SENTIMENTE CONTRADICTORII

logoPr. Paroh Dr. Mihai GOJGAR

Săptămâna trecută am avut două evenimente memorabile pentru parohia noastră, ambele relatate pe larg în paginile prezentului număr al Revistei Dimitrios. Dialogul cu doamna Niculina Moica, întemniţată cinci ani de regimul ateu în anii ‚50 ai secolului trecut, precum şi vizitarea închisorii studenţeşti de la Piteşti au creat un impact puternic tuturor. Când auzi relatările celor implicaţi ori ale cercetătorilor domeniului sumbru te încearcă fel şi fel de sentimente contradictorii: compasiune, tristeţe, dorinţă de răzbunare, milă, frică, recunoştinţă, înfricoşare, uimire. Ţintele emoţiilor se evidenţiază uşor: martirii, chinuiţii, prigoniţii, cei care au suferit crunt pentru credinţă, demnitate şi valori naţionale. De cealaltă parte, temnicerii, călăii, prigonitorii. De prisos să distribuim paleta de simţiri către cele două tabere. Întrebarea pe care mi-au ridicat-o zilele de vineri şi sâmbătă de la graniţa dintre martie şi aprilie se referă la torţionari, la modul cum au ajuns nişte oameni să împrăştie atâta ură, să zdrobească inimi şi trupuri, să umilească zâmbind. Oare, cum coboară fiinţa omenească atât de aproape de intimitatea iadului sau, dacă ar fi să ne luăm după vorbele strecurate printre lacrimi ale eroilor care au rezistat, cum de au putut recrea iadul pe pământ? „În temniţe s-a realizat maxima confruntare dintre Dumnezeu şi satana” (Ioan Ianolide). Ce schimbări, ce traume să fi avut un astfel de suflet cât să devină un distrugător de semeni? Ce vifor va fi fost în inimile lor, ce îi mâna să batjocorească chipurile lui Dumnezeu? Şi, cel mai mult, cine se roagă pentru ei? Nu cumva ei sunt cei care au cel mai mult nevoie de rugăciune, de iertare, de milă? Obişnuim să ne rugăm pentru eroi şi este un act firesc, de recunoaştere a virtuţii curajului pusă în slujba demnităţii şi credinţei. Dar ei sunt în anticamera sfinţeniei, deja, şi poate că sufletele lor se roagă pentru noi înaintea Tronului Ceresc. Cum rămâne cu torţionarii lor, cu cei care s-au făcut, temporar, instrumente satanice de luptă împotriva lui Dumnezeu, împotriva iubirii de semeni? Dumnezeu să-i ierte, iar pe noi să ne înţelepţească, lumineze şi să ne ferească de alte perioade negre!

Martiri

jos