat să aflu de la dumneaei cum reușește să fie mereu așa energică. Se pare că pasiunea pentru tot ceea ce face este secretul. Dacă pui o ,,linguriță” de iubire în ,,aluatul” numit viață, atunci rezultatul este unul mai mult decât delicios. O să țin minte asta. Pentru că mi-am dorit foarte mult să aflu și care este relația pe care o are cu Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări.
De ce veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? De ce ați ales să rămâneți aici și să nu mergeți în altă parte?
Motivul pentru care vin la această biserică este că am prins mult drag de ea. Aici, mă simt eu mai aproape de Dumnezeu, pot să mă rog, iar sufletul meu își găsește odihna de care are nevoie după o săptămână plină de provocări. Aici, mă regăsesc pe mine și aici simt că-i pot răspunde lui Dumnezeu la întrebarea: ,,Omule, unde ești?” Aici, am aflat ce înseamnă să fii o bucurie reală și să fii de folos oamenilor. Ceea ce este și mai interesant este faptul că la această biserică, am început să mă cunosc mai bine și să înțeleg cât de importantă este hrana duhovnicească. Și am mai aflat ceva, un lucru absolut esențial: un duhovnic minunat, mult folositor sufletului meu.
Când ați început să veniți la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Din fericire, pentru mine, am descoperit această biserică acum patru ani și de atunci, vin cu multă bucurie, entuziasm și nădejde. Cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii și întâmpinarea Părintelui Mihai Gojgar au fost hotărâtoare pentru mine. Cam atât de simplu a fost să îmi dau seama că vreau să fac parte din familia bisericii.
Ce activități vă plac aici și în ce vă implicați?
Este o întrebare dificilă, pentru că nu aș putea să fac o departajare între ele. Îmi plac foarte mult absolut toate activitățile, pentru că fiecare pune în valoare ceva diferit: mesele calde pentru oamenii nevoiași, târgurile organizate pentru strângerea de fonduri. Îmi place să mă implic în toate, așa cum pot să îmi aduc aportul. Sunt pasionată de gătit, dar și de arta săpunului. Realizez săpunuri din plante aromatice pe care le pun la dispoziție la târgurile caritabile.
Ce ați observat la credincioșii care trec pragul Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Am observant o implicare permanentă în diverse activități din partea celor care vin aici. Fiecare oferă din timpul său cu bucurie, pace și fără plată. De asemenea, tinerii interacționează plăcut, sunt preocupați de frumusețea și valorile morale, de dragostea adevărată, cea întru Hristos Domnul.
Ce ați schimba sau ați dori să fie altfel?
Mi-ar plăcea foarte mult să fie aduși copiii la biserică de la o vârstă foarte mică. Deși acum ei nu cunosc înțelesurile profunde ale adevărurilor de credință, se vor obișnui cu Învierea, pacea, bucuria. Biserica îi va învăța să aibă rațiuni curate și corecte mai târziu pentru că, până la urmă, în mâna copiilor stă viitorul.

rubrică realizată de Ionelia OLTEANU

Foto: Laura DOBRE

Reprezentativ

Corida cotidiană (Nr. 178/2019)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Arena plină ochi. Murmurul asigură un spectacol în sine. Vreme fierbinte. Evantaie pregătite să împrăștie căldura, flori în mâna spectatorilor, ca la o înmormântare veritabilă. Nisip însetat. De fapt, toată lumea e însetată. De apă și de sânge. Eroii apar în urale. Taurul și ucigașii săi. Fiecare toreador are o codiță și o poftă neînțeleasă de privitori de a ieși din arenă pe Poarta Prințului. Și nu oricum, ci purtat pe brațe ca un viteaz, ca un salvator, ca un exemplu de curaj. Ce dacă au fost interzise de Biserică? Coridele aduc faimă și, la final, luptătorii închină crima unor scopuri înalte, chiar divine.
Picadorii rănesc taurul, trei banderillos îi înfig țepușe cu cârlige în trup. Animalul sângerează. Din ce în ce mai mult. Firescul doririi de a opri spectacolul se înfruntă cu nefirescul real al poftei de sânge din tribune. Toreadorul primește spada. Gesturi largi, reacții care mai de care mai agile, reflexe ce dezvăluie un antrenament îndelungat. Nu oricine poate face asta…Deși mulți ar dori-o…Gloria arenei, chiar dacă e trecătoare, amăgește și atrage irezistibil. Fascinația din ochii privitorului, statutul de vedetă, aventurile și succesul care decurg din spectacolul morbid merită orice risc. E o foame teribilă. Iar un proverb spaniol, legat de coridă, spune: Foamea împunge mai rău decât taurii. Dar fiecare dintre noi are foamea lui. De bani, de glorie, de dragoste, de pâine. Pentru orice înfometat, riscul e invariabil mai mic decât iluzia reușitei.
Sfidarea morții a primit nenumărate critici în Spania, Portugalia și America Latină. Interzisă pe alocuri, ea va dăinui, cu siguranță, în chip metaforic în lumea oamenilor. Întotdeauna se găsește un taur cu proporțiile potrivite de înjunghiere și spectacol, care să aducă laude, flori, urale și statut de vedetă. Pe stradă sau din fața dispozitivelor care informează și deformează concomitent, așteptăm o nouă coridă, iar timpul dintre reprezentații scade mereu. Matadorii se schimbă și ei, dar asta trece în plan secund. Uitați de lume, se hrănesc cu aplauzele primite când au tăiat urechea vreunui taur, cu florile care au acoperit crima, cu ieșirea triumfală din arenă.
Lupta omului cu taurul, tauromahia, nisipul sângeriu, spectacolul Morții fac afișul etern căutat de noi. Cred că măsura umanității noastre ar putea fi corelată cu sângele. Nu cu litrii care ne curg prin artere, ci în două alte moduri. În primul rând, invers proporțional cu nevoia de sânge, de cruzime față de cei din jur; depărtarea de orice manifestări odioase, sadice, lipsite de empatie față de semenii care suferă. Și, în al doilea rând, direct proporțional cu dorința de a bea Sângele Celui ce ne cheamă spre El, pentru a ne uni întreolaltă, pentru a ajunge o turmă condusă de un Păstor, pentru a ne simți frați și a trăi ca frații.

Reprezentativ

Creștinismul în lume (Nr. 178/2019)

sumela monastery

(Mănăstirea Sümela, Turcia)

Mănăstirea Sümela, situată pe coasta abruptă a Karadagului, din Munții Pontici (provincia Trabzon, Turcia) a fost din nou deschisă vizitatorilor după trei ani de întrerupere, timp în care s-au efectuat lucrări de restaurare și de consolidare a stâncilor din jurul locașului. Mănăstirea a fost înființată în secolul al IV-lea, în timpul domniei împăratului Teodosie I (375-395). A fost părăsită în 1922 și redeschisă în 2010, fiind un simbol al grecilor din Pont. În viitorul apropiat, accesul în mănăstire se va face cu ajutorul unei telecabine, actualmente, vizitatorii având la dispoziție o parcare aflată la 950 de metri altitudine, la un kilometru distanță de așezământ. (basilica.ro)

Schitul Sfântul Mihail din Insula Spruce (Alaska) va fi înzestrat cu o nouă capelă din lemn. Schitul a fost înființat în 1983 de către obștea Mănăstirii Platina din California, mănăstire construită de către monahii Serafim (Rose) și Gherasim (Podmoșenski). Insula Spruce a fost aleasă să adăpostească acest schit pentru că aici s-a nevoit între 1808 și 1837, anul trecerii sale la Domnul, Sfântul Gherman de Alaska, cel care a adus Ortodoxia în America la sfâșitul secolului al XVIII-lea. (orthochristian.com)

În ultima vreme, în tot mai multe state americane, precum Mississippi sau Ohio, au fost adoptate noi legi anti-avort care protejează ființa umană încă din stadiul de fetus căruia a început să îi bată inima. Ultimele două state intrate pe această listă sunt Georgia și Alabama. În Georgia, legea a fost adoptată, dar urmează să aibă efecte abia din 2020, în timp ce în Alabama legea nu a trecut încă în actuala formă, avortul fiind interzis în orice situație, cu excepția cazurilor în care viața mamei este pusă în pericol. În ambele state, legile prevăd pedepse aspre pentru medicii care efectuează avorturi, dar nu și pentru femeile care trec printr-o asemenea operație. (washingtonpost.com)

Rubrică realizată de Bogdan Nicolaescu

Reprezentativ

Biserica, a doua familie, casa sufletului (Nr. 178/2019)

Costina Negrut(Costina Negruț, 36 ani, Călărași, Operator rețele comunicații)

Costina Negruț este unul dintre oamenii Bisericii ,,Sfântul Dumitru-Poștă” cu care am reușit să interacționez frumos, într-un cadru în care urma să fim alinare pentru oamenii singuri, în momente în care am dăruit căldură acolo unde lipsea. Am împărțit cu ea priviri de mulțumire, am primit lacrimi de fericire și am mers spre casă zâmbind. Am crezut împreună în minuni și așa am reușit să ne apropiem. Este un om cald, blând și săritor, care se implică de fiecare dată acolo unde poate și care demonstrează că își iubește aproapele ca pe sine. Mi-am dorit să aflu mai multe despre dorința ei de a face bine și despre sentimentele pe care le încearcă în calitate de membru al familiei Bisericii.
De ce vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”? Ce te-a determinat să rămâi aici și să nu mergi în altă parte?
La Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”, vin pentru că aici simt chemarea sufletului, aici reușesc să mă rog într-un mod profund și să fiu una cu rugăciunea. Fiecare dintre noi are un loc în care se simte bine, acasă, sufletul își găsește odihna și nu mai trebuie să caute, să cerceteze, pentru că a găsit deja locul lui. La această biserică, sufletul meu găsește tot ceea ce are nevoie: odihnă, bucurie, mulțumire și cred că asta este cel mai important.
Ceea ce mă determină să rămân aici este bucuria pe care o simt și dragul pe care îl am pentru această comunitate. Familiaritatea și unitatea dintre oameni, grija și dorința lor de a pune suflet în bucuriile și tristețile fiecăruia sunt lucrurile pe care nu le găsești oriunde. Mă simt ca într-o familie, cu bune și cu mai puțin bune. Încercăm împreună să creștem în faptele cele frumoase, iar ca dovadă a acestui lucru este numărul mare al activităților desfășurate de biserică. Aici sunt mulți oameni care dăruiesc timp și pun suflet și care, datorită Părintelui Mihai regăsesc încrederea, bucuria și dorința de a dărui, de a fi mai buni. Când rezultatele sunt pozitive și roadele bune, atunci simt că eu sunt cea care a primit, de fapt.
Când ai început să vii la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Am ajuns la această biserică în urmă cu șapte ani. Încă de atunci, veneam doar în vacanțele pe care le petreceam în România, fiind plecată în Italia. În schimb, de nouă luni de când m-am întors definitiv în țară, vin constant la biserică.
Ce activități îți plac aici și în ce te implici?
Îmi plac foarte mult activitățile desfășurate în preajma sărbătorilor, mersul cu colindul pe la casele enoriașilor și bucuria care se citește pe chipul tuturor atunci când le anunți Nașterea cea minunată. De asemenea, îmi plac hramurile bisericii, dar și activitățile sociale: masa socială din fiecare sâmbătă în care familiile nevoiașe, cu posibilități reduse primesc bucuria unor bucate pregătite cu drag. Gustările pregătite pentru sfârșitul fiecărei Sfintei Liturghii și ceaiul băut împreună cu enoriașii ne fac să fim mai uniți, mai apropiați. Totodată, îmi plac foarte mult activitățile Asociației Tadeu, târgurile de tot felul prin care reușim să dăruim bucurie oamenilor în nevoie sau să aducem zâmbete copiilor la început de an școlar.
În ce mă implic? Am o mare bucurie în suflet pentru că sunt voluntar al Asociației Umanitare Tadeu și încerc să ajut cum pot în activitățile desfășurate. Aș vrea să mă pot implica mai mult, asta pentru că niciodată nu dăruim îndeajuns sufletului, iar implicarea este o întărire a credinței că putem fi mai buni. Alături de oamenii dragi de aici, am convingerea că binele pe care îl facem împreună va conta.
Ce ai schimba sau ai dori să fie altfel la Biserica ,,Sfântul Dumitru-Poștă”?
Nu cred că există ceva ce aș schimba, pentru că schimbarea trebuie să vină cumva de la fiecare dintre noi. Aș vrea, poate, să existe mai multe activități la care să poată participa copiii enoriașilor. Avem mulți copii în biserică, m-aș bucura ca ei să aibă posibilitatea de a se dezvolta chiar și aici. Cred că le-ar face bine să interacționeze unii cu alții liber, într-un mediu bun pentru ei, astfel încât ca peste câțiva ani când vor veni singuri la biserică să simtă că aici au crescut și s-au dezvoltat frumos și armonios.
Aș vrea ca noi toți să creștem împreună, să rămânem o comunitate unită, să facem lucruri frumoase pentru cei care au nevoie și să pășim în fiecare duminică la Sfânta Liturghie cu sufletul deschis și speranța în mântuire.

rubrică realizată de Ionelia OLTEANU