Recital Colinde – 17 Decembrie 2017

Astăzi a avut loc recitalul de colinde susținut de Corul Mixt Dimitrios, al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”. Recitalul a fost urmat de GLOBFEST – festivalul globulețelor de iarnă – un târg caritabil cu globulețe realizate manual. Foto: Laura Dobre  

Lucrare de migală

Continuă restaurarea picturii murale în biserica parohială. Se lucrează cu migală, cu dificultate, pe alocuri, dar cu binecuvântare. Dumnezeu să ne ajute! Foto: Laura Dobre

E vremea colindelor!

Membrii Corului Bisericii Sf. Dumitru Poștă au colindat astăzi pacienții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (Secția de Îngrijiri Paliative). Le mulțumim pentru emoțiile și bucuriile pe care le-au adus unor oameni aflați în suferință. Și dumneavoastră, vă suntem recunoscători pentru susținerea pe care ne-o acordați de fiecare dată în realizarea acțiunilor noastre. http://sfantuldumitruposta.ro/…

Biserica Sfântul Dumitru-Poştă. Comunitatea filantropilor

Biserica Sfântul Dumitru-Poştă din Bucureşti s-ar putea numi şi comunitatea filantropilor. La Biserica Sfântul Dumitru-Poştă s-a coagulat de ceva vreme o comunitate de  filantropi. Oameni cu suflet care au ales să ajute. Vorbesc cu lacrimile Ştefaniei, pentru că fetiţa asta de 11 ani tace. Doar ce constatase mai devreme, cu o dezarmantă seninătate, că „viaţa…