PRIVEGHEAŢI! – UN ÎNDEMN APOSTOLIC NEGLIJAT ÎN ZILELE NOASTRE

Dragoș-Andrei ISBĂȘOIU

Îndemnul de a priveghea nu se găseşte numai în cuvintele Mântuitorului cuprinse în Evanghelii, ci şi în cele ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (I Corinteni 16,13; Efeseni 6,18; Coloseni 4,2; I Tesaloniceni 5,6, 10; I Petru 4,7; 5,8). Dacă lecturăm cu atenţie versetele menţionate mai sus, vom realiza că Privegherea are un rol esenţial în viaţa fiecărui creştin, deşi omul zilelor noastre refuză un dialog cu Dumnezeu în favoarea discuţiilor cu cei din jurul său, fapt datorat necunoaşterii mesajului scripturistic şi neglijenţei faţă de propriul suflet. Importanţa Privegherii este legată de starea de atenție continuă, trezvia, pe care ar trebui să o aibă fiecare creştin în relaţia sa cu Dumnezeu. Deşi întâlnim îndemnul la Sfântul Apostol Pavel la Priveghere alături de acela de a fi treji (I Tesaloniceni 5,6: să priveghem şi să fim treji), Sfântul Apostol Petru ne lasă un îndemn diferit: fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni (I Petru 4,7). Astfel, putem înţelege că Privegherea ne ajută să fim treji în viaţa duhovnicească, dar nu este posibilă fără o minte întreagă, adică fără dorinţa de a fi cu Dumnezeu atunci când ne rugăm. Dorinţa de a vorbi cu Dumnezeu cât mai mult timp prin intermediul rugăciunii ne poate determina să participăm la o slujbă de Priveghere sau să petrecem câteva ore din noapte rugându-ne Domnului şi sfinţilor Săi, după cum ne recomandă Sfântul Apostol Pavel: Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii (Efeseni 6,18). În acest verset, este subliniată o trăsătură importantă a privegherii, și anume stăruinţa, căreia i se adaugă mulţumirea, după cum citim la Coloseni 4,2: Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire. De aceea, nu putem vorbi despre o participare reală la Priveghere, fără să împlinim acest îndemn al Apostolului.

Aşadar, îndemnul Privegheaţi! nu ar trebui să rămână doar în textele din Noul Testament, ci ar trebui să se găsească şi în paginile pe care le scrie fiecare creştin în cartea vieţii sale. Să nu uităm că privegherea este o cărămidă din zidul pe care trebuie să-l construiască fiecare creştin pentru a face faţă ispitelor întâlnite în viaţa cotidiană. În zilele noastre, nu trebuie să ne descurajăm atunci când credinţa este atacată sau marginalizată, ci să fim curajoşi şi să ne rugăm stăruitor pentru a-L mărturisi pe Dumnezeu, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă (I Corinteni 16,13).

Articol apărut în Revista DIMITRIOS nr. 36 (135)

Anunțuri

PRIVEGHERE ȘI URCUȘ

Daniel JORA

Privegherea este un exercițiu de adunare în sine sau de așezare lăuntrică. Numai un suflet interiorizat Îl poate vedea pe Dumnezeu în felul cum sunt așezate lucrurile în viața lui. Oricum, într-o continuă exteriorizare, nu se poate întâmpla nimic important. Doar agitație și pierdere a sensului. Un om așezat este, totodată, și un om echilibrat. Privegherea de la miezul nopții ne ajută să ne adunăm gândurile și să ne întâlnim cu Dumnezeu.

Într-un loc din Sfânta Scriptură, se spune: „opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 45, 10). Cu alte cuvinte, opriți-vă din agitația în care vă aflați, interiorizați-vă și vedeți-Mă așa cum sunt!

În „Patericul athonit”, capitolul al IV-lea, se spune că: „viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere”. Se înțelege, oare, că cei care nu rezistă ore întregi la rugăciune, în biserică, în miez de noapte nu au viață duhovnicească? Nicidecum! Mântuitorul ne oferă și un alt sens al Privegherii când îndeamnă: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26, 41). Doi termeni strâns legați unul de altul: „privegherea” și „căderea”. Lipsește privegherea, înțeleasă ca trezvie sau atenție la felul cum mișcă patimile în interiorul nostru, apare și căderea. Dacă există interiorizare, există, totodată, și timp pentru a evita sau pentru a lupta din timp cu reacțiile neplăcute de orice fel.

Un alt sens pe care îl oferă Sfântul Serafim de Sarov, în dialog cu M.A. Motovilov, versetului acesta, ar fi următorul: „Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt”. Prin rugăciune, așa cum spune Părintele Stăniloae, „crești în puterea spirituală, ca într-o tinerețe mereu sporită”.

Articol apărut în Revista DIMITRIOS nr. 36 (135)

EDITORIAL – REVISTA DIMITRIOS NR 36

PRIVEGHEREA, IZVOR DE SPERANȚĂ

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Adresându-se maicilor din mănăstirea sa, Antim, Bătrânul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

Părinte Antim, de ai ști cât ne este de greu să împlinim sfatul tău! Rugăciunea e un act dificil, întrucât suntem căzuți în păcatele cotidiene, într-un mod de viață îmbibat de confort și superficialitate, de formalism și deznădejde. Ne e greu să ne rugăm și nici nu știm dacă o facem vreodată cu adevărat. Poate pentru că nici postul nu ne este aspru, ci doar un alibi pentru împlinirea exterioară a unor precepte biblice sau sfaturi patericale. Magazinele se întrec în generozitatea ofertei de produse fără carne, lapte, ouă, iar noi, în lectura atentă a etichetelor. Poate din cauză că eticheta a ajuns să fie prima noastră grijă.

Totuși, să nu ne pierdem speranța că vom fi mai buni, că vom deveni slugi credincioase. De aceea, ne întâlnim o dată pe lună și stăm la Priveghere de noapte. Acum, urmează vineri, 13 octombrie, de la ora 22, noapte de rugăciune închinată Sfintei Parascheva. Luna viitoare, pe 10 noiembrie, Sfântului Mina, iar pe 30 noiembrie, ne vom ruga pentru bunăstarea neamului românesc. Sperăm să fim împreună, să ne ajutăm unii pe alții în duh.

Dedicăm numărul de față Privegherii, căutând izvoarele ei, urmărind modele din istoria creștinismului, tinzând spre o mai mare concentrare a puterilor noastre sufletești, nu doar în vreme de noapte, ci, poate mai ales, în vreme de zi.