Revista Dimitrios (III), nr.38

Dragostea față de aproapele le întrece pe toate

Alexandra Mariana Nicolaescu 

În pofida ploii reci, sâmbătă dimineață, 28 octombrie, voluntarii parohiei noastre și ai Asociației Umanitare Tadeu au pornit cu peste 30 de cutii pline cu haine și încălțăminte spre câteva familii nevoiașe recomandate de Părintele Constantin Iordăchescu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Bălăceanca, județul Ilfov. În acest scurt articol, doar le vom aminti, urmând ca în următoarele, să detaliem modul în care le putem ajuta și cu ce nevoi urgente se confruntă în prag de sărbători.

Prima familie formată din patru copii (trei băieți și o fată) și părinți locuiesc într-o căsă mică, care nu este terminată, datorită lipsei resurselor financiare. Familia Tudorache se luptă din greu să-și susțină copiii la școală, dar și cu problemele grave de sănătate ale fiicei. Ne-au primit cu drag în camera lor, încălzită de o sobă mică din chirpici. Copiii, la început timizi, au fost nerăbdători să ne povestească de școală și de cele necesare, uitând, astfel, de frigul de afară.

Cea de-a doua familie, vecină cu aceasta, se luptă cu sărăcia și cu întreținerea copiilor (o fată și un băiat). Fata are grad de handicap și necesită supraveghere continuă. I-am lăsat mamei pachetele pregătite și am plecat către o altă familie,  dar mult mai numeroasă. Am ajuns la o curte fără gard și o căsuță improvizată din lemn și din lut. Mulți copii au umplut curtea, unii cu piciorușele goale, alții în papuci; nu am reușit să-i numărăm pe toți. Familia Baboi (de fapt sunt trei familii în aceeași curte) se descurcă greu, părinții căutând orice mijloc de a câștiga cinstit o pâine copiilor. Aceștia au început demersurile de a scoate certificatele de naștere ale copiilor și au promis că vor trimite copiii la școală. Au răspuns mereu la apelurile părintelui de a ajuta la curățenia și/sau renovarea bisericii și casei parohiale. Nu pot descrie emoția și curiozitatea acestora când am ajuns la ei, deschiderea și căldura citindu-se pe fețele copiilor și ale părinților. Le-am dăruit 15 cutii mari  și alte pachete mici și vom reveni, cu ajutorul dumneavoastră, și cu haine și cu încălțăminte de iarnă. Au nevoie de o șansă, de ajutor, fără a-i discrimina pe motive de etnie sau culoarea pielii. A fost o zi plină de emoție și sperăm că vom reveni cu articole mai detaliate despre viața lor și cum să ajutăm copiii să meargă la școală.

Așteptăm cu drag ajutorul dumneavoastră atât ca voluntari, cât și ca donatori pentru aceste cinci familii! Orice ajutor contează, împreună putem schimba comunități, cu căldură și răbdare. „Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească.” (Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s