Justinian Constantinescu
Pe 2 mai, imediat după săvârşirea Liturghiei de la ora 6, a avut loc un eveniment deosebit în sfântul nostru locaş: slujba trecerii la Ortodoxie a unui tânăr catolic de origine elveţiană, Martial. Părintele Mihai, care a oficiat această slujbă, l-a binecuvântat pe semnatarul acestor rânduri pentru a-i fi naş şi călăuză în tainele Ortodoxiei noului mărturisitor. Toţi cei prezenţi la această Sfântă Taină a Mirungerii am fost copleşiţi de momentele unice pe care le-am trăit alături de Martial, poate şi datorită rarităţii săvârşirii slujbei în viaţa Bisericii. Se putea citi în privirea şi în atitudinea lui pace şi hotărâre, dar şi o adâncă şi nedisimulată emoţie.
La sfârşitul slujbei, împreună cu Părintele Mihai, l-am felicitat şi l-am îmbrăţişat frăţeşte pentru hotărârea sa şi bucuria primirii credinţei ortodoxe.