Pictura murală la un pas de final (Nr. 165/2018)

img_5226Pr. Paroh Dr. Mihai Gojgar

       Etapa restaurării picturii murale se apropie de final. Echipa domnului Cătălin Palamariu a avansat data de 20 decembrie pentru încheierea refacerii turlei Pantocrator. Asta ar însemna că, printr-un efort comun, cu mulți oameni (voluntarii sunt mai mult decât bine-veniți), Nașterea Domnului ne va găsi cu schelele date jos. Ar fi cazul, deoarece în răstimpul celor mai bine de doi ani, am avut un consum fizic, psihic, mental enorm. O lucrare extrem de delicată, rară prin complexitate, un sincretism stilistic, într-un context greu, cu nenumărate provocări. Cele mai multe vor rămâne în memoria lui Dumnezeu și a celor direct-implicați.

        Lucrările la pictura murală nu vor fi terminate, totuși. Cum se poate observa, un metru deasupra solului, lipsește orice veșmânt pictural. El va fi așezat după ce o comisie specială de experți va oferi un model potrivit monumentului nostru istoric. De asemenea, există zone restaurate care nu întrunesc o unanimitate a beneficiarului, a dirigintelui de șantier, a restauratorului și a specialiștilor. Și la aceste probleme, va răspunde aceeași comisie mai-sus amintită.

           Dar de schele nu vom scăpa definitiv pentru mult timp. Doamna Sultana Ruxandra Polizu va începe lucrările în biserică destul de curând. Schela va fi doar la catapeteasmă și echipa dumneaei va restaura bijuteria ce desparte altarul de restul bisericii. Dacă Dumnezeu va dori, dacă vom avea fondurile necesare, dacă oamenii vor avea spor, iconostasul ar trebui să fie gata în vara anului 2019.

         Mulțumim tuturor care contribuie la demersurile noastre epuizante! Sunt opt ani de eforturi și drumul nu a ajuns la capăt. Dar, pe de altă parte, suntem fericiți și recunoscători Părintelui Ceresc pentru binefacerile primite, pentru ce am realizat și…poate și pentru eșecurile din care sperăm că am învățat lecțiile necesare.

img_5230img_5181

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.