Șarpele rușinii (Nr. 169/2019)

IMG_0162Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Săptămâna trecută, am discutat cu doi consilieri ai parohiei noastre, separat, în privința completării unor chestionare de personalitate. Evident, păstrându-se confidențialitatea față de toți, singurul care ar fi știut scorurile fiind eu. Propunerea a venit în contextul în care am constatat unele neputințe în comunicare, cu aspecte care țin atât de penitent, cât și de duhovnic. Ar putea ajuta un astfel de instrument din ramura Psihologiei? Ar transmite cu eficiență un mesaj? Pot fi utilizate achizițiile Psihologiei în Biserică?
Răspunsurile celor doi m-au ajutat, dar m-au făcut să îmi pun și întrebări. Primul mi-a spus că ar fi încântat să descopere laturi despre propria-i personalitate, să afle cât mai multe despre sine și despre modul în care se raportează la o eventuală medie. Că nu îl deranjează să i se spună unde are probleme, ba chiar l-ar sprijini în modificarea unor comportamente, ori, măcar!, conștientizarea lor.
Probabil că opinia celui de-al doilea m-a contrariat și a născut editorialul de față: Puteți să dați, părinte, dar știți că nu vor fi sinceri… O frază grea și menită să răscolească multe gânduri. Așa să fie? Oamenii sunt nesinceri, chiar cu preotul? Teamă, rușine, pudoare, neîncredere, necredință? Ce anume reprezintă frâna în calea dezvăluirii propriului suflet? Iar dacă este așa, spovedania nefiind totală, cât de mult va fi afectată terapia acelui suflet, dacă preotul confident nu știe, nu i se spun sau nu descoperă ce se ascunde în spatele măștii (măștilor) celui din fața sa? Gândiți-vă la comparația cu medicina, una clasică pentru înțelegerea sensurilor mărturisirii păcatelor. Ce ar însemna să minți sau să te ascunzi de medic? Un tratament greșit, o agravare a bolii și, poate, chiar moartea. De ce am crede că lucrurile stau diferit în privința pocăinței păcatelor?
„Dacă vei mărturisi toate păcatele tale, dar vei ascunde, de ruşine, numai unul singur, află că nu numai păcatele pe care le-ai mărturisit rămân neiertate, dar îţi mai adaugi ţie, pe deasupra, şi un alt mare păcat, al pângăririi celor sfinte, pentru această tăinuire, după cum spune, în Cartea cea pentru mărturisire, Patriarhul Hrisant al Ierusalimului. Vezi şi în Mântuirea păcătoşilor, unde se arată că o femeie, deşi şi-a mărturisit toate celelalte păcate la un cucernic duhovnic, nu şi-a mărturisit un mare păcat al ei, iar un frate slujitor al duhovnicului a văzut cum ieşea din gura ei cîte un şarpe pentru fiecare păcat mărturisit. Iar la urmă de tot, a văzut un şarpe mare cum şi-a scos de trei ori capul afară din gura femeii, apoi iarăşi l-a tras înăuntru şi nu l-a mai scos. Pentru aceasta, toţi ceilalţi şerpi care ieşiseră mai înainte s-au întors iarăşi şi au intrat în gura ei. După moartea sa, acea nenorocită s-a arătat şezând pe un înfricoşat balaur şi i-a spus duhovnicului ei şi fratelui că a fost pedepsită fiindcă nu şi-a mărturisit acel păcat. De aceea, şi un oarecare dascăl te sfătuieşte cu înţelepciune că, dacă vrei să biruieşti pe diavolul care îţi aduce ruşinea, spune, mai înainte de toate celelalte, acel păcat de care te ruşinezi mai mult.”
(Sfântul Nicodim Aghioritul)

(Foto: Laura Dobre)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.