O FILĂ DE ALBUM DE FAMILIE – Editorial

18641554_10210718865986350_1382238091_o

Pr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit în Parlamentul României memorabilele cuvinte: „Suntem independenţi! Suntem naţiune de sine stătătoare!”. S-au împlinit de curând 140 de ani de la acel moment. Câţi ne mai aducem aminte de acea zi? În ce mod mai preţuim astăzi jertfa eroilor din Războiul de Independenţă? Mass-media a acordat spaţii largi cinstirii zilei de 9 mai, dar, vai!, nu din considerente de preţuire a istoriei naţionale, ci pentru elogierea Declaraţiei Schuman. Pe 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman, propunea o nouă organizare a Europei, o Comunitate supranaţională, punctul de început al Uniunii Europene, al unei structuri cu reale probleme şi care a cunoscut primul mare şoc de curând – Brexit.

De aceea, vă propunem o ediţie dedicată Independenţei de Stat a României. Să ne aducem aminte de eroii căzuţi la Griviţa, Plevna, Rahova. De prezenţa preoţimii române alături de ostaşi şi de jertfa lor. De incredibilele poveşti ale unor eroi ca George Şonţu. Şi de faptul că românii nu sunt nişte laşi, nişte trădători sau oameni cu suflet slab, aşa cum se tot vehiculează în ultimii ani de aşa-zis specialişti în istorie. Ci au născut fapte eroice, care au inspirat respectul întregii lumi.

Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii (Nicolae Iorga). În prag de Înălţarea Domnului, Zi a Eroilor neamului, vă oferim o filă din albumul familiei noastre româneşti. Suntem datori să cunoaştem, să respectăm şi să iubim sacrificiul strămoşilor noştri!

jos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s