PROGRAMUL MASA SOCIALĂ

de Camelia Maria BURICEA   Prin Programul Masa Socială oferim, în fiecare zi de sâmbătă, hrană caldă și produse alimentare neperisabile persoanelor defavorizate. Acest program a fost pus în practică prima oară în anul 2015 și a avut la bază ideea de a oferi posibilitatea enoriașilor noștri să împartă mâncarea pregătită pentru parastase oamenilor care…

PUTEREA UNTDELEMNULUI SFINȚIT

Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele….

EDITORIAL

MIROS DE MIR ȘI DE HRAM Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR Cu doar câteva zile înaintea celei mai importante zi din calendarul anual al Bisericii „Sfântul Dumitru-Poştă“ – Paraclis Universitar, am ales pentru Revista Dimitrios o temă tangenţială cu viaţa ocrotitorului nostru istoric, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cine a avut bucuria să…

Calendarul restaurării picturii – Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

  Astăzi, 18 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Și în lăcașul nostru de închinare există icoana Sfântului, dar necesită a fi restaurată. Ne-am bucura dacă ne-ați sprijini să adunăm suma necesară pentru împrospătarea picturii! Mulțumim anticipat donatorilor și ne rugăm pentru sănătatea și ajutorul de la Dumnezeu al tuturor…

Masa de sâmbătă

Programul Masa Socială Prin Programul Masa Socială oferim, în fiecare zi de sâmbătă, hrană caldă și produse alimentare neperisabile persoanelor defavorizate. Vă îndrumăm să faceți cunoscut programul nostru persoanelor care nu reușesc să-și asigure minimum de hrană zilnică. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program şi vă aşteptăm să fiţi alături de noi în continuare!   Mai multe detalii…

Programul Masa Socială

Prin Programul Masa Socială oferim, în fiecare zi de sâmbătă, hrană caldă și produse alimentare neperisabile persoanelor defavorizate. Acest program a fost pus în practică prima oară în anul 2015 și a avut la bază ideea de a oferi posibilitatea enoriașilor noștri să împartă mâncarea pregătită pentru parastase oamenilor care au, cu adevărat, nevoie. În…

PRIVEGHEAŢI! – UN ÎNDEMN APOSTOLIC NEGLIJAT ÎN ZILELE NOASTRE

Dragoș-Andrei ISBĂȘOIU Îndemnul de a priveghea nu se găseşte numai în cuvintele Mântuitorului cuprinse în Evanghelii, ci şi în cele ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (I Corinteni 16,13; Efeseni 6,18; Coloseni 4,2; I Tesaloniceni 5,6, 10; I Petru 4,7; 5,8). Dacă lecturăm cu atenţie versetele menţionate mai sus, vom realiza că Privegherea are un…