Nouă ani de la o nouă etapă (Nr.150/2018)

IMG_1262Pr.Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Pe 12 mai, aniversăm nouă ani de când Biserica „Sfântul Dumitru-Poștă“ a fost ridicată la rang de Paraclis Universitar. În aceeași zi, lăcașul a mai primit două hramuri, în fapt, o recunoaștere a prezenței și binecuvântării primite de la doi sfinți ale căror sfinte moaște se află în biserica noastră: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie (10 februarie) și Sfântul Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (27 iulie). Decizia a fost luată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pentru noi este o zi mare și, implicit, un prilej de sărbătoare și de mulțumire adusă Domnului. De aceea, în seara de 11 mai, de la 21.30, am programat o noapte de Priveghere în cinstea Sfântului Mucenic Ioan Valahul, prăznuit pe 12 mai. Un sfânt tânăr, a cărui viață o puteți citi, pe scurt, mai departe, în revistă. Așa cum tânără este și comunitatea noastră, deși ne aflăm într-un lăcaș multisecular. Iar prin tinerețe, înțelegeți nu doar media de vârstă, ci, mai important, prospețimea gândurilor și optimismul ce ne însuflețește pentru viitor. Nenumărate proiecte sociale, pregătirea bicentenarului de anul viitor al actualei biserici, înfrumusețarea lăcașului și a curții, precum și finalizarea marilor proiecte de restaurare a monumentului ne fac să vibrăm și să fim într-o permanentă tensiune misionară. Dar, dacă reușim să facem ceva, și cred că reușim, tot ce putem spune este: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca XVII, 10). Am spus-o în mai multe rânduri: lucrarea e grea, dar cine îți poate da o bucurie mai mare decât aceea că ai slujit Împăratului Ceresc? De aceea, vă invităm mereu alături de noi, să ne bucurăm în slujirea Lui și a semenilor noștri.La mulți ani sufletelor proaspete din Biserica „Sfântul Dumitru”! „Oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri. În schimb, li s-au împuținat bucuriile“ (Feodor Dostoievski).

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.