PRIETENIA ESTE IUBIREA SUFLETULUI SĂNĂTOS FAȚĂ DE UN ALT SUFLET SĂNĂTOS

Sfântul Nectarie de Eghina

Prietenia este sfântă, curată, nevinovată, fidelă, neschimbătoare, sinceră, temerară, adevărată, veşnică. Prietenia este o virtute, pentru că îşi are sălaşul în ethos şi în buna educaţie a sufletului sănătos; căci nu se uneşte decât cu virtutea şi este iubitoare de virtute, îmbrăţişând-o şi rămânând cu ea în veci. Prietenia, ca virtute, se lasă atrasă de ceea ce-i este asemenea şi îşi află odih­na în virtuţile care se înrudesc. Prietenia este legătura dintre suflete asemănătoare. Este o pătimi­re a sufletului drept-cugetător, care se leagă printr-o iubire puternică de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinţă, într-o singură realitate, sufletele care prin firea lor au tendinţa să fie despărţite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Aristotel a spus: „Prietenia este un suflet care locuieşte în două trupuri“. Prietenia este mai puternică decât iubirea născută din înru­dire, fiindcă iubirea din înrudire este rodul necesi­tăţii, pe când prietenia aparţine liberei alegeri. Prietenia impune evlavia faţă de cele pe care prietenii le consideră a fi sfinte, curăţie în modul de vieţuire, integritate în ceea ce priveşte deprinderile morale, fidelitate în caracter, statornicie în decizii, sinceritate în cuvinte, îndrăzneală în susţinerea a ceea ce este corect şi folositor şi în a spune adevărul. […] Platon spune: „Prietenia este armonia în cuget, cât priveşte rele, bune şi drepte, alegerea aceluiaşi mod de viaţă, a aceluiaşi fel de gândire în ceea ce priveşte opţiuni­le [de viaţă] şi faptele, unirea în cuget, în ceea ce priveşte împreună-vieţuirea în respect, părtășia atât la bine, cât şi la rău“.

Există trei feluri de prietenie: în acord cu virtu­tea, din interes şi din obişnuinţă, dar cea mai bună este cea în acord cu virtutea; pentru că cea mai sta­tornică iubire este cea întemeiată pe virtute.

Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul, este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenu­lui este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe; având o sensibilitate deosebită, sim­te starea de spirit a prietenului şi îndură, la rândul său, ceea ce pătimeşte acesta; pricepe înainte ca prietenul să-i facă mărturisirea şi aleargă în ajutorul lui înainte că acesta să-l roage; se oferă fără preget spre a-l ajuta în lucrurile lui şi-l sprijină atunci când este în primejdie. […]

Euripide spune: „Prietenii nu au nimic exclusiv al lor – cei care au ajuns să fie [prieteni] cu adevărat -, ci toate lucrurile le sunt comune. Nimic nu este mai bun decât un prieten sincer. Sfatul lui este mai puternic decât un medicament, vindecând sufletul rănit şi inima întristată a prietenului; cuvintele sale sunt remedii dătătoare de viaţă. Prietenul cel bun poate să facă bine atât sufletului, cât şi trupului prietenului său. Prietenul bun şi-a pus sinele pentru toate câte lipsesc celui pe care-l socoteşte prieten, şi atunci când i se face bine, arată recunoştinţă, iar când [celălalt] greşeşte, încearcă să îndrepte deplin [greşeala]. Prietenul ajunge să fie cugetul, simţirea şi ochiul celui socotit prieten. Prietenul este perso­nificarea virtuţii. Nu este cu putinţă ca cel care este prieten să fie rău“.

Sfântul Grigorie Teologul spu­ne: „Prietenul credincios este o comoară însufleţită, o grădină împrejmuită, un izvor pecetluit care se deschide din vreme în vreme pentru a te împărtăşi de el; nu pot să-i numesc prieteni decât pe cei care sunt buni cu adevărat şi care s-au împrietenit cu noi pe temeiul virtuţii“.

Prietenia celui rău şi viclean este mai cumplită decât duşmănia, pentru că de aceasta din urmă te poţi feri, pe când de [prietenia celui rău] nu; prietenul viclean nu diferă cu nimic de ucigaş, pentru că amândoi fac răul într-ascuns. Prietenul viclean este nesaţul; chiar de şi-ar distruge cu totul prietenul, tot nu s-ar sătura; este sfruntat pentru că, deşi face rele uneltind şi destrămând casa celui care s-a încrezut în prietenia lui, nu-i este ruşine să poarte pe buze numele prieteniei şi să i se înfăţişeze aceluia ca prieten, deşi îl urăşte fără măsură. Este nemilos, pentru că viscerele celui viclean nu pot suporta prietenia. Prietenia „prietenului” rău este asemenea ruginii: îl roade pe prieten cât timp este în viaţă.

Sfântul Nectarie de Eghina, Cunoaşte-te pe tine însuţi sau despre virtute, Editura Sophia, București 2012

jos

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s