Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Discuțiile contradictorii cu părinții sunt la ordinea zilei, indiferent de categoria de vârstă aleasă pentru o dezbatere. Copiii nu primesc tabletă, desene ori bani de buzunar, tinerii se plâng de zgârcenia ori duritatea ocrotitorilor, adulții nu i-au convins să semneze actele pentru casele ori terenurile familiei, cei intrați în perioada senectuții se vaită de chinurile pe care trebuie să le suporte din partea celor pentru care au făcut aceleași lucruri pentru ei la începutul vieții: să îi hrănească, să îi îngrijească, să le suporte nemulțumirile și să îi încălzească la piept. Se invocă mereu diferența dintre generații. Mă întreb dacă nu cumva e o problemă de răbdare. Nu cumva ne grăbim să obținem ceva înainte de vreme? Cele enunțate mai sus nu vin ele, oricum, spre noi? Când ești copil, vrei să fii major, apoi vrei să fii stabil financiar, apoi vrei să te odihnești mai mult, iar când ești în pridvorul Marii Odihne te întrebi, oare, de ce te-ai grăbit?

Părintele Selafiil de la Noul Neamț, un om care a trecut prin toate fazele temporale ale existenței (a trăit 97 de ani, 1908-2005), le spunea așa celor care veneau la el: „Smerenia vameșului, răbdarea lui Iov, blândețea lui David, dragostea, care niciodată nu cade, tăcerea, nemânierea”. Sfat simplu și greu de împlinit! Dar o soluție evidentă la orice diferend, nu doar cu părinții, ci cu oricine altcineva.

Sfântul Ambrozie al Mediolanului (secolul al IV-lea) spunea că dacă ne vom gândi ce au făcut pentru noi părinții noștri, vom rămâne uimiți de nemăsuratele noastre datorii. Și dacă vom corela acest citat cu faptul că în România s-au făcut în ultima jumătate de secol peste 20 de milioane (!!!) de avorturi, vom înțelege în profunzime cuvintele marelui milanez al antichității. Recunoștința față de născătorii noștri oglindește spiritualitatea noastră, modul în care înțelegem viața. Poetul Traian Dorz spunea că din pricina părinților credincioși, Dumnezeu nu-i leapădă de tot nici pe urmașii lor nevrednici. Ci, pedepsindu-le vinovăția, este gata, totuși, să le arate bunăvoința prin care, dacă o vor înțelege, vor dobândi iarăși pacea cu El, așa cum au avut-o părinții lor. Poate că noi, toți, cei care nu reușim să ne câștigăm liniștea, ar trebui să începem printr-o împăcare cu părinții noștri, o vindecare a trecutului nostru, a rănilor relației cu cei care ne-au adus în lumina soarelui pământesc.