Tur ghidat – Cartierul Icoanei

Sub Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, pe care l-am prăznuit astăzi, Iulian Soca, ghidul și prietenul nostru, împreună cu un grup de tineri și bătrâni a realizat mult așteptatul tur pietonal în cartierul Grădina Icoanei. Turul a avut ca principal scop cunoașterea personalităților de seamă al căror nume îl poartă anumite străzi sau zone încărcate de istorie. Plecarea a avut loc după Sfânta Liturghie din fața Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă.

Pe strada Batiștei, întâlnirea cu domnitori curajoși ca Sfântul Constantin Brâncoveanu, în relatarea istorioarei Dudului din Batiște, ne-au adus puțin parfum și profunzime din timpul în care nu exista prea mare agitație. Când Constantin Brâncoveanu a poruncit să se deschidă cele două mari căi: „Podul Mogoșoaiei” și „Podul Târgului-din-afară” a ajuns și la Biserica Batiște, care arsese cu o zi înainte. S-a întristat domnitorul când a văzut biserica arsă, dar a zâmbit văzând un băiețel cățărat în dudul de lângă biserică. Domnitorul l-a întrebat prefăcându-se mânios:

  • „Ce cauți în dud Zakeu?
  • Nu mă cheamă așa, ci Manciu!
  • Păi bine Manciule, dar de ce strici dudul? Dacă o să te cațeri mereu în el, o să se usuce în curând.
  • Lasă Măria-Ta! Dudul nostru e voinic! N-o să trăiești nici Măria-Ta, cât o să trăiască dudul nostru!”

De replica aceasta a băiețelului își va aminti mai târziu Doamna Maria în drumul anevoios spre Constantinopol, privind fața îngrijorată a Domnului care va fi martirizat. Dudul se găsește și astăzi.

S-au mai vizitat Biserica Icoanei, Biserica Pitar Moș, Parcul Ioanid și Schitul Darvari.

Turul a fost strâns legat de acțiunea filantropică a Asociației Umanitare Tadeu de împărțire a pachetelor alimentare celor aflați în nevoi.

Iulian Soca a lansat invitația de a completa un chestionar referitor la turul realizat. Totodată, doritorii pot veni cu propuneri cu privire la tururile viitoare.

20171001_124257(0)20171001_12430120171001_12440520171001_12455920171001_12472920171001_12485120171001_12485920171001_13070720171001_13071920171001_13364020171001_14185520171001_145056(0)20171001_145056(1)

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.