Pui de nuc, pui de om (Nr.177/2019)

nucPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Acum doi ani, am făcut o reamenajare a curții bisericii alături de câțiva enoriași (Dumnezeu să le dea sănătate!). Atunci, am hotărât să mutăm un pui de nuc din spatele bisericii mai în față, unde să nu fie jenat de schele și să se bucure de lumină, să nu îl tăiem, ci să încercăm să îl salvăm. Zis și făcut. L-am pus aproape de clopotniță. Mic, fără frunze, ba, chiar, l-am pus și strâmb din lipsa noastră de pricepere. Au trecut luni de zile și nu avea nicio frunză. La fel de slab, gol și parcă lipsit de viață. Și nici perspective nu avea.
L-am urmărit și îl urmăresc cu atenție. Da, este exact în aceeași poziție. Doar că, acum, deși la fel de strâmb, cocoșat în ciuda vârstei fragede, are ceva frunze. Nu știu dacă va ajunge la maturitate, deși recunosc că mi-ar plăcea să am o băncuță sub el peste ani și, uitându-mă la trunchiul lui, să îmi aduc aminte istoria sa. Pentru că povestea lui îmi pare asemănătoare cu a omului, în general.
Mutat de colo-colo în viață ori transplantat fără voia sa. Dezrădăcinat și replantat după o nouă optică. Schimbat pentru că vreo schelă trebuie să stea acolo sau o construcție sau o altă persoană sau un alt pom. Fără frunze și desconsiderat. Strâmb și dezaprobat. Slăbit și considerat inutil. Speriat și aproape de final. În ce măsură povestea puiului de nuc se aseamănă cu a puiului de om?
Ascultând relatările dumneavoastră din scaunul spovedaniei sau din celelalte conversații, îmi dau seama de îngemănarea celor două situații. Îmi este tare drag acel nuc și mi-ar părea rău să nu crească. Dar adevărul crud este că așa se întâmplă cu oricare dintre noi. Nu știu dacă va înfrunzi sau va rodi, dacă voi avea sau nu băncuță acolo sau dacă voi sparge o nucă din podoaba lui și voi împărtăși cu cineva experiența arborelui. Mi se pare că mai importantă este lecția încrederii, a faptului că cineva crede că vei trăi, că vei înfrunzi, că vei rodi, că se poate. Un astfel de optimism ne duce la evitarea judecăților și grelelor concluzii privitoare la semenii noștri și, concomitent, la o rază de soare și o mână de apă la rădăcina lor. Cine știe? Poate sub coroana lor vom primi, cândva, o nucă sau un țol de umbră.

(Foto: Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.