Privind spre 2019 (Nr. 167/2019)

logo rez wixPr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

Lăsăm în urmă 2018, Centenarul, împlinirile, deziluziile, lecțiile primite și privim spre anul bicentenarului bisericii noastre, 200 de ani de când episcopul Buzăului, Constandie Filitti, a început zidirea actualului edificiu. Vă mărturisesc că mă gândesc la acest an de aproape o decadă, că îl aștept și, în același timp, mă tem să nu reușesc, împreună cu întreaga comunitate, să fiu la înălțimea unui astfel de moment. O șansă rarisimă să îți unești drumul vieții cu un lăcaș – monument istoric de categoria A din miezul istoric al Capitalei. Sperăm ca anul care stă să înceapă să ne găsească pregătiți pentru clipele sfinte ale praznicului.
Până atunci, ne așteaptă foarte multă treabă. Pentru a împlini visul de a face din splendida Biserică „Sfântul Dumitru” prințesa Centrului Vechi, se cere multă muncă, eforturi, timp, jertfă materială, gând înalt. După mine, argumentul că suntem aici, că ne îmbisericim în același loc, că ne adăpostesc zidurile proaspăt consolidate, că sfintele moaște ne vindecă și ne ajută, uneori fără să ne dăm seama sau să știm să fim recunoscători, e suficient de puternic pentru a ne pune în mișcare. Cu ajutorul Părintelui Ceresc, ca un organism viu, parohia noastră trebuie să încheie opera de restaurare a catapetesmei, a picturii murale, să înfrumusețeze curtea și să exprime eleganța și buna-cuviință în toate. Apartenența la o biserică, viața în interiorul unei familii duhovnicești reprezintă un stâlp de nădejde, de putere și de Viață în contextul secularizat în care trăim. Lucrul în comun pentru același demers, depășind preocupările personale, se traduce prin comuniune și unitate. Mi se spune că ar trebui să cer oamenilor din jur mai mult, direct, fără metafore, ocolișuri și delicatețe. Tind să rămân la ideea că omul trebuie să se schimbe din interior, că trebuie să își arate intențiile și dorința de a ajuta în mod liber, încercând să își limpezească ochii minții și să observe unde ar putea să intervină, să ia o sarcină de pe umerii cuiva. Așa că mulțumesc celor care au înțeles să facă așa, dar și celor care le vor imita exemplul.
Cea mai tragică postură a omului este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian spune aşa: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. Ne purtăm slăbiciunile unii altora şi aşa mergem spre mântuire. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul (Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa).
La mulți și binecuvântați ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.