Anastasie, Anastasia (Nr. 148/2018)

sfanastasiaromana - doxologia2Aurelia Bălan Mihailovici

Cele două forme lexicale se impun ca prenume numai în onomastica creștină. Termenul grecesc anastásis, -eos, cu sensul de „înviere”, era un termen obișnuit și avea în epoca precreștină sensul atenuat de „ridicare”, „sculare”, după cum o arată și elementele alcătuitoare ale cuvântului ana – „sus” + stasio – „a sta”. Forma se impune ca nume de persoană prin creștinii care, la botez, primeau aceste nume, în forma greacă Anastásios și Anastásia  sau în forma latină  Anastasius, cu specificul noii semnificații, date de Învierea lui Hristos. Aceste prenume sunt atestate în primele secole și au fost frecvente în Imperiul Bizantin, datorită multor sfinți ce au purtat acest nume și sunt prezenți în Sinaxar: a) Sfânta Muceniță Anastasia, martiră, născută în provincia daco-romană din sudul Dunării, în cetatea Sirmium (azi Mitrovița, în apropiere de Belgrad), o cetate în care au pierit mulți slujitori ai Bisericii, printre care femei, tineri și copii. Sfânta Anastasia și-a dat viața pentru Hristos pe 25 decembrie 304, fiind condamnată printr-un ordin al lui Probus, guvernatorul provinciilor Panonia Inferior, Moesia Superior, Dacia Ripensis. De reținut că întru cinstirea Sfintei Mucenițe Anastasia, sora împăratului Constantin cel Mare, s-a zidit o biserică la Roma în 458, unde au fost aduse sfintele moaște, care apoi au fost așezate în biserica cu hramul „Sfânta Anastasia” din Constantinopol. Pomenirea Sfântei Anastasia se face în Biserica orientală la 22 decembrie; b) Sfânta Cuvioasă Anastasia Romana, supranume ce reflectă originea din cetatea Romei. Este devotată vieții în singurătatea monahală, având grijă de creștinii ce sufereau pentru credința lor. Este pârâtă guvernatorului care  punea în aplicare planul lui Decius și Valerian, de stârpire a creștinilor. După nenumărate suplicii, ca acelea de sfârtecare a membrelor și a limbii i s-a tăiat capul pe 29 octombrie, zi de pomenire a sfintei în Biserica orientală; c) Sfântul Mucenic Anastasie, martir, propovăduitor al lui Hristos, care neîncetat adăuga cuvântului fapte deosebite cu care îi aducea pe mulți la Hristos. Este prins, i se taie capul și este aruncat în râu. O creștină reușește să-l scoată, îl unge cu mir și îl înfășoară în pânze și îl depune într-o casă de rugăciune. Acolo, moaștele sfântului fac multe tămăduiri, aducând pe calea credinței pe mulți rătăciți. Pomenirea lui se face la 25 octombrie; d)  Sfântul Anastasie Persul, fiul unui mag, inițiat în toate secretele acestei îndeletniciri antice, chiar de către tatăl său. După cucerirea Ierusalimului de către persani în 612, se aduce în Persia lemnul Crucii lui Iisus, fapt care a creat o vie impresie în rândul armatei, datorită miracolelor ce se produceau. Tânărul Magundat, care slujea în armată, a fost impresionat de ceea ce vedea și a dorit să afle ce este cu această credință a creștinilor, iar în cele din urmă s-a convertit. A părăsit locul natal și s-a dus pelerin la Ierusalim, unde a ales viața monahală și s-a botezat primind numele de monah Anastasie. A slujit ca monah la Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, ocupată de perși. Încearcă să propovăduiască Evanghelia în rândul conaționalilor săi, străbătând cetățile Palestinei și ale Iudeii. Este prins în Cezareea și decapitat. Pomenirea lui se face în Biserica orientală la 22 ianuarie.Cele două forme lexicale se impun ca prenume numai în onomastica creștină. Termenul grecesc anastásis, -eos, cu sensul de „înviere”, era un termen obișnuit și avea în epoca precreștină sensul atenuat de „ridicare”, „sculare”, după cum o arată și elementele alcătuitoare ale cuvântului ana – „sus” + stasio – „a sta”. Forma se impune ca nume de persoană prin creștinii care, la botez, primeau aceste nume, în forma greacă Anastásios și Anastásia  sau în forma latină  Anastasius, cu specificul noii semnificații, date de Învierea lui Hristos. Aceste prenume sunt atestate în primele secole și au fost frecvente în Imperiul Bizantin, datorită multor sfinți ce au purtat acest nume și sunt prezenți în Sinaxar: a) Sfânta Muceniță Anastasia, martiră, născută în provincia daco-romană din sudul Dunării, în cetatea Sirmium (azi Mitrovița, în apropiere de Belgrad), o cetate în care au pierit mulți slujitori ai Bisericii, printre care femei, tineri și copii. Sfânta Anastasia și-a dat viața pentru Hristos pe 25 decembrie 304, fiind condamnată printr-un ordin al lui Probus, guvernatorul provinciilor Panonia Inferior, Moesia Superior, Dacia Ripensis. De reținut că întru cinstirea Sfintei Mucenițe Anastasia, sora împăratului Constantin cel Mare, s-a zidit o biserică la Roma în 458, unde au fost aduse sfintele moaște, care apoi au fost așezate în biserica cu hramul „Sfânta Anastasia” din Constantinopol. Pomenirea Sfântei Anastasia se face în Biserica orientală la 22 decembrie; b) Sfânta Cuvioasă Anastasia Romana, supranume ce reflectă originea din cetatea Romei. Este devotată vieții în singurătatea monahală, având grijă de creștinii ce sufereau pentru credința lor. Este pârâtă guvernatorului care  punea în aplicare planul lui Decius și Valerian, de stârpire a creștinilor. După nenumărate suplicii, ca acelea de sfârtecare a membrelor și a limbii i s-a tăiat capul pe 29 octombrie, zi de pomenire a sfintei în Biserica orientală; c) Sfântul Mucenic Anastasie, martir, propovăduitor al lui Hristos, care neîncetat adăuga cuvântului fapte deosebite cu care îi aducea pe mulți la Hristos. Este prins, i se taie capul și este aruncat în râu. O creștină reușește să-l scoată, îl unge cu mir și îl înfășoară în pânze și îl depune într-o casă de rugăciune. Acolo, moaștele sfântului fac multe tămăduiri, aducând pe calea credinței pe mulți rătăciți. Pomenirea lui se face la 25 octombrie; d)  Sfântul Anastasie Persul, fiul unui mag, inițiat în toate secretele acestei îndeletniciri antice, chiar de către tatăl său. După cucerirea Ierusalimului de către persani în 612, se aduce în Persia lemnul Crucii lui Iisus, fapt care a creat o vie impresie în rândul armatei, datorită miracolelor ce se produceau. Tânărul Magundat, care slujea în armată, a fost impresionat de ceea ce vedea și a dorit să afle ce este cu această credință a creștinilor, iar în cele din urmă s-a convertit. A părăsit locul natal și s-a dus pelerin la Ierusalim, unde a ales viața monahală și s-a botezat primind numele de monah Anastasie. A slujit ca monah la Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, ocupată de perși. Încearcă să propovăduiască Evanghelia în rândul conaționalilor săi, străbătând cetățile Palestinei și ale Iudeii. Este prins în Cezareea și decapitat. Pomenirea lui se face în Biserica orientală la 22 ianuarie.Prenumele Anastasie și Anastasia sunt răspândite pe zona întinsă a tradiției onomastice creștine românești, vechimea lor este probată și în acest caz de mulțimea variantelor: Anastasie, Anăstasia, Nastasia, Năstăsoaia, Nastanca, Nasta, Naste, Nastasăia, Tasăia, Tăsia, Siia, Tasiia, Tastia, Stia, Nastasica,, Sica, Nastasița, Sița, Sica, Sică, Siica, Nastsina, Năstuța; Anastase, Năstase, Stasii, Stase, Tasie, Tase, Năstac, Anastasachi, Anastasia, Tassian, Anastasiu, Năstanasie, Stanasie. Sursa: Aurelia Bălan Mihailovici, Dicționar onomastic creștin, Repere etimologice și martirologice, Minerva, București, 2003, pp. 32-33.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s