DESPRE CURAJUL MĂRTURISIRII

18641554_10210718865986350_1382238091_oDaniel CANTOREANU

Pentru marea parte a credincioșilor parohiei noastre, dacă nu pentru toți, un invitat reprezintă un prilej de mare bucurie și, de ce nu, o dovadă de înfrățire. Serile catehetice, care au loc în fiecare vineri seara la Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, sunt un semn că părintele nostru dorește să ne împărtășească din roadele credinței drepte, iar participarea noastră, faptul că noi gustăm din ele.

Seara-cateheticaCu același gând a fost prezent printre noi un părinte de care comunitatea noastră s-a atașat foarte repede, Ieroschimonahul Ioan Șișmanian, de la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Petru-Vodă. Preacuvioșia sa a venit să ne vorbească despre o virtute, greu de îndeplinit şi tot mai rară în zilele noastre: curajul mărturisirii.

Seara a început cu rugăciunea pentru primirea obişnuitei binecuvântări. Apoi, într-o liniște desăvârșită, Părintele Mihai a deschis seara cu o întrebare profundă: „Cum putem noi să mărturisim, în România secolului al XXI-lea, în care nu mai avem (cu darul lui Dumnezeu, până acum) războaie sau prigoane precum în veacul trecut sau în alte vremuri?”. Actualitatea acestei întrebări ascunde în spate întreaga învățătură ortodoxă, deoarece nu putem mărturisi fără a avea pe Hristos, fără a asculta de Hristos și fără a trăi în Hristos.

Cugetările noastre, dar și frământările au fost liniștite de invitatul surpriză cu mare tact, deoarece acesta a avut o ucenicie a mărturisirii: a învățat de la un adevărat mărturisitor al temnițelor comuniste: Arhimandritul Iustin Pârvu, cuviosul care i-a fost stareț și duhovnic aproape 20 de ani, urmându-l în permanență în călătorii, în muncă, dar și în cuvânt și faptă.

Ce înseamnă mărturisirea? Cum putem noi mărturisi? Nu putem mărturisi fără să iubim. Lecția de bază pe care ne-a așezat-o în suflet a fost una de o simplitate mare: să iubim! Să iubim în Hristos și să iubim din toată inima! Dacă noi, creștini ortodocși, nu avem iubire, nu putem mărturisi pe Hristos, deoarece Hristos Însuși este Iubire. Hristos nu ne aduce iubirea, ci El Însuși este Iubirea! Astfel, dacă nu avem iubire, nu Îl putem avea pe Hristos. „Și ce dacă alții se hrănesc din noi? Lasă-i!”. Aceste cuvinte au răsunat ca un tunet, deoarece noi, cei ce ne străduim în acest oraș să viețuim, suntem zilnic bombardați cu mesajul: „Tu ești pe primul loc! Tu contezi! Tu ești centrul universului, nu altcineva!” și, parcă-parcă, ne-am și obișnuit cu această mentalitate. Este un cuvânt greu, dar care ne învață foarte multe. Cum anume? Pare o nebunie, în zilele noastre, să ne lăsăm pe noi înșine să fim devorați de ceilalţi, să alimentăm pe alții din energia, puterea și bunul nostru în mod constant, ba chiar să ne ghidăm viața după acest gând. Însă am fost lămuriți asupra unui lucru: există două cuvinte foarte apropiate, dar și opuse, în același timp: „chin” și „suferință”. Cel care se chinuie e cel care refuză apăsarea sau necazul, mistuindu-i fiinţa cu totul, pe când cel care rabdă are nădejdea că suferința sa are un fundament mult mai adânc: voia Domnului. Chinul distruge, pe când suferința renaște omul. Chinul condamnă, dar suferința îl înalță pe om, dar și pe cei de lângă el.

Locuind în mănăstirea din Neamț, ascunsă de lume, părintele a întâlnit mulţi mărturisitori ai veacului anterior. Mulți au trecut pragul mănăstirii aceleia și unii chiar au rămas, pe veci, acolo, intrând în obște. Astfel, ne-a povestit că, pentru noi, una dintre cele mai bune surse de credință, iubire, curaj și mărturisire o reprezintă învățăturile și cărțile sfinților închisorilor comuniste. Din recomandările sale de bază, fac parte: „Imn pentru Crucea purtată” al lui Virgil Maxim, „Întoarcerea la Hristos” al lui Ioan Ianolide, „Mărturisiri din mlaștina disperării” al lui Dumitru Bordeianu, „Strigat-am către Tine, Doamne…” a Aspaziei Oțel Petrescu, precum și poeziile lui Radu Gyr, Demostene Andronescu, Constantin Oprișan și alții. Pe toți aceștia, părintele nu s-a sfiit a-i numi sfinți ai Bisericii, chiar dacă nu au fost canonizați încă, în mod oficial, deoarece și-au dat întreaga lor viață pentru credință, pentru neamul românesc și pentru ca Hristos să nu fie vândut din nou. Aceste fapte au fost, în toată istoria Bisericii, pomul care a dat roadă bună.

Ultima oră și jumătate a fost marcată de întrebări și mărturii venite din partea credincioşilor, iar gama de subiecte a fost largă: America (unde, uimitor, destui participanți fuseseră), căsătoria, dreapta credință, munca oamenilor etc. Avva Ioan, invitatul nostru, a semnat un „contract în alb” cu părintele nostru paroh, prin care îşi ia angajamentul că ne va bucura cu prezența Sfinției sale cu fiecare prilej de vizită în București, fie de va fi și pentru o jumătate de ceas. Împreună-slujirea noastră să fie către Domnul un semn de dragoste frățească, de bucurie și de mărturisire că Biserica lui Hristos este vie, este întreagă și este aceeași fie în București, fie în Petru Vodă!

jos

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s